Mariana Rogoz Stratulat

E cerul îmbrăcat cu nori, în parc se tânguie copacii de vântul aspru ce în zori și-a scuturat pe gând, bocancii. Turbată se aruncă-n timp o ploaie rece ca de gheață, omoară flori în

Chemarea-ți urmez fascinată de lumea ce tu mi-o oferi; minuni vom trăi laolaltă în albe și sfinte cântări. În visul iubirii să ardă flăcări ascunse în noi, pașii ne poarte îndată în

Vis de primăvară Visul meu de primăvară într-o toamnă a-nverzit, lin a coborât pe seară cu un dor ce m-a-ncălzit. M-a ademenit spre vară cu chemări de ciocârlii, stelele îmi

Tăcerea Tăcerea nu e întrebare pierdută-n cele patru vânturi, nu este-o simplă întâmplare; ea s-a născut din vers și cânturi. Tăcerea e un gând ce doare când strigi lumina ce se

Părinții Părinții sunt suspin și dor, sunt lacrima de bucurie, părinții mă înalță-n zbor, credință-mi sunt și poezie. M-au învățat să fiu cântare, mi-au dăruit razele-n zori să-mi

Primăvara Azi mă strecor în primăvară să-i mângâi pletele de flori, să-i fur lumina ancestrală ascunsă tainic în culori. O rază mă îmbrățișează blând, trăiesc în clipa re-nvierii un

Esențe Esențele-s chemarea spre mister, ne-atrag cu blânda, frumusețea lor din negru, singuraticul ungher în care ne-am ascuns străvechiul dor. Pășim sfioși cu temere în gând să nu rănim

Din esențe Din esențe-am apărut și ne întoarcem în esențe. Sentința lumii ne-a durut că suntem doar simple prezențe. Ne adăpăm cu seva nouă a anotimpului sprințar, sorbim apoi o clipă,

Sunt doar o apă curgătoare… …sunt doar o apă curgătoare ce duc departe-n cer a mele gânduri ca o boare ce le-am pierdut de ieri, în fiecare…. …și sunt o mare, un ocean de visuri

Sunt pasăre cu suflet călător... Din lumea mea eu trec ușor în lumea ta ce mă-nfioară cu mângâieri seară de seară. Dar toate sunt doar amăgire iar zborul meu fără oprire e-atras de lacrima

Unde e timpul?... Timpul ne mângâie unduios și viclean. Clipe se scurg zi de zi, an de an.... Unde mi-e viața? Unde sunt eu? M-am rătăcit prin secunde mereu... Trece agale

Ne soarbe cu tristețe o umbră în lumină, ne cheamă cu tandrețe lumina ei divină, ne cufundăm în nimeni și neștiut trecut, ne-amestecăm în semeni, în umbra ce-am pierdut!

Nu m-aștepta... Nu m-aștepta să vin la tine! Mai bine caută-mă-n nori! Voi fi chiar ploaia cu suspine sau poate lacrima din zori. Nu m-aștepta pe drum de țară să îți apar așa cum

Sunt muzica din tine, sunt fir de viață și zbor neliniștit până la tine în cuvânt unde m-am cuibărit să-mi caut sufletul pierdut, odată, pe-o frunză, pe-o zbatere de vânt. Acum mă chemi

Pe spirală au plecat mii de oameni cu păcat, mii de oameni fără vină c-au pierdut secunda-n tină și în sălcii plângătoare și în gânduri trecătoare tocmai sus în dor de apă unde sufletele

Îmi ești visarea din privire când luna se ascunde-n dor, îți sunt clipa de iubire pierdută seara la izvor. Îmi ești chemarea dimineața când zorii tremură și plâng, îți sunt răcoarea ce dă

Plecarea... Plecarea ta, şi-a mea şi-a lor e clipa ce nimeni n-o ştie, e o speranță, poate un dor sau setea de veşnicie. Venim în viață surâzând; c-un

În lumea ta le știi pe toate și zbateri și dureri și fericiri, iar visele din lumi îndepărtate dispar în nor, în apa din izvor, în gândul trecător. Te chem în lumea mea, în visul

E vinovăție ? Din palma primăverii iau o floare albă și un cânt ce-n taina vieții căutau iubirea-n colorat veșmânt. Le-așez cu grijă în cuvânt șoptindu-le de-o profeție: de-a fi eternul

Tu, dragul meu, m-ai chemat să ascult păsări în cântecul tău, să-ți sărut dorul și liniștea din vis. Cântecul tău spre cer mă înalță, pășesc pe o stea. Inima mea îți lasă un sărut

Te aud Te aud în mine scâncet de vioară, clipă însetată de iubiri și dor. Vino-n vis, iubite, și-apoi noaptea toată vom trăi în stele taine până-n zori. Rătăciți și singuri ne