Cântec de leagăn
Þi-am adormit în poala surdă Cerșind un rest de anotimp... Tu ești iertarea mea din urmă Și visul primului alint. Târziul picură cenușă În ochii tăi bătrâni și grei, Strânsoarea vremii
Storc vremea
Storc vremea cu mâini de spălătoreasă vieneză aplecată geometric și stricat peste parfumul umed al cămășii de noapte. Și răsucesc galactic, și răsucesc difuz, cu ochi demonici și
Crepuscul montan
Stau aplecată pe vine pe buza crapata a unei genuni violet. Violet ca un strigăt, Violet ca o moarte, Violet ca ceașca din care ți-ai sorbit cafeaua în așteptarea teatrală a unor adverbe de
Adverb de timp
Uneori nu ma gandesc la tine... Tin pumnii stransi in buzunare Si-mi picur absent nemurirea in resturi diforme de Pasul Strengarului. Strazile trec pe langa mine ca intr-un slideshow
Reflux sentimental
Ascunde-mi iertarea asta obscenă Sub gândul fantastic și infirm De sub un totuși cu literă mare… Și trage obloanele, Și țipă tăcerea, Și uită uitarea albastră și senilă sub geana atrofiată a
Poem vinovat
Din foarfeca aripilor mi-am ascuțit neascultarea în puncte cardinale răsturnate spre pământ... Sunt vina neoamenilor... Sunt focul ce arde pe guri de fântână din preamultul unor
Lost
Știam că oamenii sunt jumatăți de zboruri cu degete răsfirate de adieri, mirosind a iarnă și a sfârșit… Știam că oamenii sunt reminiscente de voluptăți sparte cu țipăt isteric din
Aripi
Mi-am strâns la piept aripile zdrobite din timpul meu de focuri și răstigniri... Sunt înger sau demon? Îmi sângeră brațele transformate în aripi sau...aripile transformate în brațe; mă
Rugă
Lasă-mă să-ți fiu iarnă într-un colț de anotimp; să fiu arcușul ghilotinat pe vioara ce ți-a tăcut în palmă; să-ți fiu scrumieră, să-ți fiu felinar, să fiu un ciob de nimb în fereastra unui
Bocetul nebunilor
Schingiuiți de coșmaruri, cu chip transfigurat de demoni albaștrii, plâng nebunii... Sunt fericiți nebunii când plâng... Cu brațe rupestre crescute strâmb din tenebrele pieptului, din
Sentință
Proferând fanfarele Ce urlă despletite În cuget, în temple, în urgii, cu țigări aprinse- în chip de fluier- pe ciobul unei buze-jumate, cu un ochi ce se zbate în palmă, cu o palmă
Poem fără aripi
Se sinucid îngeri… Mai am doar o celulă de tăcere în care mi-am ascuns ultima toamnă și ultimul nucleu de galaxie… Încotro? Spre foșnet de ploaie destramată pe veacuri, pe timp, pe
Două jumate
E vară,e iarnă și scârțâie-n dinți Fereastra mea-nchisă,murdară de noapte. În ploaia din tine,mă mai știi...mă mai simți? Târziu...este ceasul două jumate. E lună,sunt stele și tremură-n
Târziu
Spasmodică clipă ancorată-n trecut, Îmi ningi azi cu cerbi în tăcerea din palmă Și-mi îngropi în ninsorile ce m-au durut Anotimpul pe care-o să-l înveți să adoarmă. În leagăne surde o să-mi
Poem șchiop
Þi-am adormit pe brațe ca un grăunte de ceară crescut pe buza unei lumânări ce fumegă târziu… Þi-am plutit prin palme ca o păpădie de stele pe care o sulfă dorința în goluri de
Cercuri
Cu degetul muiat în mine ai desenat cercuri: cu umeri de fruct, cu prăbușiri de cântec, cu falduri de apus risipit în strigăt; ...cercuri ce se-mbrățișează în promiscuități violete, cercuri
