Poezie

Crepuscul montan

eu îți vorbesc culori, tu-mi colorezi cuvinte

1 min lectură·17 mai 2012

Mediu

Stau aplecată pe vine

pe buza crapata a unei genuni violet.

Violet ca un strigăt,

Violet ca o moarte,

Violet ca ceașca din care ți-ai sorbit cafeaua

în așteptarea teatrală

a unor adverbe de mod.

Sub privirea mea,

Violetul respiră șuierat și simetric

și inima genunii pulsează ploi violet

prin măruntaie,

prin hrube,

prin goluri de stâncă,

prin resturi sparte himeric

de-ngemănarea măiastră a unui Noi violet.

Gleznele-mi dor-

Dor gleznele

când stai mult aplecată pe vine

pe buza crapata a unei genuni violet.

Și tâmplele,

și umerii,

si-arătătorul,

și buza de sus uitată-n mirare

dor, tremură, plouă iertarea

unui ecou de genună

și-a unui zbor violet.

Inertă-fără puterea unui pas înapoi-

cad în genunchi.

Mi-s genunchii zdrobiți

de buza crăpată a unei genuni violet.

001.905

Marina Spataru. “Crepuscul montan.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marina-spataru/poezie/14007474/crepuscul-montan

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.