Marian Bamboi

Ninge alb si linistit In promotii cristaline; Fulgii ce nu s-au topit Se aseaza lin pe mine. Vin pe rand din albul cer Pe covoare fermecate Cazand lin si efemer Peste geamuri

S-a dus tot ce-a fost, risipit ca un scrum, Ramas-am doar ceea ce vrut-am sa fiu; Sunt tot ce-am visat, insa fara sa stiu Privesc catre alte-orizonturi acum. Mi-e dor de acel ce fusesem

Degeaba mai cauti comoara, Degeaba ma cauti in gand, Caci tu ai ucis primavara Si aripi de suflet arzand. Pe camp nu mai zburda nici iezii, E timpul trecut ce s-a dus. Uscat e buchetul de

Norii au cantecul lor nesubjugat cand se topesc in cerul ochilor tai si stelele mi se opresc in frunte cand imi torn vorbele in palma. Dar din cuvintele pe care le aleg se poate

Sa nu ma-ntrebi, iubito, de ce mi-s ochii tristi si inima-mi dangane ca un clopot de lemn. n-am sa-ti raspund, iubito, ci-ncearca sa-ntelegi: si salciile plang. Sunt prea golit de

Te uita o clipa in urma Cand pleci inspre plus infinit: La ce bun muncit-ai o viata De nu iei cu tine nimic? La ce bun facut-ai avere De nu vrei nicicui sa o lasi? Sunt altii ce

S-a scurs o lacrima pe obrazul inrosit de palma primita de la viata... I-am privit pe cei ce spuneau ca ma iubesc dar de fapt ma minteau cu nerusinare si ma inselau miseleste fara sa le pese de

Te-am ascultat si-am incercat sa ascult Universul. Te-am cuprins si-am incercat sa cuprind Infinitul. Te-am inteles si-am incercat sa inteleg Lumea. Te-am iubit si-am incercat sa iubesc

Suntem aici de-atatea mii de ani Si singuri ne-am facut mereu dreptate. N-avem nevoie de americani Si nici de rusi, sa ia ce se mai poate. Am fost candva un stat

Aripa diminetii imi saruta umerii goi si candele-nmiresmate ma cuprind, impreunandu-se in sufletu-mi temator. Vad demoni ce ma-mbie sa-ti tulbur somnul de cristal, dar ar fi o prea

Geniul Labis a trecut pe firmamentul liricii ca un meteor. A rasarit, s-a inaltat si, cand incepuse sa straluceasca mai frumos, s-a stins. A cazut ca un trasnet stupid. S-a stins steaua, dar

Nici nu am visat vreodata unde am putea ajunge Dupa ce-am varsat candva, de Craciun, atata sange. Am vrut sa traim mai bine, cine si-a inchipuit Ca noi vom ramane astazi cu stomacul

Am trecut in noul an Asa cum am venit pe lume: Fara prieteni, far-un ban, Fara muzica si glume. Ma uit la televizor Si incet imi vine somnul. Langa mine, biet decor, Tacut sade

Bratele mele ridicate ca doua ramuri de cerb statuar se incovoaie sub greutatea cerului ce se napusteste asupra mea bombardandu-ma cu mii de stele. Doar Luna zambeste statornic, nepasatoare

Strigam mereu la fiece clipa Si o rugam plangand: ramai aici! Ce frumoasa-i aceasta aripa! Nu vreau s-o pierd, nu vreau sa o ridici. Dar clipa imi cadenta durerea Trecandu-mi peste ochi Si