Maria Prochipiuc

Magdalena iti multumesc mult pentru imagine, are o mare semnificatie curcubeul, mai ales pentru faptul ca prinde in el un manunchi de ganduri colorate, poate daca nu te superi o voi lua si o voi posta dupa text. Multumesc pentru imagine, pentru citirea textului nu numai cu ochiul, ci mai ales cu inima.

Uneori tristețea e în noi, nu o cunoaște și nu o vede nimeni, abia atunci când încerci să scrii este imposibil să nu se prelingă în cuvinte mai ales în poezie. Aici e un text cu totul deosebit pentru mine, poate nu chiar atât de bine lucrat, fiindcă am căutat să concentrez pe anotimpuri anumite stări, anumite momente din viață. Aici sunt realități, nu e fabulație, așa cum ar spune unii după un caz real, realitatea suntem noi, realitatea e cel de lângă noi, realitatea e faptul că existăm și așa cum spune Magdalena, faptul că viața ne este dăruită, trebuie s-o acceptăm cu bune și cu rele. Suferința e lucrul cel mai groaznic, mai ales când e vorba de o suferința pe care o cunoști și mai ales știi că remediile sunt limitate, dar pentru cel care dă sfaturi e ușor, mai greu este pentru cel ce poartă suferința, este imposibil să nu ai momente de cădere, oricât te-ai împăca cu soarta… Va urma un nou anotimp, să veniți, eu vă aștept!

Am încercat azi să pătrund sensul versurilor tale, să mă-nfășor cu ele, am început și ceva din senin mi-a luat cuvintele și mi le-a așezat doar sub această formă de comentariu, iar clipa a prins zăbava unui verb ce încearcă zi de zi să fie altfel decît ieri și altfel decât mâine. Culcat pe brațul moale mă duce cu gândul la vremurile mai calde, când privirea șoimului stăbate dincolo de zare, de unde frică în privirea șoimului, de unde frica de zbor?
De unde atâta pesimism? Privirea șoimului nu poate fi limitată… În ultima strofă încerci rotunjirea imaginii poetice ce se anunța deja din strofele anterioare, de fapt leagă șirul de enunțuri de un adevăr trăit. Nu mai este necesar să sesizez simetria perfectă compozițională a textului, deja sunt obișnuită, doar mesajul este altul, o sursă inepuizabilă, știu că mereu te voi găsi altfel…

în iarna aceasta nu se mai poartă condamnarea la viață nici dincolo de orice strigăt
în iarna aceasta fiecare învață poemul necuvintelor scrise cu privirile fumului de seară
în iarna aceasta piramidele și-au dezlegat misterele iar norii se destramă a libertate
în iarna aceasta nimeni nu mai vrea să fie avocat al apărării din oficiu
doar o veșnică părere clătinată de vânt poartă cuvântul iubire rostogolindu-l în grabă
din nesomn orele-ți măsoară umbrele venite la miez de noapte mirosind a struguri
emigrați din vinurile de cotnari
rostogolesc în grabă cuvinte
ce se pregătesc să salveze
liniștea nopții

nopate bună!
Nu țipa decât atunci când ești sigur că te naști!!!

Un oraș, o nouă poveste, expresia versurilor ne duce spre o realitate concretă, cuvintele se asociază după raporturile reale dintre lucruri. Aici termenii sunt grupați după senzațiile corespunzătoare stării sufletești. Versurile capătă densitate metaforică- simbolică, cu efecte poetice surprinzătoare: domnule aveți urme de argint, citiți primele ploi la pagina nouă, pentru ziua în care își va pierde jocul de-a timpul. Există în acest poem o comunicare desăvârșită între poet și receptor, totul e să treci dincolo de cuvinte și impresii, într-o limbă necunoscută pe care ambii o pot vorbi fără s-o înțeleagă.

Omul este o ființă interogativă, în context psihologic, de când apar primele semne ale conștiinței, acestea se manifestă în setea de a ști, de a cunoaște, de a pătrunde, în sensul lucrurilor. Omul și îndeosebi poetul face din orice împrejurare o poezie, asta e ceea ce vad aici, și fiind ființă interogativă încerc să pătrund dincolo de cuvinte să le înțeleg sensul și sensurile. Sună bine sonata aceasta scrisă și simțită la două inimii, și cred că se mai adaugă și inima cititorilor. Desprind de aici o lume de vis și mai ales de visare, mîna care scrie visează versuri mîngâindu-le fiecare vibrație. Cealaltă mână culege vibrația și o pune în cuvânt, e un fel de mișcare concentrică. Amestec de culoare și cuvânt, împreunate într-un mânunchi de gânduri. Gânduri răsfirate în sentimente de verde și albastrul de răsărit oranj, doar Madona privește totul cu luare aminte. E atâta verde aici , încât cred că a ruginit padurea, câmpia totul…
Ce mi se pare puțin ieșit din contextul normalului e versul al doilea din poezie: am s-o cânt pentru tine verde din verde, ce să cânți, dar cred că aici e ascuns de fapt misterul.

O altă remarcă stă în subtilul: interesant! Sunteți Victorioși!

Magdalena, poate intervii tu cu o sugestie la 3, acum mi-am dat seama că acolo nu e bine, dar, mă mai gândesc, să văd cum pot interveni..

1.Strălucirea soarelui
În sufletul mamei
Dor neșoptit

2. Frunze căzute
Cuibărinduse-n palme
Rugă de seară

3. Se anunță-n toamne
Mărginit de-un alb
Drumuri neumblate

Nu voi comenta nimic, fiindcă o parte din texte le știu, ce pot spune că această formă în care le-ai așezat - scenariu e un lucru extraordinar, nu sunt nici regizor, nici scenarist, în schimb am învățat doar așa pe apucate să număr litere și să le mai așez din când în când pe paginile unor autori. Acest scenariu trebuie pus în aplicare, adică e tocmai ce se poate spune să fie regizat cu personaje adevărate pe o scenă adevărată, cine știe dacă nu vei face nimic până la vară sigur că il vom pune în aplicare la următoarea tabără. Aici e o muncă specializată, forma aceasta de scenarist te prinde foarte bine. Lucrarea acesta amplă pusă în scenă ar fi un lucru extraordinar. Pentru text , pentru deschiderea aceasta spre spectacol, pentru frumusețea textului, pentru combinarea textelor într-un mod original, pentru originalitatea bufonului, care dă o notă de frumusețe spectacolului…

Ion Diviza - mulțumesc pentru aprecieri, nu știu de ce hârtie vorbești, dar oricum, unele din lucrările mele numite poate incorect eseuri sau articole, s-au așezat frumos pe hârtie, și am aflat și eu acest lucru căutând pe google un nume, se mai întâmplă, nu?

Dana – mulțumesc de trecerea pe aici, mereu am zis că nu contează despre cine scriu, ci că pagina aceasta poartă un nume și cei care vin aici vin totuși că vor să mă citească pe mine și apoi pentru cei despre care scriu, referitor la Bogdan, nu mai contează cred, așa cum eu nu am cerut niciodată nimic, totul mi s-a oferit, bineînțeles tot la propunerea unor membrii de pe poezie, același lucru se întâmplă și cu el , oricum mulți dintre noi cunoaștem valoarea unora sau altora…

Ludmila – cred că te afli pentru prima dată pe pagina mea, de ce trebuia să fiu în mod intenționat curioasă? Nu ai impresia că această intervenție a ta are altă conotație? Într-un răspuns dat lui Radu am precizat că revista Oglinda Literară am primit-o de la Cosmin ( știu că face parte din colectivul de redacție) e adevărat că nu am mai spus și Dragomir, îmi cer scuzele de rigoare în acest caz. Doar pentru tine și nu numai: l-am căutat pe Cosmin, pentru a cere mai multe relații referitoare la revistă dorind mai întâi să fac o prezentare a revistei după care să amintesc și de cei prezenți acolo, după care am renunțat, a nu se înțelege altceva, și cred că decizia unei scrieri îmi aparține. În altă ordine de idei, ca membru al acestui site nu mi-a impus nimeni, că trebui să-i știu pe toți, nici măcar pe tine nu te știam, am aflat de curând când ai fost ridicată la nivel de steluțar ( și să nu crezi că mi-am pus multe întrebări atunci, dar asta e altceva) Despre Luceafărul, nimic ???
Si încă ceva... Directorul revistei Oglinda Literara, Gheorghe Neagu,... are cont pe poezie.ro. E adevarat ca intra mai rar, dar este, totusi... Ei vezi, nu știam acest lucru, mulțumesc, e o informație interesantă, dar la Luceafărul sau la Convirbiri Literare, cine e director?

Daniel – Uite vezi tu ai venit cu o informație în plus- reclamă?…felicitării tuturor spun și eu și directorilor de reviste, pentru că dau posibilitatea apariției unor autori atât de pe poezie.ro, cât și din alte cercuri literare. Și apoi poate mă inviți și pe mine la muzeu…

Corneliu - ai un ochi vigilent de o bucată de vreme am sesizat și eu lucrul acesta… Mă bucur, vezi mulți din autorii de pe poezie se regăsesc și pe hârtie într-o formă sau alta, uite, uitându-mă și eu mult mai atent am mai descoperit un nume Marius Marian Șolea la rubrica: Evenimente. Despre Cosmin Dragomir se știe că este unul dintre redactorii revistei și apoi mai cunosc că este și inițiatorul Anunț umanitar pentru reîntregirea fondului de carte

Să ne revedem pe hârtie și mai ales să auzim doar de bine!

VladCătălinului – spectacolul a fost cu adevărat extraordinar, cred că așa ar trebui să se desfășoare și alte evenimente culturale, dar pentru a se putea realiza așa ceva trebuiesc implicate persoanlitățile din conducerea orașului respectiv, sau poate să fie măcar unul dacă nu iubitor de poezie, măcar scriitor și atunci să vezi participare. Talente au fost- ei, dragul meu, eu am fost doar un privitor, o iubitoare de epigram(iști)ă. Meritul aparține lui Ion Diviza, fiindcă el este inițiatorul plecării mele la Cluj. Mulțumesc pentru aprecieri, acum de când te ocupi cu filmatul știi și tu ce înseamnă transferuri , captări, redactări de pe cameră…

Dana - gandesc deci..rezist, și noi ne-am tot gândit atunci, dar a fost imposibil să-ți facem surpriza pe care o plănuisem și așa am umblat prin Cluj după un internet să punem o epigramă de : La mulți ani! până am ajuns la primărie ( bine ca nu la poliție, dar pentru o epigramă de ziua ta merita). Da, Clujul mi-a rămas în memorie mai ales prin oamenii lui, pentru mine nu contează zona în care mă aflu, pentru mine oamenii sunt oameni, iar locurile aparțin acestor oameni. Dana, acolo a fost o mână puternică care a ținut frâul evenimentelor, spectacolul a fost sub regia lui Cornel Udrea, eu doar am redat ceea ce au făcut ei cu atâta profesionalism. Trăiască epigramiștii!

Mihai – de ce omule nu ai venit și tu cu Ion încoace? Nu mai era problemă nici de clone, aici toți au fost pe viu, cine știe poate data viitoare, până atunci să ne auzim cu bine!

Daniela - spectacol și mozaic al prezentării, exact asta a caracterizat întâlnirea de la Cluj, or spune unii că am folosit prea multe imagini, dar nu ai altfel cum să prezinți un spectacol de imagini și culoare, tot sub lumina reflectoarelor am lucrat și eu și cine știe, înțelege, ce înseamnă această muncă, la un articol sunt pretenții mai mari, datele sun date, evenimentele la fel, și așa cum bine ai sesizat participarea nu a avut vârste, nici în rândul specatatorilor, dar nici a epigramiștilor..Oameni sunt peste tot, dar cel mai important lucru e să nu uiți a fi OM.

Alin – eram sigură că măcar cei cu epigrama te poate aduce la un text de-al meu, da epigrama e eternă pentru că umorul nu trebuie să moară niciodată.

Maria – când realizezi ceva de suflet efortul parca nu mai contează, când te uiți și vezi că totuși ai făcut ceva, ai bucurie. Știi ce mă bucură cel mai mult că măcar un membru de pe poezie s-a putut înfrupta din atmosfera de la Cluj.

Adriane – ce mă bucur că ai reușit să guști din frumusețile pregătite aici, că te-ai prins în specatacolul de culoare și lumini, tu omule al scenei știi ce înseamnă astea. Mirarea ta o aseamăn unui copil, care în fața oricărui lucru se miră, de aici am spus și altă dată curățenia și fragilitatea sufletului tău. Pentru tine- nu știu dacă voi reuși să obosesc!

Floris- floare albă de cais, sufletul meu, știi bine că era cât pe ce să fii acolo, vezi ce înseamnă să te bazezi pe ceasuri? Îți mulțumesc pentru ajutorul acordat, nu la acest articol la altele când erau în stare brută și încercam să le adaptăm pentru a nu denatura nimic din momentul respectiv. Mulțumesc fiindcă mereu mă încurajezi atunci când sunt dezamagită că nu-mi iese ceva.

Florine- dacă Floris e floarea albă de cais la modul feminin, ce asemănare îți pot găsi ție, om de suflet și de frumos, tu ești unul dintre cei care a gustat puțin mai mult din atmosfera și entuziasmul epigramiștilor, fiindcă marele Diviza nu a uitat că legătura dintre oameni înainte de toate se face prin cuvânt. Ai de studiat:))), nu te-a lăsat domnul profesor fără material didactic, poate la următorul festival, te aflăm printre participanți

Nicolae – mă bucur că prin această formă de prezentare sumară e adevărat ai reușit să poți remarca măcar un text, de asta am făcut trimiterile spre textele respective, pentru a incita interesul celor care intră în această pagină.
Daniela – Eu doar după cum am spus mă bucur, și nu o spun doar așa, cine mă știe mă crede, că așa sunt. Și acum ca să fiu sinceră inițial îl descoperisem în Oglindă doar pe Bogdan și mi s-a părut un lucru extraordinar nu numai pentru el, dar mai ales pentru mine, și am să spun de ce: la un moment îl propusesem pe Bogdan pentru nivel 120, că a fost sau nu inspirată propunerea mea, că am ales sau nu bine momentul, aceste elemente nu le-am luat în considerare, ci doar poezia lui Bogdan, îi cunoșteam textele le-am analizat, am spus ANALIZAT ( și într-un eseu de: La mulți ani! dar făcut cu seriozitate, și cred că a fost serios fiindcă nimeni nu a venit cu nici o ….) și dacă cineva interesat mi-ar urmări comentariile la textele lui, ar vedea că, acolo, constructiv l-am sesizat pe Bogdan unde mai trebuie lucrat (era doar părerea mea); de aici a pornit o întreagă…. Dar nu direct, ci așa cum se procedează în ultima vreme… că nu ar merita, că … și totuși apariția într-o revistă cred că are un anumit impact, e o anumită responsabilitate să trimiți texte și să fie acceptate chiar de o revistă… Da, și cititndu-l pe Bogdan i-am descoperit pe Ioana și Liviu, am fost surprinsă ,Bogdan, alături de Liviu! Poate unora li se va părea puțin, dar pentru un autor, e un pas, mai ales în cazul lui Bogdan. Știu că am deviat puțin, dar tu m-ai determinat să dau acest răspuns și mă bucur, e bine să se știe. Asta nu înseamnă că pe Ioana și pe Liviu nu-i apreciez, eu sunt deja consacrați și …

Maria cu felicitări de la Radu – Am primit una din reviste Oglinda chiar de la Cosmin la Rosiori, apoi Luceafărul la Iași, mă bucur din nou spun, cred că devin obsedantă, nu obsedată, dar merge și așa, e important pentru site în general ca să-și promoveze membrii, chiar și prin aceste anunțuri și inițiativa voastră e lăudabilă. Toate cele bune, la Iași e soare, pare să vină primăvara!

Învălui umbra orelor firave
Din ceasul ce renaște întristare,
La masa unde stă o lumînare,
Potop de gînduri aspre și hulpave.

Ai luat primul vers de la Adrian și l-ai dezvoltat într-o strofă sau chiar mai mult…dar nu ai mai urmărit firul gândurilor și mai ales starea, ai direcționat versurile spre starea ta, dacă la Adrian e doar o ușoară stare de nostalgie, la tine, totul e plin de întristare: Învălui umbra orelor firave / Din ceasul ce renaște întristare..

În strofa a doua deja te depărtezi de Adrian total, poate doar starea mai rămâne, în rest tu îi dai poemului o altă semnificație: Pe-o buză de pahar preling încet / Secunda plănuită pentru spasm. Întristarea sufletească o amplifici în strofa următoare: Se tînguie precum un metronom / Stricat de-o elongație strivită / Un gînd lîngă o șoaptă nerostită,

După câte sesizez și s-ar putea să nu fie chiar așa poemul tău ia o altă întorsătură ce o sesizez în ultima strofă: O lumînare și-un pahar matol / O cameră pustie într-o noapte, / Un univers de umbre și de șoapte, / Un glonț pus la o tîmplă de pistol!

Am zis și repet nu mă pricep la poezie, nu mă pricep poate la a comenta într-un anumit fel, eu aștern aici impresia pe care mi-o lasă un poem, și de cele mai multe ori mă opresc acolo unde găsesc frumosul, sunt o căutătoare de frumos, pe urmele lui Adrian am ajuns la tine. Am găsit aici un poem al rigorii, poate unele rime mi se par demodate dar important este că sonetul de la care ai pornit a fost catalogat bine, atâta timp cât ai reușit să te inspiri, iar poemul tău la fel. Meriți după mine cu adevărat o stea, dar vezi tu am să mai păstrez steaua aceasta lipită undeva într-un colțul din dreapta inimii.

spasm / pleonasm
matol / pistol

Adrian Munteanu este o figură singulară, este un om care are o asemenea deschidere sufletească și comportamentală, o mare calitate a omului pentru că el se lasă deschis sau se arată deschis în permanență față de tot ce înseamnă frumos sub o formă sau alta.
Să mă întorc mai mult spre poezia lui Adrian, aceste sonete sunt fără îndoială într-o directă relație cu deschiderea sufletească pe care o are poetul. Sonetele sale reprezintă o fragilitate sufletească pe care o descoperim la acest om, care își găsește expresia într-o poezie cu formă fixă. În poezia- sonet există o inocență veșnic tânără despre care se poate vorbi, doar dacă reușești să pătrunzi cuvântul așezat pe o anumită linie melodică în așa fel încât melodia versului să curgă fără nici un fel de alte modificări.

Sonetele sunt poeme care vorbesc despre teme esențial, sigur într-un spirit mai melancolic, mai nostalgic, mai resemnat, pentru că ele exprimă ideea autorului despre existență, despre iubire, despre timp, despre multe altele…

Versurile sunt construite cu meșteșug și finețe: Smerite vrăbii-n ramuri nu mai cântă / Smulgând tăceri ce-au devenit epave, cu aceste versuri autorul intră pe furiș în inima cititorului: Învălui umbra orelor firave / Cu taina frunții-n ierburi moi înfrântă. Frumsețea timpului expusă din frumusețea sufletului.

O poezie a regăsirii, nu numai a ființei iubite, ci mai ales a poetului, prin acea căutare a iubitei, căutarea se îndreaptă mai mult spre interiorul celui ce scrie, spre interiorul celui ce scotocește prin unghere, prin acele unghere nu vei găsi decât copilăria, asta în prima strofă.

În a doua strofă, construcții foarte frumoase: să-mi zâmbești mamă copiilor ce-n râs i-am modela / plastelinei soarelui și ochilor tăi în joaca de-a viitorul. De fapt tu construiești chipul iubitei așa cum ți-l dorești: în orice caz rămâne să dansăm în fața teatrului / mâine de la aceeași oră goi printre oameni / sau în golul din oamenii ăia goi. Ai reușit în mare, dar altfel de cum își dorește cineva o iubită: printre valuri și ploi și noroi îmi doresc / să-nvăț din nou a te clădi ființă iubită / de data asta până la adânci bătrânețe

La ce altceva te poți aștepta de la Dumitru Genuneanu, de asta am zis la un moment, că ești cel care aduci zâmbetul pe acest site, că ești cel care faci clipele frumoase, și mă gândeam că nu este altul care citește din scoață în scoață acest site, că doar de aici îți vine inspirația, acum nu prea știu eu bine dacă de la texte sau de la auto(are)ri, dar trecând peste toate acestea pot spune că această epigramă e cu totul deosebită, nici nu mi-ar fi trecut prin cap o asemenea formă de ptriotism, cine altul? Meritul e merit și de asta te propusesem atunci pentru premere, dar cine știe poate la un festival de epigramă ca acolo nu trebuie să fii purtător de stele, ci doar un simplu epigramist. Mesajul este clar, în rest nu mai caut pe la rimă, că cine știe ce-ti mai umblă prin căpșor, nici la ritm, că trebuie să pun accente pe silabe și s-ar putea să te gâdili și atunci, iar nu-i bine, prozodie? aici cred ca e bine, luate toate la un loc, pot spune că e o epigramă cu totul specială...

Plin de înțelesuri aces poem, în simplitatea lui cuprinde o multitudine de înțelesuri, cuvântul acela mâl e ceea ce poate te definea pe tine la un moment, dar faptul că ai reușit să treci mai departe și să ajungi la starea de copilărie, e un lucru minunat, mai ales să fii condamnat la copilărie. Revenirea ta ma bucura!

Am citit aseara târziu acest poem și mi-am promis să mă întorc, și zic și eu ca și tine: ce dacă nu ești aici să mă vezi
pe marginea unei atingeri de fire graseind ușor, poemul oricum se descrie pe el, se îmbracă singur în culoare, datorită autoarei: numai singură pot avea grijă de noi din mine / cu fiecare evadare mă apropiam mai mult de tavan / sferă perfectibilă colțului din dreapta sus. Imagini deosebite, ca o derulare de peisaje, altfel decât cele normale, unele abstracte: umbre de porțelan veniți de luați / lumină și ciocolată pentru toată lumea. Da, și cea mai potrivită îți este cea de creator, de modelare a cuvântului: cît să remodelez coloana vertebrală a visului / vezi? aaaa dorm pînă și liniștea miroase a ciocolată / bărbatul are riduri mentolate pe frunte. Și pentru că chestiile astea se întâmplă frecvent, poemul acesta are aromă de iubire în el: dacă nu la fiecare ciclu măcar la trecerea dintre anotimpuri și... / mai știi? /nici măcar nu am nevoie de tine să te pot iubi în liniște. Un poem deosebit, nu întâmplător l-am lăsat să-l citesc în liniștea unei zile de odihnă...

La noi se zice un ciocănel, la voi se pare că e mai mare măsura, da așa este, după zonă și...frumoasă povestea potcovarului, mare meșter în a spune povești cu ochiul dracului, păi există parcă și o expresie dar duce mai mult spre bani, dar cred că rădăcina de acolo este de la aur. Interesant este textul tău pentru faptul că nu denaturezi cu nimic vorba ținutului, totul e ca și cum te-ai afla acolo indiferent în ce loc citesti. Vezi tu, dacă erai din vremurile de acum nu mai mestecai tu paie , acum e ceva special pentru așa ceva.
Frumoasă stare domnule prozator, păi până nu guști nu poți descrie starea, sau poate nu o înțelegi pe a celorlalți. E un moment acolo care seamana a domnul Goe, pai, și parcă și mam mare, ți-ai făcut feliu cu mâna ta drăcușorule...

Pasaje deosebite , cu imagini pe măsură:

Eu mai încolo, joc pământul în picioare
...parcă a început să joace. Joacă și Poșircă, joacă și povarna, joacă totul.
Mă lovesc de gard, de zid, de pomi, toate stau în calea mea.
Un miros de țuică o trăsnește de cum intră. Își face semnul crucii și scapără un chibrit. În lumina slabă a chibritului mă vede chircit în mijlocul patului, peste perne și macaturi de sărbătoare. Mă întoarce pe-o parte, pe alta, mă ciupește, sunt mort. Am numai un ochi deschis și ăla sticlos.
- Tanti, dă-i must de baligă de cal, imediat își revine.
.Mirosul de baligă, gustul amar, mă fac să strănut, să țip.
- A intrat și-n pielea ta un drăcușor. S-a cuibărit aici în ureche și el te-ndeamnă la rele.
Îmi desface totul de pe mine și mă mânjește cu miere. O toarnă ca pe o smântână apoi o răspândește pe picioare, mâini, față, burtă, peste tot. Mă înfășoară într-un cearceaf nou.

Poemul tău azi e mai altfel decât ieri, fiindcă mereu există un mâine în care vrei să te regăsești, văd că ești sarcastic, îți șade bine uneori în postura aceasta, de altfel am citit undeva că aceste poeme au mai multă căutare, așa că e bine pe ce linie ai început să mergi, dar dacă faci totul doar de dragul mișcării browniene atunci, doar citim și mergem mai departe, mesajul are importanță mare într-o poezie, precum și atunci când asculți o muzică. Poemul acesta încearcă să se scuture de praful altora, e mai bine să lași poemul tău așa cum îl simți, așa cum iese din sufletul tău