Poezie
Cântec de leagăn
(Celei care iartă)
1 min lectură·
Mediu
Þi-am adormit în poala surdă
Cerșind un rest de anotimp...
Tu ești iertarea mea din urmă
Și visul primului alint.
Târziul picură cenușă
În ochii tăi bătrâni și grei,
Strânsoarea vremii ne-năbușă,
Iar somnul plânge-n ochii mei.
Þi-aș înșira pe rând exilul
Neascultărilor de ieri
Și ți-aș aduce-n dar copilul
Pe care nu-ndrăznești să-l ceri.
Dar n-am copilul, mamă scumpă,
Căci l-am uitat în poala ta
Și-am tot săpat un gol în stâncă
În formă de copil și stea.
Și pruncul l-am ascuns în mine
Sperând să-l uit și să-l adorm,
Iar steaua dorului de tine
Am aninat-o-n vârf de pom.
Dar pruncul meu n-a vrut s-adoarmă,
Iar pomul meu a înflorit
Stele de-argint în miez de toamnă
Sub cer de stele nesfârșit.
Și-acum mă-ntorc să-mi plâng exilul
Iertărilor din poala ta,
Și-ntr-un târziu s-adorm copilul
Sub ochii tăi în chip de stea.
001774
0