mariana fulger
Verificat@mariana-fulger
nu în urmă, înainte, la clipele de zâmbet
pe care nu le vei uita, pentru că nu ai cum
și vino acasă - din când în când - mi-e dor
să-ți sărut privirea bucurându-se
Cam așa aș scrie-o eu, Tavy. Ți-ar place? O seară minunată.
Pe textul:
„Sa râzi copila mea, sa râzi" de C. Octavian S
De îmbunătățitPe textul:
„Nevoia de intimitate" de Ramona Rusenescu
Pe textul:
„..." de adrian jigăranu
Pe textul:
„Cuget" de C. Octavian S
Pe textul:
„Lecție de poezie cu Omar Khayam" de cornel marginean
Pe textul:
„Amor, sub clar de luna" de C. Octavian S
Pe textul:
„Noaptea cu fluturi albi..." de Gelu Bogdan Marin
Pe textul:
„Alice în țara florilor" de Doru Emanuel Iconar
Pe textul:
„Asemenea unei lacrimi inepuizabile...plouă" de Gelu Bogdan Marin
Pe textul:
„A rasarit !" de sergiu manec
Pe textul:
„Daca apocalipsa este maine, sau azi" de Jianu Liviu-Florian
Pe textul:
„Catrenul bețivanului" de C. Octavian S
Pe textul:
„Tarana, tu mai poti sa rabzi?" de C. Octavian S
Pe textul:
„Profan" de Sandulescu Madalin
Pe textul:
„Albastru" de Raluca Oprita
Pe textul:
„Aproape neștiut" de Raluca Oprita
Pe textul:
„Timp scufundat" de Raluca Oprita
Pe textul:
„Un fel de tren... fără opriri" de Sandulescu Madalin
prin noi, funigei de întâmplare și vis
plutind din simțire în simțire
ninsori se aștern în sinapse
uitări și chemări
drumuri se adâncesc, învechite
oglinzi dispar, peroanele păstrează îmbrățișările speranțelor,
inimi în ezoteric balans
la capăt de zi, umbre
ascunzând două ceruri,
un singur suflet, un ultim dans
all that we share I hope it will stay forever, pianul, la capăt de dig, valurile
spărgându-se zgomotos de piatra rece
nimeni la capătul celălalt
într-o sală de concert, forever love
dintr-un impuls firesc, închid ochii,
dansăm din nou și suntem fericiți
O poezie frumoasă, profesore. Să primești tânăra pe care o aștepți. Toate serile de vis cu voi.
Pe textul:
„singura realitate..." de Gelu Bogdan Marin
se scurg azi în mine, și sună a mâine
a bănuți salcâmul, picurând în toamnă,
cristalin, pe ceafa clopotului, destinul
întoarce-mi privirea, să nu mă mai doară
cerul, cu degetele, ca o întâmplare fără noimă,
și rămâi icoană eternității mele, melopee,
născând curcubee când lacrima picură,
din ochii sângerii, însingurarea depărtării
O poezie frumoasă, profesore, dar tristețile nu-ți mai dau pace și riști să faci din pietre iadul în care să curgă frunzele toate, atunci când dimineți nu vor mai fi pentru niciunul. Bucură-te, e încă pace și prin noi se văd întoarcerile luminii la unu, cel din doi trăindul. Materia n-a acceptat niciodată tristețea însingurării, atomul și-a creat drumul și celălaltul. O zi fericită.
Pe textul:
„revanșa somnului..." de Gelu Bogdan Marin
