Þi-am adormit în poala surdă
Cerșind un rest de anotimp...
Tu ești iertarea mea din urmă
Și visul primului alint.
Târziul picură cenușă
În ochii tăi bătrâni și grei,
Strânsoarea vremii
Storc vremea
cu mâini de spălătoreasă vieneză
aplecată geometric și stricat
peste parfumul umed
al cămășii de noapte.
Și răsucesc galactic,
și răsucesc difuz,
cu ochi demonici
și
Stau aplecată pe vine
pe buza crapata a unei genuni violet.
Violet ca un strigăt,
Violet ca o moarte,
Violet ca ceașca din care ți-ai sorbit cafeaua
în așteptarea teatrală
a unor adverbe de
Uneori nu ma gandesc la tine...
Tin pumnii stransi
in buzunare
Si-mi picur absent nemurirea
in resturi diforme
de Pasul Strengarului.
Strazile trec pe langa mine
ca intr-un slideshow
Ascunde-mi iertarea asta obscenă
Sub gândul fantastic și infirm
De sub un totuși
cu literă mare…
Și trage obloanele,
Și țipă tăcerea,
Și uită uitarea albastră și senilă
sub geana atrofiată a
Din foarfeca aripilor
mi-am ascuțit
neascultarea
în puncte cardinale
răsturnate
spre pământ...
Sunt vina
neoamenilor...
Sunt focul ce arde
pe guri de fântână
din preamultul
unor
Știam că oamenii sunt jumatăți
de zboruri
cu degete răsfirate de adieri,
mirosind a iarnă
și a sfârșit…
Știam că oamenii sunt reminiscente
de voluptăți
sparte cu țipăt isteric
din
Mi-am strâns la piept
aripile zdrobite
din timpul meu de focuri
și răstigniri...
Sunt înger sau demon?
Îmi sângeră
brațele transformate în aripi
sau...aripile transformate în brațe;
mă
Lasă-mă să-ți fiu iarnă
într-un colț de anotimp;
să fiu arcușul ghilotinat
pe vioara ce ți-a tăcut în palmă;
să-ți fiu scrumieră,
să-ți fiu felinar,
să fiu un ciob de nimb
în fereastra unui
Schingiuiți de coșmaruri,
cu chip transfigurat
de demoni albaștrii,
plâng nebunii...
Sunt fericiți nebunii
când plâng...
Cu brațe rupestre
crescute strâmb
din tenebrele pieptului,
din
Proferând fanfarele
Ce urlă despletite
În cuget,
în temple,
în urgii,
cu țigări aprinse-
în chip de fluier-
pe ciobul unei buze-jumate,
cu un ochi ce se zbate
în palmă,
cu o palmă
Se sinucid îngeri…
Mai am doar o celulă
de tăcere
în care mi-am ascuns
ultima toamnă
și ultimul nucleu de galaxie…
Încotro?
Spre foșnet de ploaie
destramată pe veacuri,
pe timp,
pe
E vară,e iarnă și scârțâie-n dinți
Fereastra mea-nchisă,murdară de noapte.
În ploaia din tine,mă mai știi...mă mai simți?
Târziu...este ceasul două jumate.
E lună,sunt stele și tremură-n
Spasmodică clipă ancorată-n trecut,
Îmi ningi azi cu cerbi în tăcerea din palmă
Și-mi îngropi în ninsorile ce m-au durut
Anotimpul pe care-o să-l înveți să adoarmă.
În leagăne surde o să-mi
Þi-am adormit pe brațe
ca un grăunte de ceară
crescut pe buza unei
lumânări
ce fumegă târziu…
Þi-am plutit prin palme
ca o păpădie de stele
pe care o sulfă
dorința
în goluri de
Cu degetul muiat în mine
ai desenat cercuri:
cu umeri de fruct,
cu prăbușiri de cântec,
cu falduri de apus
risipit în strigăt;
...cercuri
ce se-mbrățișează
în promiscuități violete,
cercuri
MS