Pe Vaser

Când am timp, răsfoiesc albume vechi. Azi, am revăzut o poză și m-au năpădit amintirile… Terminasem clasa a opta și nu prea aveam ce face în vacanță. Într-o zi, mama îmi propune să o însoțesc la Făina, pe Valea Vaserului. Se înțelesese cu câteva prietene să meargă la cules de zmeură. Am fost de acord, cu o condiție: să nu-mi fixeze o normă. mijloc de august – mocănița pufăie urcând printre munți Linia ferată trece foarte aproape de râu. Vaserul este când leneș, când se prăvălește peste bolovani. Dar mocănița merge încet. Cred că, dacă aș alerga pe lângă ea, aș ajunge mai repede la Făina. Dar, poate mă înșel. Pădurea de brad foșnește. Începe să picure. Cum o sa culegem zmeură? Pe ploaie? Asta nu mă distrează. Ajungem în ultima haltă. Un canton mic. Și două cabane din lemn pentru cei care lucrează la exploatarea lemnului. În timp ce mâncăm, se arată soarele. Un strigăt. Un copil neastâmpărat aleargă spre noi: „Am văzut un șarpe!” „Sunt vipere pe aici”, ne spune cantonierul. Ne interesăm de urși. „Ursul nu vine, că are destulă mâncare. Să faceți gălăgie, dacă vreți să-l țineți departe!” Urcăm panta însorită. Până nu mă satur, nu pun nici un bob în găletușă. Apoi, culeg cu spor. Dar, din când în când, privesc pădurea de brad de pe muntele din față și nuanțele calde în care se desfată pomii de lângă linia ferată îngustă. Lăsăm găleata cu zmeură în grija cantonierului și, la îndemnul acestuia, mergem să vedem biserica. Acolo, în inima munților, lângă granița cu Ucraina, muncitorii forestieri, au vrut să aibă un loc în care să pună o lumânare, să se roage, să se reculeagă în momentele de singurătate. Bisericuța e închisă. Trecem pe lângă ea și urcăm. dintre tufe verzi privesc ochișori negri: afine coapte Sunt atât de bucuroasă încât am uitat că nu voiam să muncesc. Adun cu spor și afine, dar și flori. Alerg și vorbesc mult. Mama îmi face semn că nu e frumos. Dar nu prea țin seamă de sfatul ei. Sunt în sălbăticie. N-am observat când s-a înnorat. Ceasul arată ora 5. Trebuie să coborâm. Mocănița pleacă la 6. Cu sau fără noi. La vale, trenulețul, cu un vagon de persoane și cinci platforme cu lemne, se grăbește. Soarele apune înainte de 8. Obosiți, dar mulțumiți, nu privim pe ferestre. drum șerpuit – peste pantele abrupte coboară seara