Mariana Rogoz Stratulat

Vă mulțumesc pentru trecere și pentru vorbele de suflet.

Am aflat, spre supărarea mea, că pe acest site sunt promovate doar creațiile celor care fac parte dintr-o anumită orientare literară. Celelalte sunt condamnate la Atelier.
Îmi pare rău că am crezut că e apreciată calitatea. Realitatea este alta. Trebuie să aparții unui grup pentru a avea vreo șansă.

Nici măcar trecerea la un nivel superior nu se face în funcție de ceea ce realizezi (conform condițiilor prezentate de \"mai-marii\" site-ului).

Sunt total dezamăgită!

domnule LIM

Am venit pe agonia - Casa Literaturii, poeziei și culturii (atractivă denumire), nicidecum un \"cenaclu literar care promovează un anumit stil\" - din dorința de a descoperi frumosul din cuvânt exprimat și în alt spațiu (virtual). Am crezut - sfântă naivitate! - că aici nu există rugină care să roadă, să distrugă (poate e prea dur spus)- aș sugera visuri dar mi se pare pretențios, chiar patetic - așa că optez pentru încrederea în adevăr.
Întrucât nu doresc să intru în polemică pe această temă, cu nimeni, concluzionez că poeziei, indiferent de haina pe care o îmbracă, trebuie să i se dea dreptul de a zbura.

Poema este un portret grotesc al omului de azi realizat dintr-o aglomerare de elemente materiale [arsenalul specific noii specii (\"omul șoselelor\")]: \"mercedes\", \"bâta ascunsă în torpedo\", \"aurul(ui) sub formă de lingou\" și morale [a \"noul(ui) personaj(care) nu e tocmai nou\"]: \"gâtul plecat doar la greutatea aurului\", \"dă din coate și se așază în față\", \"grosimea obrazului se măsoară în centimetri\".
Și pentru toate acestea există o \"scară a valorilor\" cu \"un gust amărui\".
Finalul, reluare a ideii din titlu, este o timidă constatare (dar și o speranță ascunsă) \"că încă se trăiește\".
În întregul său, poemul este nemulțumire, frustrare, neputință, durere în fața decăderii umane.

Păcat că textul nu a fost remarcat și încununat cu steluțe. Le merită atât pentru mesaj, cât și pentru maniera în care acesta a fost transmis cititorilor.

Aș sugera folosirea formelor \"șosea\" în loc de \"șoșea\" și \"se așază\" pentru \"se așează\". De asemenea scrierea cu \"â\" din \"a\".

Continuare la răspunsul de mai sus.

Oricât de \"curată, clară, cursivă\" ar fi poezia mea. Oricât de \"corect, poetic\" ar fi \"mânuite cuvintele\".
Oricum, tot veșnicie se cheamă! Nu?

Mulțumesc pentru aprecieri, dar...
...eu consider că poezia ca poezie nu înseamnă neapărat inovație. Poezia este trăire, implicare, dăruire, iubire, durere, de fapt toate sentimentele pe care le simțim noi oamenii. Și ele vin din interiorul nostru, din felul cum percem viața și moartea. Inovația e ceva din afară, studiat și căutat.
Probabil că dacă nu-mi voi schimba stilul și voi continua să creez poezie clasică, doamnele și domnii din conducerea site-ului (adepți ai noului curent)mă vor condamna să veșnicesc la Atelier.

Motivul marei călătorii prezentat într-o variantă proprie, sugerează, într-adevăr, și ideea de revenire. De fapt e vorba de acea ambiguitate (existența noastră în cele două lumi) pe care o trăim fiecare dintre noi.

Apreciez mesajul din \"țipătul omului\" (\"să țipe omul\", \"să țipe în goarnă\", \"să țipe rece\") frustrat de lipsa de înțelegere, de răceala celuilalt.
Poemul surprinde o trăire intensă a unui sentiment (durerea provocată de lipsa iubirii sau de pierderea ei) dar și împăcarea cu sine, acceptarea singurătății - \"inima mea țopăie pe ganguri\" - (prin întoarcerea către o altă lume - cea a naturii - \"în ritmul greierilor / ce o înțeleg. \").
Scris într-o formă modernă, a poemului în proză, textul impresionează prin profunzimea conținutului și a imaginilor reci, \"ascunse\" și încuiate cu \"multe lacăte\" de către \"omul acela / cu degetele de gheață\".

Răzbate cu multă simplitate nostalgia vremilor trecute, regretul pentru neîmplinire dar și neputința integrării în prezent. O poezie cuminte care respectă canoanele prozodice și atăt.

Petale simple care vorbesc cu delicatețe despre un sentiment. Cu mici poticneli de rimă și ritm poezia se așează cuminte în tiparul clasic.

Iubire efemeră, de vară. Aparent lejeră, poezia ascunde tristețea neîmplinirii sau întreruperea timpurie a unui sentiment.
Chiar dacă iubirea este eternă și ea evoluează, personal, sub incidența morții.
Dar mai ales a incertitudinii!

Domnule Petruț Pârvescu,

Se pare că cerul s-a deschis nu numai pentru a ne oferi șansa de a ne întâlni cu Sânzienele, ci și de a intersecta drumuri de vers și de bucurie.
Popasul dumneavoastră la ora misterelor e o încântare!
Mulțumesc!

Cu prietenie,
Mariana Stratulat

Mi-aș dori și eu un exemplar! Și un autograf!

Mulțumesc!

O lansare de carte e o evadare în nemărginire!

Felicitări!

Zboruri și pași întru nemurirea autorului!

Cu admirație,
Mariana

Vă mulțumesc pentru oprire și citire!

= pentru Tănăsoiu Sorina
Culorile au căpătat noi semnificații în funcție de starea sufletească a eului liric. Ele au ca punct de plecare – lacrimile – apoi se ramifică, ipostaziind diverse sentimente și trăiri. Nu e un joc al creioanelor colorate!

= pentru Boeru Viorica
În forma concepută de mine strofa are un anumit sens – căutare și dor.
Dacă aș modifica versul, respectând sugestia făcută, sensul poeziei ar fi altul, ce v-ar reprezenta intențiile și dorințele dv. - de așteptare -, dar nici pe departe ale mele.

= pentru Liviu - Ioan Mureșan
Mulțumesc pentru aprecieri!
Ceea ce afirmați despre poezia mea (\"îmi place muzicalitatea, perfecțiunea, ritmul\") declanșează o întrebare: Ce caută o poezie perfectă la Atelier?!
Dar dacă bănuielile unor comentatori precum că nu creațiile bune sunt postate la \"Texte recomandate\", ci doar „persoanele recomandate” de cineva (!), sunt adevărate, atunci am aflat răspunsul.

Revenind la observația dv. referitoare la ritmul și rima poeziei trebuie să spun, din câte știu eu, că acestea sunt două elemente prozodice distincte. Nici întrun caz nu putem vorbi de ritmul rimelor.
Ritmul se referă la alternarea silabelor lungi cu cele scurte, iar prin rimă se înțelege coincidența sunetelor, în două cuvinte, începând cu vocala accentuată.
În poezia mea ritmul este trohaic, iar în ultimul vers troheul este completat de amfibrah și dactil. În poezia modernă sunt admise alternările picioarelor metrice avându-se ca scop realizarea muzicalității textului poetic. Așadar nu e o încălcare a prozodiei.
Rima este încrucișată și nu afectează ritmul.

Dacă e ceva greșit, vă rog, sugerați-mi forma corectă.

Dorință, chemare, așteptare într-un limbaj simplu și direct.
Ritmul șchiopătă în unele versuri.

Ideea poetică este mult prea diluată. Poate și o altă organizare a textului.

Eu am sugerat doar o variantă! Dacă e acceptată sau nu rămâne la latitudinea autorului! Alte modificări pot fi realizate doar de cel ce a scris poezia.

Un text ambiguu cu multe greșeli de redactare ( și nu numai!).

\"La țară toate sunt pustii
Crește paragina prin vii
Și plânge dragostea uitată
Lâng-o casă dărâmată...\"

Și la celelalte versuri s-ar găsi variante mai bune.