Începutul a promis libertate

#cai albi, neînhămați din zorii zilei, galopând sălbatic spre un lac# plutirea este zborul văzut de departe, înfrățit cu gravitația, totuși neoprit din a mă privi, de la răsărit încoace Soarele pare o roată învârtită ușor, o roată specială, storcătoare de albastru; spre apus credeam că aflu elixirul cerului, dar și el e ca o floare, (așa cum e totul pe aici) și nu-l pot deschide. odată mi-am închis ochii... mi-a plăcut senzația de somn, călătoria prin vise, abonamentul de supremație... cu siguranță nu mă puteam opri. doar dacă (de câțiva ani printr-un staul, în întuneric) misiunea mea spune să dau drumul cailor, unii mă lovesc, alții doar pleacă, de aceea când scriu despre sentimente le scriu definitiv, pentru că simt numai zgomotul potcoavelor și deschiderea ușilor.