Clipele se-mping nebune
în ce pot și nu pot spune
despre-un ciob de fericire
ce-i o simplă născocire.
Clipele ne trec agale
peste zilele banale,
peste doruri, peste gând
viața noastră
În pădurea –ți mută
azi m-am rătăcit.
Pe-o cărare neștiută
timpul m-a găsit.
Eram tristă, te-am pierdut
într-un depărtat trecut.
Umbre moi mă-nvăluie,
liniștea se mlădie,
cerul e
La început a fost iertarea
pe care am uitat-o
la margine de viață.
M-am răzvrătit în doruri
și în chemări străbune
plângând cu stele
fericirea.
Am dăruit popasuri de iubire
în port
Noaptea își lasă vălul de stele
peste pădure, peste pământ;
un suflet stingher se-agață de ele
trăgând cu durere un aspru cuvânt.
Fâșii de-ntuneric se-ncurcă în dor
strivind nemilos un vis
Mugurii
Pe creanga îndreptată spre lumină,
cuminți, stau mugurii verzui visând
la clipa magică când în grădină
vor exploda-n culori dansând.
Din ghemotocul moale, căptușit
cu dor de
Pe apa verde, cântătoare,
plutea corabia spre vis
păzită de o ursitoare
să-i fie calea paradis.
Un pescăruș o însoțea
vestind chemările din zori
iar briza mării îi șoptea
taina adâncului
În gara tristă dintre lumi
un pasager întârziat
își strigă dragii lui străbuni
plecați din viață în alt sat.
Un impiegat cu luntrea sa
se oferi gratis să-l treacă
cu dorul-dor și inima
în
Mi-amintesc, cum într-o vară,
mă gândeam, așa,-ntr-o doară,
cum ar fi să fie oare
eu, ființă, într-o floare?!
N-am sfârșit bine de zis
trupul strâns mi-a fost cuprins
într-o frunză verde,
MS