Poezie
Storc vremea
Celei care minte
1 min lectură·
Mediu
Storc vremea
cu mâini de spălătoreasă vieneză
aplecată geometric și stricat
peste parfumul umed
al cămășii de noapte.
Și răsucesc galactic,
și răsucesc difuz,
cu ochi demonici
și selenari
de compromis despletit.
Și răsucesc până când crapă,
și răsucesc până când doare...
Până când degetele
-fierbinți și translucide-
se înnoadă fantomatic și rotund
în poalele dantelate ale cămășii,
în cordonul veșted,
în gulerul sur...
Până când venele albastre și sterile
se îngemănează sintetic
cu firul
descusut din mâneca dreaptă...
Storc vremea
și ascult cum picură noaptea
ce s-a șters -suspinând- la ochi
cu poalele largi
ale cămășii dantelate.
Storc vremea
și sunt udă până la coate
de brațele tale,
de insomnii,
de trecut
uitate în dantela
cămășii de noapte.
001894
0