Cât îmi doresc să-mi port clipa-n zăbavă

Am încercat azi să pătrund sensul versurilor tale, să mă-nfășor cu ele, am început și ceva din senin mi-a luat cuvintele și mi le-a așezat doar sub această formă de comentariu, iar clipa a prins zăbava unui verb ce încearcă zi de zi să fie altfel decît ieri și altfel decât mâine. Culcat pe brațul moale mă duce cu gândul la vremurile mai calde, când privirea șoimului stăbate dincolo de zare, de unde frică în privirea șoimului, de unde frica de zbor?
De unde atâta pesimism? Privirea șoimului nu poate fi limitată… În ultima strofă încerci rotunjirea imaginii poetice ce se anunța deja din strofele anterioare, de fapt leagă șirul de enunțuri de un adevăr trăit. Nu mai este necesar să sesizez simetria perfectă compozițională a textului, deja sunt obișnuită, doar mesajul este altul, o sursă inepuizabilă, știu că mereu te voi găsi altfel…