Clătite cu flori de salcâm

gingas, o memorie colectiva, care pare a ta dar intr-un fel se gaseste in fiecare. text curat, atat cat sa daruiasca, sa evoce, sa dea o \"prajitura\" mereu cu alta forma, cititorului.

cu prietenie,
andrei ot tgocna

De câte ori vor înflori salcâmii acest haibun va înflori și el în minte, căci limpezimea discursului, calmul și sensibilitatea îmbracă plăcut aceste amintiri.
Vă prieste anotimpul.

chip la fereastră
flori de salcâm se-apleacă
peste caiete

Doruleț

Vă mulțumesc pentru că mi-ați spus ce v-a sugerat textul meu! Sper să vă mai dau motive de emoție.

Nu știu care anotimp îmi priește. Îmi place toamna, chiar dacă am mai multe poeme în care scriu despre primăvară. Amintirile încep să revină și mă îndeamnă să le aduc în fața celor sensibili.

Cu prietenie, Maria

Pentru mine, haibunul acesta sugerează în primul rând calm dar și bucurie. Un text care nu face decât să ne trezească în suflete amintiri frumoase. Narațiunea pe care ați expus-o aici este clădită pe experiență. Amintirile sunt prezentate în detaliu, cu fiecare element descriptiv urmat de sugestia automat cuvenită. În plus, obiceiurile sunt și ele exprimate în funcție de învățătura primită acasă. Amintiri foarte frumoase.

Cu plăcerea lecturii,
Marius

Ai dreptate, Marius. E o dovadă a vieții într-o familie normală, unită, în care și copiii au un rol activ. Amintiri frumoase. Acei ani în care se formează viitorul cetățean al țării.

Mulțumesc pentru semn și apreciere.

Cu prietenie, Maria

Mergeam cu fratele în căruciorul bunicii, la Carecna, pe uliță în sat și simțeam. Era primăvară-vară, iar satul cânta în fiecare ogradă. Pe voci diferite spunea o poveste pe care și acum o țin minte. Povestea noastră din vremea bunicii. Furam ciorchini de salcâm de pe marginea drumului și culegeam boabele de „miere” cu nesaț. Le mușcam rădăcina și le mâncam crude, certându-ne pentru aceste comori. Lumina trecea printre crengile copacilor ca o ploaie, iar frunzele se loveau una de alta și sufletul nostru se scălda în cântecul tuturor florilor, copacilor, câmpiei. Orice salcâm mă face acum să zâmbesc trist. Copilăria a trecut, iar eu îmi mai port arar umbra pe sub salcâmi. Dar ei, ca niște copii, tot îmi fură privirile de fiecare dată. Viața altora se trăiește prin noi, muzica din celălalt trece cu degetele ei pe corzile mele. Este frunză, floare, zâmbet, pictură, fotografie, poezie, lectură, dans, salt peste o piatră ca peste un pârău, orice ne trezește din acea încremenire a făpturii. Aceasta înseamnă celălalt – tot ceea ce eu nu sunt în acea clipă.

Cu prietenie,
PT.

P.S.: as manca si eu o clatita, daca se poate...

...măcar ca să mai fiu copil o dată.

Ai scris foarte frumos. De ce nu publici separat acest com? Eventual cu câteva completări sau modificări. Nu multe. Aș citi în pagina ta.

E bine când ne putem rupe câteva minute pentru a citi ceea ce scriu alții.

Cu prietenie, Maria