Poezie
revanșa somnului...
1 min lectură·
Mediu
iată
cruci de lemn putrezesc în picioare
se scurge durerea pe așchia lor
ca pe o ultimă ramură ce arată
locul pe unde voi fugi în lume
îndărătnic și orbit de încăpățînarea
cu care îmi sînt răpite puterile
capăt o nesfîrșită blîndețe
ce-mi taie spaimele
asemenea unui tort aniversar
se stinge lumina pămîntului
ca un freamăt necugetat
în capătul unei lumînări
în locul unde mi-a fost răpită
ultima amantă
voi ridica un templu locuit de vaiete
iar cei ce mă vor recunoaște
vor zări frînghia întinsă
între oameni și visele lor
la marginea acestei livezi de cruci
umilința tăcută
cade în genunchi
sătulă de atîta pribegie
042.442
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gelu Bogdan Marin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 106
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Gelu Bogdan Marin. “revanșa somnului....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gelu-bogdan-marin/poezie/225591/revansa-somnuluiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GMTortul aniversar poate accentua și mai mult prăpastia dintre cuvinte. Plăcută trecere cu accente critice obiective.
Te mai aștept.
Te mai aștept.
0
MFși crucea, și drumul, și lespedea udă
se scurg azi în mine, și sună a mâine
a bănuți salcâmul, picurând în toamnă,
cristalin, pe ceafa clopotului, destinul
întoarce-mi privirea, să nu mă mai doară
cerul, cu degetele, ca o întâmplare fără noimă,
și rămâi icoană eternității mele, melopee,
născând curcubee când lacrima picură,
din ochii sângerii, însingurarea depărtării
O poezie frumoasă, profesore, dar tristețile nu-ți mai dau pace și riști să faci din pietre iadul în care să curgă frunzele toate, atunci când dimineți nu vor mai fi pentru niciunul. Bucură-te, e încă pace și prin noi se văd întoarcerile luminii la unu, cel din doi trăindul. Materia n-a acceptat niciodată tristețea însingurării, atomul și-a creat drumul și celălaltul. O zi fericită.
se scurg azi în mine, și sună a mâine
a bănuți salcâmul, picurând în toamnă,
cristalin, pe ceafa clopotului, destinul
întoarce-mi privirea, să nu mă mai doară
cerul, cu degetele, ca o întâmplare fără noimă,
și rămâi icoană eternității mele, melopee,
născând curcubee când lacrima picură,
din ochii sângerii, însingurarea depărtării
O poezie frumoasă, profesore, dar tristețile nu-ți mai dau pace și riști să faci din pietre iadul în care să curgă frunzele toate, atunci când dimineți nu vor mai fi pentru niciunul. Bucură-te, e încă pace și prin noi se văd întoarcerile luminii la unu, cel din doi trăindul. Materia n-a acceptat niciodată tristețea însingurării, atomul și-a creat drumul și celălaltul. O zi fericită.
0
GMCuvintele tale curg frumos pentru orice muritor plin de melancolie.
0
Totuși, nu văd de ce ați adus în text un tort aniversar. Tortul e tort, e ceva dulce și ține de plăceri, iar textul e despre altceva. Așa îmi pare mie, nu știu dacă sunteți de acord cu această părere. Desigur, vă mai citesc.