Maria Prochipiuc

Mulțumesc Alinei pentru atenționarea unor greșeli!
Simina – mulțumesc de oprire peste aceste cuvinte care s-au vrut să fie pline de lumină

Dana - e confesiune, se poate spune și asa, a celui care vrea doar lumină, am încercat prin cuvinte destul de … să aduc lumină, lumina de dincolo de noi și în noi. Șe pentru că lumina nu poate veni decât de la El am încercat să primesc lumina în lacrimi desenând cu ele chipul celui care mi-a dăruit lumina, lumina la mine a venit sub forma unor flori de un alb obositor. Mulțumesc!

Textul chiar dacă la prima vedere pare atât de simplu curpinde în el o întreagă filosofie. Filosofia omului cu piatra – mă duce cu gândul la un pasaj biblic în care se spune: să arunce primul piatra cel care se crede fără de păcat, sigur e posibil să ni aibă nici o legătură cu asta, dar cred că eu am libertatea de interpretare și înclin foarte mult spre astă. Tu mergi mai departe, definește pe omul cu piatra că ar avea și un pos de câine, interesant, dar mă opresc aici, fiindcă aș deveni pe post de altceva. Mai departe, rămâne doar amărăciune că unora le pasă ce se mai întâmplă pe ici pe colo. Chiar la personale fiind, nu cred că am gești dacă am gustat și eu puțin din momentul tău, chiar de amărăciune fiind. Se pot spune foarte multe, dar rămân ddoar la atât.

Încerc să dau explicație la ceea ce pare că s-a vrut a fi altceva decat critica la critica!?

N-aveam de gand sa scriu nici un comentariu, dar m-a ofticat tanti Maria – consideri că o personalitate ca tine se poate adresa unui alt membru de aici de pe poezie cu tanti Maria? știu că acest apelativ se foloseste acolo unde există un grad de rudenie sau și în alte …
TÁNTI f. 1) (și cuvânt de adresare) Soră (sau vară) a unuia dintre părinți, considerată în raport cu copiii acestora; mătușă. 2) (și cuvânt de adresare respectuoasă) Femeie mai în vârstă

care propune inaintarea in grad a lui bodoganel- mă înterb ai citit toată poezia lui Bogdan de la venirea lui pe site și ai reușit să-i faci o analiză din care să-ți dai seama dacă merită sau nu, acest lucru, ai citit toate comentariile făcute la diverși autori? E posibil că da.

Daca poeme dezmembrate, clai de imagini pretioasa fara inteles unitar, am mai citit o gramada pe poezie.: – citește și tu aici și vezi dacă e corect, nu aveam de gând să-ți fac analiză , dar dacă tot vii cu o contesație la comentariul meu, atunci înseamnă că trebuie să te afli undeva pe o treaptă superioară…

>i?(ca asta-i regula pentru a fi un adevarat poet postmodern original), acum citesc si un comentariu pe masura- dacă citeai poezia lui Bogdan îți dadeai seama că de fapt poezia lui este o poezie care nu se vrea nici postmodernă și nici el un poet postmodern, are stilul său propriu, pînă a ajunge acolo mai are mult de parcurs și el poetul numit de mine este conștient de acest lucru

Citez pe larg de mai sus, aceste Agamitzisme Dandanachesti: poate ai dreptate că treapta de pe care privești poezia și vii tu cu critică la critică îți dă dreptul să folosești diverse expresii, e dreptul tău… aici ai dreptate!

În ultimul timp poemele tale sunt de sinteză- eu cred că până aici e foarte clar, după sinteză urmează o virgulă parcă, dacă nu este o pun acum, … ce înseamnă sinteză? …trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot ( din dex , nu de la mine)

…emblematice uneori dând seamă de tot ce cuprinde universul tău poetic și mai ales ce concepții îl animă,- uite aici se prea poate să ai dreptate am omis virgula de după uneori, cu scuzele de rigoare o așez acum, apoi eu cred că fiecare poem definește un segment al universului poetic al autorului respectiv și desigur concepțiile care îl animă. Bine, fiecare are dreptul să conteste că exprimarea mea nu e corectă, dar când faci asemenea critici deja trebuie să-mi dai și exemple din care eu să pot învăța…

protestante,- mă refeream la ultimul poem care este un poem protest

poți fi numit pe drept cuvânt un poet, da, un poet reflexiv- probabil , nu știu doar presupun este vorba de poet reflexiv- REFLEXÍV ~ă (~i, ~e) 1) rar (despre persoane) Care are predispoziția de a reflecta (mult); înclinat spre reflecție. 2) Care se răsfrânge.

chiar dacă uneori apare și câte un lirism frust și nervos- poetul și poezia sunt mereu într-o contradicție, așa că acesta înșiruire de elemente legate de poezie și poet mi se par normale, în unele poeme poate fi reflexiv, in altele închistat în carapacea sa… pot continua , dar nu are rost fiindcă tu care faci critică ești bine documentat în ale poeziei. Frust – brut, neprelucrat, natural, simplu…și nervos – cred că nu mai este cazul ( de fapt toate aceste explicații mi le dau mie)

Daca deja m-am obisnuit sa ma intreb inutil \"oare ce-o fi vrut ala sa zica in poezia asta\", eram obisnuit ca totusi critica sa spuna ceva mai clar, argumentat- mă surprinzi de unde pînă unde ai ajuns la concluzia ca aici e vorba de critică, este cineva ridicat la la rangul de critic literar aici pe site? E posibil, fiecare dintre noi facem comentarii mai mult sau mai puțin documentate, mai mult sau mai puțin axate pe poezia respectivă și mai mult pe autor, depinde de gruparea politică probabil. Dar tu care mă ataci și care te consider critic, nu ți se pare clar că trebuie să argumentezi spusele? Am mers sa vad ce scrii și de cînd te afli pe poezie,( și nu vreau să vorbesc aici despre ce scrii) dar oricum sunt obișnuită cu tot felul de…sunt noi veniți care deja îi cunosc pe cei care se afla pe poezie de o bucată de vreme. Interesant, nu?

OK, am zis apoi, poate ca e o chestie care ma depaseste, poate ca nu trebuie sa caut idei sub maldarul de imagini fara fond, poate ca tonul singur poate sa creeze o stare sufleteasca dincolo de ratiune. - sigur te depășește și e posibil să fi scris textul sub dictare…

Aici, criticul explica magistral si ma lamureste bustean: este vorba de \"poeme de o unitate tonala distincta, dispersate in mai multe directii?\". Pleonasm, contradictie. - totuși cred că am notat corect, nu are rost să mă explic fiindcă trebuie să-mi argumentezi anumite lucruri, eu știu ce am vrut să spun și dacă doar unul singur nu întelege asta nu înseamnă ca eu sunt nebună. Iar dacă sunt să-mi fie de bine.

P.S. Lucrurile spuse direct, fără dedesupturi, sunt cele care poartă în ele adevărul în rest, parcă nici nu merită să dai răspuns. Raspunsul de aici a fost doar pentru mine.

În ultimul timp poemele tale sunt de sinteză, emblematice uneori dând seamă de tot ce cuprinde universul tău poetic și mai ales ce concepții îl animă, protestante, poți fi numit pe drept cuvânt un poet, da, un poet reflexiv, chiar dacă uneori apare și câte un lirism frust și nervos. Versurile mai recente au așa o tentă intelectualistă. Îmi place că nu te ferește de locurile comune în poezie, dar nici de cele care au tentă clasică sau mai puțin clasică, o recuzită poetică ce împrospătează prin sensibilitatea gândirii și a trăirii. Poemele au o unitate tonală distinctă, dispersate în mai multe direcții. Îți cunosc textele foarte bine, te urmăresc fiindcă am și învățat multe de la tine, există o varietate în versuri; uneori incitante, alteori cu modulații metaforice prelungite, febrile, pline de viață, de viață trăită prin sentimente. Nu numai pentru acest text ci și pentru multe altele și mai ales pentru comentariile pertinente la textele unor autori, consider că e momentul să poți arăta această apreciere pe care o dai textelor și sub altă formă.

realizari aici:

întorc ezitări cu jumătăți de riduri
e pustiu în vene și frig în atrii

P.S. eu aș renunta la si-ul de la inceputul versului,,și ștergi opțional frânturi de vise virtuale de iubire,,

pe oglinda apei
valuri înnoada zborul pescărușilor
se zbat în crucea epavelor
ridicată pe furtuni
departe de ochiul pământului
lasă așteptării eternul – simplu, descriptive, cu noanțe de albastru , griu – plumburiu, zbucimul apelor, frumos spus: innoadă zborul, o imagine desenată pe crucea epavelor în așteptarea eternului. Care etern mă întreb? Eternul zborului? Mă gândesc doar la zbor și acel nod îl percep ca o oprire, pentru a putea merge mai departe…în rest tristețe, mă opresc aici, aș mai avea ceva versuri pe care eu le văd altfel dar sunt prea obosită de valuri si …

Dana – din verdele meu transpus mereu în altă nuanță nu e ușor să alegi, dar dacă totuși ai reușit e doar meritul tău ca cititor, nu știu dacă misterul poate fi scos la iveală, mi se pare și mie complicat, încerc să-l ascund atât încât uneori nu-l mai găsesc nici eu :) Mulțumesc pentru oprirea ta printre frunzele inimii mele, e bine uneori acolo, totul e să nu încerci a schimba nimic acolo, chiar și frunzele căzute au rolul lor.

Nicolae – am spus și mă repet, ai început să ai înclinații spre poezie, da acel buimăciti de lumină și obosiți de ea mi-ar place să-mi fie zilele care mai urmează, în rest să auzim doar de bine.

Nuta – stii când scriu mi se pare că un cuvânt anume nu l-am mai folosit și totuși când te citește altcineva observă cel mai bine spre ce ai tu înclinații, da așa este, timpul e cel care mă predomină, știu eu poate a început numărătoarea inversa și de aici mi se trage, voi încerca să mai schimb, îți mulțumesc mult pentru acest lucru m-ai făcut să conștientizez un lucru.

Asa un manifest mi-am dorit si eu să fi putut scrie, am scris ceva despre poezie, dar nu am reușit să fiu atât de directă ca tine, de concretă în expresie, o poem manifest nu trebuie numaidecât să conțină metafore, nu ar fi înțeleasă în adevăratul sens al cuvântului, atunci fiecare ar interpreta, i-ar da alte sensuri decît cel spus direct, sunt suficiente epitele și alte forme de exprimare. E adevărat că în ultuimul timp nu te-am mai citit și vezi ce faci tu? Știu că atunci cînd ai încercat să scrii o poezie
altfel decat cea pe care tu o scriai nu ai luat în nume de rău recomandările, ai înțeles că acel stil și acea formă de poezie și mesajul pe care doreai forțat să-l transmiti era o poezie comercială, nu era poezia pornita din suflet, nu avea pic de sentiment și apoi ai revenit să exprimi doar trăirile adevărate nu improvizate, doar visul este cel care poate fi transpus în poezie, așa că...

ce înseamnă poezia? tocmai ce spui tu aici:

știu, sunt un ratat, un inadaptat, un pudibond exagerat
fără simț de orientare la cerințele pieței…
divaghez anacronic, inutil, incorigibil, aceleași versuri cuminți, demodate, fade,
versuri debile care nu-și găsesc locul în contemporaneitate,
care nu înfierbântează imaginația fracturiștilor,
care nu elogiază exhibiționismul culturalo-poetic,
care nu-și etalează impudic obsesiile, primitivismele, trăirile animalice,
în stil lazarovian, pavlovian, darwinic, hegemonic…

ei vezi tu Bogdane, cred că nu întâmplător ai ajuns să scrii toate acestea. Le-ai scris în primul rând pentru tine într-un fel să-ți arăți asa zisa incompetența a scrierii unei poezii care să nu mai conțină sentiment, ci doar idee și eventual la citirea ei să crezi că privești filme porno sau eventual de groază care ți se derulează cu fiecare vers, iar după ce ai terminat de citit deja să te simti
exaltat dar nu sufletește ci...

Nu esti nici primul nici ultimul care scrie și au scris poeme, ca acesta (acesta al tău e un POEM manifest), au fost cei dinaintea noastră care la apariția unor stiluri idei au reactionat la fel. Să știi că totul depinde de cititor, dacă el aceptă o poezie comerciantă care doar să-l excite și să nu îi lase nici un sentiment, asta e! dar e bine ca din când în când să reacționă, să arătăm că ne pasă
de tot ce se întâmplă, că până la urmă ne aparținem unii altora.

Eu consider acest poem binevenit, chiar dacă nu întruchipează toate canoanele unei poezii, îl numesc poem protest și vreau să atribui calități depline.
Pentru meritul autorului că a avut curajul unui asemenea experiment, dar și pentru realizarea lui.

Vă rog să țineți cont că mi-am asumat o mare răspundere nu știu ce-au scris anticomentatorii mei, iar dacă eu am ieșit cumva din canoane, e doar că așa procedez de fiecare dat, îmi place să fiu ăprimul comentator, dar aici am ajuns prea târziu și atunci...

pieptăn zilnic
la voia întâmplării
rădăcinile unui arbore de gânduri
urme care se desfac
în fiecare primăvară
după un colț de noapte - o imagine desfăcută doar după un colț de noapte, deja mi se desfăsoară sub priviri acest tablou cu umbrele și penumbrele sale, un tablou așezat undeva la renașterea timpului și anotimpului. O imagine într-o altă imagine:rădăcinile unui arbore de gânduri

cât de straniu îmi sună și acum vorbele tale
atunci când nebunia refuzului părea doar un fleac
f e m e i e
nu e o glumă
ți se văd nopțile
răscolite-n priviri
ascunde-le mai bine
în scorburi de pomi înfloriți
exilați spre torente de ziuă - realizări deosebite a femeii răscolite de privirile nopții, cu privirile stranii găndurile se poat așeza doar în scorburi de pomi înfloriți, din nou imaginea renașterii vremurilor, dar mai ales a femeii despre care vorbești, că nu e o femeie oarecare, darul acesta e un dar de suflet, și femeia aceasta pentru tine reprezintă desăvârșirea răscolită în priviri.

n e c u n o s c u t u l e
fă bine
și vino fără de veste
chiar și atunci
când echinocțiu potrivește
ziua cu noaptea
mi-au obosit tăcerile
și s-au prelins sevă
peste sfârcuri de muguri- ei, aici apare misterul, apare acel necunoscutule, un necunoscut mult așteptat altfel nu s-ar cere să vină chiar și fără veste, adică să vină și atunci când ziua își măsoară timpul deasupra nopții. Pomi înfloriți în strofa a doua , iar aici revii la muguri, adică această așteptare poate fi amânată până la o nouă
înmugurire, sau cine știe, se pot întâmpla minuni și florile pot deveni muguri atunci când se împlinește visul

n o i
trebuie să edităm
conceptul de ploaie
de pe o margine de femeie - ei, ai ermitizat totul aici în ultima, așa zisă strofă care e de fapt un epilog și conceptul acesta de ploaie îl asemăn lacrimilor, da lacrimilor dar numai a celor de bucurie. Se plânge și de fericire, nu?

În echilibru, piramide-s capete
de cale-n asfințitul norilor hai-hui
ascunși sub voal de lama zilelor, ce te
măsoară-n gât de alte corzi, pe unde nu-i

Ce să încerc a comenta aici la tine? Felul în care așez azi cuvintele precum și ieri și mai demult după ținerea mea de minte? Să zic că aici descopăr poetul așezat între cuvinte și jonglând cu ele, pe unele așezându-le sub lama zilei, pe altele măsurându-le sau poate că descopăr în șuierul aripilor cânteculorbit de noaptea sunetelor venite șuvoi.
Cine știe poate versurile falduri e acel ceva care mă face să te simt puțin trist în cântecul acesta împiedicat. Împiedicat de cine și de ce? Poate de adâncul cerului, acolo unde frunzele devin ramuri pe care Dumnezeu ți le aruncă crengi desfrunzite de cântecele purtate sub pleoape îmbrăcând în aur alb privighetorile:x

Lucian- mă bucur de oprirea ta asupra acestui text care pentru mine are o mare importanță, visul poate aparține oricărei luni.

Nicolae – nostalgică, da, dar lacrimogenă, știu eu…acel infinit din septembrie înseamnă cu totul altceva, nu uita că pe mine mă cheamă Maria ( ti-am dat un detaliu în plus) așa că asocierea infinitului nu înseamnă nicidecum niciodată, ci trimite spre un timp précis. Își mulțumesc pentru faptul că mă prețuiești, dar acest lucru nu se întâmplă decât datorită faptului că prețuiești cuvântul. Mi-ai realizat un tablou care m-a dus cu gândul la drumețiile pe care anul acesta nu am avut parte decât doar …te aștept mereu, ai început să umbli prin poezie și asta mă bucură.

Narcisa – nu m-am gândit la toamnă, dar dacă tu ai reușit să descoperi si atâta toamnă, înseamnă că e de bine, poate fi dedicată fiecărui anotimp în parte și tuturor. Iubirea e bucurie, fericire și pe alocuri mai are și durere…e vremea secerișului , iar acel \"te-ai împiedicat în vârste\" e o formă de reproș adresată cuiva anume. Fiecare timp și anotimp poate avea un nou început, chiar un început care poate dura o clipă și atunci nu o poți face altfel decât cu tine întreagă, așteptăm doar legarea. Să știi că atunci când scriu nu-mi impun un stil anume ci las versul să curgă așa cum vrea el, uneori prea scurt alteori interminabil de lung. Alin dorurile?

Victor- ai început să-mi cunoști cuvintele, să te transpui în versul meu și nu uit că din momentul venirii tale pe poezie primul popas l-ai făcut la mine și apoi altele și altele… îmi puneam întrebări și atunci am căutat răspunsul în textele tale, am înțeles atunci că…și atunci la primul text parca tot un tablou de Picasso

Monica – au trecut anotimpuri și vremurile au fost spălate de plânsetul norilor, e bucurie pentru mine că te regăsesc în anotimul lui august aici la mine, chiar dacă e dedicație versurile sunt ale mele si orcine poate fi destinatarul, mai ales atunci când se regăsește acolo printre cuvinte. Așa e viața : drum și popas

Dana- frumos spui și tu: o pendulare între sentimente, știu eu dacă e nebunie printre simboluri? Ar fi prea frumos! Vremea secerișului în iubire are multe semnificații, tu ai dat aici sensul direct, știi grâul se adună în snopi și ei sunt legați cu un șnur tot din spice făcut, așa că uite îți mai fac o trimitere spre nebunia simbolurilor

Radmila – te-am căutat înainte de ziua lui genuneanu, dar mi-a fost imposibil să găsesc o cale către tine, mi-am dorit mult să vii cu noi în pragul lui genu și să-i spunem împreună : La mulți ani! Dar poate altădată! Da, tu spui un mare adevăr povestea niciodată nu are sfârșit chiar și dincolo de noi

Șerban – știu că tu ești ermetic, iar eu mă bazez foarte mult pe intuiție, stau șă mă gândesc, aștept totuși o lumină dinSpre tine sau chiar dinSpre Purgatoriu, fiindcă m-ai întecat în întuneric

Gabriela – nici pe tine nu te-am mai văzut demult, să fie de vina valurile, marea, sau poate doar spațiul care uneori trece dincolo de noi, Multumesc de trecere și de oprire asupra cuvântului așternut de mine aici.

Cu mult drag de voi toți!

Mă bucur că ai ales de aici ce mi-a plăcut și mie, era un vers care mă tot chinuia, de fapt am pornit de la un verset biblic și m-am tot gândit în ce context să-l folosesc și am convenit că aici în acest poem îi era locul, aici unde la mijloc de august gândurile mele au luat alte întorsături, era undeva pe la întorsătura pepenilor copți, atunci când firele de argint se numărau în ani, atunci când dorul nu-și găsea liniștea și aștepta un alt august dar nu cinsprezece ci undeva pe la începutul lui septembrie. Îți mulțumesc pentru frumusetile definite aici, am avut tendința să continui dar …

când cerul picură despărțiri
pe buzele deșertului dintre noi
piramida tăcerii se ridică pe-o limba moartă
s-a îmbrăcat cu îmbrățișări de piatră
răsucite spre nori – si tu cu norii? ce se întâmplă ajung la concluzia că uneori gândurile sunt commune, e semnul că sufletele gemene se caută dincolo de cuvinte, uneori înșirate la întâmplare, alteori ridicate la rangul de metaforă, tot despre brațe am scris și eu și tot despre iubire, iubirea brațelor, a palmelor.
Realizări deosebite:
pe marginea nopții înghețate dintre noi
am rătăcit lumina scotocind prin buzunare întunericul
îl culcam între noi
timpul m-a ales să dezgrop cuvinte
undeva departe am răsucit un vis în poarta ta
Ai crescut frumos, chiar foarte frumos și destul de repede , mă surprinzi de fiecare data, dar acum acest poem este o realizare din toate punctele.

Nicolae – dacă stau bine să mă gândesc analiza ta nu numai la acest text și modul tău de a-mi spune la multi ani, înseamnă mult mai mult pentru mine. Dacă aș fi așa cum ai spus prințesa cuvântului, eu vreau să fiu doar Maria aș considera acest comentariu cea mai frumoasă declarație de dragoste!? Ai pătruns dincolo de mine, dincolo de cuvintele mele care uneori le-am sugrumat așezându-le aici, alteori le-am lăsat să se dezlănțuie așa cum au vrut. Tu m-ai așezat deja într-o poveste, acest lucru îmi aduce aminte de începuturile mele aici pe poezie, când încercai să-mi explici ce înseamnă poezia și cum se scrie ea, cum trebuie să folosesc metafora, cum… multe am învățat. Cuvântul există să știi și l-am pronunțat de mii de ori, cred că lipsește altceva, urechea care nu aude cuvântul. Să știi că la aceste spusă mi-ai adus la marginea inimii o lacrimă:Credeam candva ca poti vindeca sufletele ranite cu impreunarea mainilor tale, dar... vai, se pare ca tu esti cea ranita! Știi că de la acest poem a pornit ridicarea și coborârea noastră, înseamnă câ, gândul tău în împreunarea mâinilor mele nu a reușit să treacă mai departe de inimă… Iubirea mă întrebi dacă poate ucide? Nu, nu ucide, dar poate lăsa multă durere. Dar cele mai dure sunt necuvintele și mai ales tăcerea care macină precum viermele în rană.Te întreb eu pe tine, cum adică nu iubesc un om? Iubesc Omul să știi. Îți mulțumesc pentru toate cuvintele, fiindcă este prima dată când le găsesc atât de binevoitoare, sau asta se datorează doar faptului ca a fost de: La mulți ani?

Nancy – să știi că dincolo de tristețea ce te cuprinde se ascunde si o mare speranța și tu ai intuit bine la acest poem există si speranță, fără speranță nu am putea parcurge treptele vieții. Mulțumesc și pentru trecerea ta , dar mai ales pentru faptul că te-ai opri în prag de Maria ca să-mi spui La multi ani. Mulțumesc!

Lory – uite vezi că ai reușit să mă găsești, să știi că uneori doar gândul către cineva și îți descoperă drumul. Cu mult drag de tine!

m-ar găsi ceasornic neîntors
agățat de aripa celor ce-și îngroapă zborul
pe fața cealaltă
cu minutarul rătăcind printre rădăcini
își cresc iluziile în real
căutând minutele pierdute în vise
cu secundarul ce trage dupa el secundele
dintr-o față în cealaltă
clonând în bătăi de inimă tic-tacul tăcerilor – început brusc fără nici un fel de reper de unde și până unde, se pare că ți se trage tocmai de la nerespectarea celor zece porunci. Intuiesc că este vorba de cineva care te-ar găsi, mi-ar fi plăcut să pui totul la prezent, e prea multă incertitudine, te-ar găsi, dar trebuie să existe o condiție, vom vedea, îmi place și așa în forma asta, nu știi cât de mult mă bucură faptul că te înalți frumos cu minutarul rătăcind printre rădăcini , aș pune aici cu secundarul ce trage dupa el secundele așa: cu secundarul ce trage dupa el clipa. Frumos și versul: clonând în bătăi de inimă tic-tacul tăcerilor și ultima stofă la fel de bună. Să știi că fiecare zi are frumusețea ei, asta e cea de azi, să o vedem și pe cea de mâine…

Victor – chiar atât de greu? înseamnă că versurile mele sunt închise , chiar atât de închinse încât ți-a fost greu să pășești , știi am lăsat totuși o dâră de lumină, dar probabil ochii tăi nu au reușit să o perceapă sau…știu ce și cum te-a făcut să lasi doar un semn, e bine și atât, iar dacă vrei să spui mai mult rămâne să decizi. Te mai aștept, oricum și mâine era o zi, dar se pare că doar pentru mine…

Paul Bogdan - interesant pentru mine azi e oprirea ta aici, de multe ori m-am gândit că sunt foarte multi pe acest site pe care nu i-am văzut niciodată, de ce, mă tot întreb, probabil răspunsul e la mine. Când un nou cititor se oprește în pragul ușii mele de prea mult drag, deschid și ferestrele. Deci, intră!
Propunerea ta este interesanta și mă gândesc dacă să schimb sau nu, nu comentez decât faptul că ai intuit corect ce am vrut să exprim, da, tremurat, dar nu de frig ci poate , zic doar, poate, fiindca nu vreau încă să divulg semnificatia – frică, iar faptul că tu ai extrapolat și spre forma de ghemuit, aplecat, mi se pare interesant, ai venit cu o semnificație în plus și poate, știu eu voi folosi ambele forme, las să-și spuna și alții părerea dacă vor mai fi… prezența ta m-a bucurat!

Draga Nicolae, generozitatea e a celor care răspund invitației și își lasă din timpul lor, pentru a-l înfumuseța pe cel al aproapelui, sunt multe lucruri pe care le mai țin minte, iar de altele mă mir, și rămân în mirare multă vreme, sunt probabil mai mult copil decât matur. Desigur că trebuia să fac ceva cu mesajul trimis de Lory și mă gândeam vă voi bucura două persoane sau cine mai știe poate se mai bucură cineva. Din motive independente de mine nu am mai ajuns la calculator până ieri și atunci mi-am zis că trebuie să găsesc o soluție.
Vreau să-ți cer aceptul să folosesc expresia: te-am așezat în rama sufletului meu
Dacă aceste lucrui îți fac plăcere te invit și pe tine în limita timpului tău.

...până mă apuc</i>

Pentru concurs aș vota pentru: TATÃL SEMINARISTULUI FECUND și UNUI VIITOR ACTOR, pentru final aleg Tatăl…Săgetat de o idée epigramistul nu are liniște atunci când este pus în fața actului de creație, și încearcă orice pentru a scoate la iveală frumuseți nemuritoare. Aluziile mele la scrisul epigramatic sunt poate mai mult de admirație a acestor frumuseți. Ce mi se pare interesant la epigramă e faptul ca ești surprins tot timpul de ultimul vers care este de fapt poanta. Epigramele acestea cu siguranță vor obține un loc pe paginile unei antologii sau pe pagini personale. Toată admirația!

Si o dedicație știe Ionică de unde, ână mă apuc și eu de ...epigram(a)iști:

A fost și el un oarecine –
O lume o să-l pomenească,
Căci îi plăcea să pape bine
Și mai ales… să nu muncească.<

Consider că niciodată nu este prea târziu, am numit intenționat materialul trimis de Lory - Scrisoare întârziată, destinatarul acestei scrisorii ( adica eu, care am adunat toate materialele pe pagina mea) am primit materialul de la Lory când eram mult prea departe de voi și am considerat că nu trebuie să-l las acolo în Inbox acum când l-am găsit, ci să-l pun la locul cuvenit. Cred că va fi o bucurie și mai mare, mai ales că primești ceva atunci când nu te mai aștepți. Multumiri tuturor pentru înțelegere