Maria Prochipiuc

Mă aflu aici după lungi perigrinări la porțile unor suflete, am bătut și le-am cerut să mă primească , fiindcă simțeam că au și pentru mine un loc așezat la margine de cuvânt, nu știu dacă poți încerca să mă înțelegi, fiindcă uneori ducerile și aducerile te depărtează de lumea aceasta de aici, că nu ai în palmă netul și poți comunica în orice moment. Am început să mă adun Acasa și mai ales în Mine, nu am fost a mea, și poate de asta nu am ajuns la timpul potrivit, poate de asta mi-ai interpretat tăcerea, nu, e doar părerea mea, tu mă știi mult mai bine decât mă știu eu, m-ai descifrat în cuvinte, m-ai găsit dincolo de ele așa că știu, că știi, de ce am venit tocmai azi la zi de toate…fiindcă așa cum bine ai definit din când în când mă retrag în adâncurile minții, de ochii ce ar izbucni în râs, ce rost mai are să număr orele înapoi? Vreau somnul cel alb, lăsând urme de piatră între rădăcini, fiindcă glasul înăbușă singurătatea în chemări, cu ochii plecați înspre-ale firii păcate, iar atunci când ruga mea este spusă, gesturile se agață unul de altul, atât de firesc…

P.S. Voi reveni și pentru voi toți cei ce ați vibrat la cuvintele Danielei.. așa mai la vreme de seara…

Pai da îmi zic, iaca din nou un personal, ce tot bate câmpii omul aista și spune ca a venit cu acceleratul zis rapid, dar până la urmă tot la personale a ajuns, asta e! Domnule autor, știu că la unele momente am fost și eu pe acolo, doar cel cu trenu și cu Herjeu mi-au lipsit, apăi e ghini să spui matale că doar atâta ai mâncat? Cred că ți se trege de la palinca lui Adrian adusă nu știu daca de el sau de alții tocmai de acolo – Satu Mare, nu, stați liniștiți, nu e de la Florin Andor, mă refeream la musafirii lui Adrian veniți tocmai de acolo și dragul de el știind că Maria și ceilalți prieteni nu beau decât țuică s-a milostivit a aduce acolo 2 sticluțe… Scritura matale seamnă a dare de seamă, dar ți-ai făcut datoria pe deplin ai pus-o la personale și gata ai scăpat. Ai uitat să mai spui matale și di alte momenti, că nu numai Felicia și Daniel s-au prins mână în mână…parcă ti văd șî pi matale acolo nicolaind verzi și uscate, ei vezi aici sunt cârcotașă… apoi ai uitat că ți-am cerut să-mi dai șî mie o carte și m-ai întrebat, ci sî mai fac cu iele, că doar mi-ai dat la Roșiorii lansării, și ca să fii sigur câti cărți mi-ai dat ai și notat pe carte…pentru al doilea prieten al Mariei, adevărat că nu mă așteptam la așa ceva, dar asta e..
Deci darea de seamă citită în fața peziștilor, agoniștilor, a hangițelor, ei și câte nu au mai fost, mai poate suferi îmbunătățiri că doar de asta e dare de seamă, eu mă declar mulțumită, cei ce mai au ceva de adăugat sunt liberi.

De e cronică, jurnal, impresii, gânduri, toate își găsesc rostul în urma unui anumit eveniment, ca e vorba de lansarea unei cărți a unei întâlniri de cenaclu, a unei întâlniri atunci când vine un prieten dintre poeziși, toate acestea sunt momente de bucurie, simțite de fiecare într-un fel anume. Mă gândeam să scriu și eu, dar despre ce să mai scriu, voi toți ați cules toate nestematele și le-ați împrăștiat cu drag celor care și-au dorit să ajungă și nu au putut, celor care poate nici nu s-au gândit ce înseamnă o întâlnire de genul acesta…Poeți de Decembrie, adunați sub cupola poeziei.ro.
Am citit pe rând și la rând așa cum au apărut ( și încă mai am) toate impresiile, fiecare are stilul lui de scriitură, la tine găsesc multă nostagie, de ce oare, fiindcă ți-ai reamintit Iasiul, dar altfel, l-ai văzut acum, nu doar cu ochii vizitatorului de frumos, ci ai trăit momente în care te-ai implicat direct cu toată ființa ta. Scriitura ta e un poem în proză, cu imaginii pline de metafore, cu emoții și trăiri, încât cel ce citește se simte vinovat de faptul că nu a trăit momentul la fel, ca nu a reușit să guste din acest moment prin lipsa la acest evenmiment.
Aici s-a adunat nu numai o lasnasre de carte ci 4 autori fiecare cu scriitura sa, și așa cum bine ai menționat au venitîn alb de vis, cu tălpile dezvelite de colb, ca și cum doar a închinare se poate rosti întâlnirea
Da, realizare deosebita, indiferent de tenta personală sau mai puțin personală, acest jurnal ne aparține, fiecare dintre noi trebuie să-l aibă în coșul cu amintiri, au fost zile și nopți pe măsură și din nou: Fiecare privire pe care am întâlnit-o avea sclipiri de cristal de stâncă, pentru câteva secunde. Cineva cred că a inventat seara aceea pentru noi, i-a dat un nume, a lăsat-o sub aura Sfântului Danil și ne-a spus: „Fiți fericiți, oameni de inimă bună!”.

Da, am tot zis că trebuie să vin să comentez, dar uite așa se întâmplă mereu, textul tău are în el tot ce trebuie, nu spun sare și piper pentru că unii țin regim și cine știe (a fost doar o glumă)…Desigur că eu cunoșteam un autor care scrie cu totul altceva, așa cum a fost sesizat și de alții o poezie erotică : ))), indiferent ce poezie, textul de aici e cu totul deosebit, că se duce cumva spre stilul șugubăț a lui Creangă, aș da de înțeles că Daniel are rădăcini moldave, că poate doar sub influența bojdeuci, iar … nu mai pun nici o măsură de comparare, ci doar faptul că textul cuprinde în el atâta umor, încât nu poți să-l lași neobservat. O scriitură fără nici un ocoliș al adevărului, dar spus în așa fel încât consider eu că oricare dintre cititori s-a regăsit pe undeva pe acolo. Cuvinte simple, imortalizând momente care rămân de neuitat nu numai pentru acei musafiri veniți de pe unde au apucat, dar și pentru cei care au rămas aici și privesc cu nostalgie spre zilele ce au trecut. Am tot socotit și iar și iar și nu pot lăsa acest text fără aprecierea mea, nu că, pe undeva pe acolo m-aș afla și eu, ci pentru faptul că Daniel a reușit să readucă atmosfera aici și acum.

Întâlnirile din podul Casei Pogor, au farmecul lor, acolo se aduna oameni care își aștern sufletul la picioarele poezie, acolo poezia se simte în largul ei, emoțiile uneori trec pe culmile cele mai înalte, acolo în pod, temeratura urcă mult. Ca participantă la cinci ediții a cenaclului Virtualia, pot spune cu ochiul cârcotașului că acesta a fost cel mai reușit dintre toate. La început mi se părea că alegerea nu e prea bună că lumea e ocupată cu pregătirile personale pentru marea sărbătoare, și totuși cei care au pus pe primul loc poezia și prietenia au fost acolo în pod. Toate puse una peste alta, mosul, lansarile, participanții, poezia, colindele, dar mai ales noi am făcut din acest cenaclu o mare sărbătoare – Sarbatoarea poeziei! Am văzut atâta lumină acolo, atmosfera de sărbătoare, de venirea moșului, de alegerea spiridușului de serviciu, care primea mereu telefoane și oferea genunchii doar cui dorea dumnealui… ei asta e ( nu spun nika bun de el fiindca eu am ramas și fără scufie). De restul întâmplărilor mai las și pe alții să spună…

Pentru toate acestea adunate ca într-un manunchi, pentru derularea deosebită a cornicii, pentru organizare, pentru tot ce a fost acolo si după și oriunde, pentru voi dragi prieteni a mai rămas o lumină pe care o voi aprinde acum, e lumina marii sărbători, e lumina pe care o așteptăm cu toții să ne lumineze calea spre toate cele frumoase, spre bunătate și mai ales spre prietenie. Cenaclul acesta derulat aici pe hartie în urma celui adevarat a legat noi prietenii, s-au consolidat celelalte, am cunoscut oameni și ne-am cunoscut pe noi…

E atat de mult cuvant, incat Iasiul nu-si mai stie a numara bisericile rostoglindu-si turlele pe fiecare strada, e luna decembrie, cand inca de la Mos Nicolae, colindatorii pornesc a vesti cuvantul, da cuvantul, asa a fost, la inceput cuvantul. Intr-un pod purtamd nume de primar cuvintele s-au rostogolit cand ritmate cand pline de lumina, pe pereti, dar mai ales pe suflete. Mosul, ei mosul ar fi trebuit sa fie cel mare de stat si de nivel, dar atat de mult i s-a ridicat nivelul incat nu i-a mai venit costumul mosului… si mosul, dar mai ales cei prezenti au fost plini de verva si mai ales plini de duhul sarbatorii… de fiecare data ii spun> ai grija macar acum sa te linistesti sa stai si tu locului fiindca nu sta bine varstei, e prea mult verde rasfrans peste crengile uscate… da de unde…ca o vraja a nelinistii uit de fiecare data, ca tu ma invati si imi spui…poate data viitoare.

O cronica realizata intr-un fel anume, altfel de cum eram invatata, altfel de cum o stiam pe Florina, te-ai molipsit de la cei ce nu-si pot stapani rasul? Da, e placut sa-ti amintesti momentele, totul e precum artificiile, te bucuri si cand se termina te intristezi… asta e reactia mea. Un text deosebit!

Dane- eu nu am scris Haik-uri, ci doar niște micropoeme, așa cum mi-au venit mie în acest moment când totul e plin de bucuria sărbătorii, când totul se îmbracă în lumină, acum când la nașterea lui Hristos lumina urcă de pe pământ spre cer.

P.S. pentru haiku 5.7.5 silabe - nu le-am numarat nici la Mihai, nici la tine, dar e plăcit aici!

Licurici pe crengi
Verde nemuritor
Noapte de Crăciun


Fluturi valsând în văzduh
Ninge a decembrie
Cupele sunt pline


Lumânări pe crengi
La răspântii luna
Vin colindători


Cerbi în poiană
Focul arde molcom
Veniți la Betleem


Noapte cu fulgi dalbi
Umeri plin de stele
La geam Moș Crăciun


Poezie.ro – dedicație

Din an in an sosesc mereu,
La geam cu Moș Crăciun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei străbun.
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei străbun.

Azi cu strămoșii cânt în cor,
Colindul sfânt și bun.
Tot \"Moș\" era și-n vremea lor,
Bătrânul Moș Crăciun.
Tot \"Moș\" era și-n vremea lor,
Bătrânul Moș Crăciun.

E sărbătoare și e joc,
In casa ta acum.
Dar sunt bordeie fără foc
Și măine-i Moș Crăciun.
Dar sunt bordeie fără foc
Si măine-i Moș Crăciun.

Acum te las, fii sănătos,
Si vesel de Crăciun.
Dar nu uita, când ești voios
Române, sa fii bun!
Dar nu uita, cand ești voios
Române, să fii bun!

Așteptăm Decembrie să ningă, să ningă cu iubire, iubire fără mască, iubire prelinsă din suflete care nu-și schimbă haina sufletului după așezare și om. Decembrie ninge lin, așa cum e cunoscut de la răscrucea gemenilor încoace, decembrie nu-și schimbă iubitele, nici iubiții, ci doar cuvântul așezându-l frumos în versuri, în versuri care să zidească, în versuri care îmbracă, nu zdrențuiește…și poate decembrie să ningă cu dorințe neîmplinite…

…și te-am luat cuvânt când printre versuri mă răscolea iubirea
și te-am luat iubire când doar tristeți te copleșeau
m-ai copleșit mireasmă cu trupul în tandră iarbă
și verde îți sângera pe buze cuvântul sclipind parfum
parfum și fum e astăzi
totul e mort

și

decembrie va ninge…

Îndrăzniți! Această ușă se deschide doar pentru cel care bate. E ușa Domnului. Da, așa spun și eu mereu celor ce vor să-și așeze gândurile la marginea drumului și să uite măcar pentru 65 de ore că distanțele dintre oameni nu mai există, că inimile pot bate la unison, adunați oriunde, nu contează locul, ci doar oamenii. Da pentru mine nimic nu începe și nimic nu se sfârșește, ci totul continuă, dacă mai adaugi la toate acestea și inima celor ce au pus acolo într-o sticlă chiar de plastic sufletul viei care s-a prelins în pahare din care am gustat fiecare dintre noi ca dintr-o împărtășanie… Ceva din mine a plecat cu voi, e mult mai grav, nu crezi? Era spre seară când Ion Creangă împreună cu bădița Mihai se întorceau de la hălăduit, se auzea talanga de la stână, ei nici chiar așa am început să visez… și îmi aduc aminte că cineva ne-a propus să mergem la Motel, cică să vedem orașul de sus, altcineva mult mai serios se plângea că merge pe centură, un altul că mult mai bine ne-ar sta la umbra sticlelor aduse de cei de departe… condiționați totuși de timp…știi la ora 22.40 ajunge trenul, taxiuri, ciurchi fanica unu… O scriere pe măsura, măsura ta și …gata!

Răvaș de la o mare admiratoare a cuvântului spus în toate felurile posibile, o scriere deosebită, te descopăr printre cuvinte, mă și gândeam cine ești tu cine e Adia, și iar mă gândesc și inversez rolurile și parcă ascult radio și povestea cruge lin în ritmul prieteniei dintre sufletul poveștilor și ochișorii celor ce vor să cuprindă întreaga lume, o lume imaginată, o lume în care maturul din noi se simte de fiecare dată copil. O scriere cu mult farmec, o scriere cu trimiteri spre diverse zone ascunse ale sufletului. O scriere amintire, jurnal, gânduri, toate cuprinse într-o proză realizată cu multă naturalețe. Cuvintele curg precum apa izvorului care își face făgas prin iarba verde a muntelui, printre prundiș, se luptă cu stâncă și cioplește în ea cuvântul dăruire. Așa văd eu scrierea aceasta un dar de suflet, de la un alt suflet care știe să dăruiască...

între timp era sa ma înghita pamântul
am sa ma întorc undeva într-un alt palat
asa sunt eu
dar mi se întâmpla adeseori sa plec
atunci când iubesc prea mult
acum ca m-ai gasit
poate ca a venit vremea să mă întorc
și vremea ca de data aceasta
eu să vă ascult

Un poem de dragoste, spus altfel de cum știm noi a spune despre dragoste, un poem care cuprinde în el o întragă poveste, un poem care te face să te gândești în câte feluri poți spune: te iubesc! Un poem ca o joacă de copil, plin de farmec, plin de înțelesuri, un poem în care simți nevoia să te cuibărești în el…

Astă noapte, undeva spre dimineață am citit poemul, oboseala mă îndemna să cânt… ziurel de ziuă…asta-i ziua lui Crăciun, lui Crăciun… lerului Doamne …, aș fi vrut să scriu și eu un colind, dar era prea mult cuvânt prelins pe gene, erau prea mulți fulgi înghețate pe burice, și iar florile, florile dalbe… și ne dă un colăcuț…păstori îngânau: să mergem cu toți, la Betleem în vale…acolo se naște Mesia, nu plânge, nu plânge îmi spuneai… tresaltă încă din iesle Învierea… colo sus în vremea aceea…fecioara Maria, naște pe Mesia. Veniți cu îngeri cu tot să împărțim bucuria…colo sus pe lângă lună, ziurel de ziuă…la Viflaem cetate, acolo e pruncul ne-ndeamnă spre biruință, ne-ndeamnă spre cuvânt, ne-ndeamnă…să împletim mândră cunună. Un poem deosebit…steaua sus răsare, ca o taină mare, steaua strălucește și…

Un text cu aplauze la palme deschise de bucurie spre tot ce este frumos și inventiv, un text care pentru o clipire de inimă a făcut ca într-un pod să nu se mai audă decît respirția cucoșelului care fuTă-iat. Pentru cel mai inventiv prozator, dar mai ales pentru cea care a dat viață acestui text - Camelia Petre. Un text de zile mari. Constructia textului, frumusețea intercalării versusului, pentru umorul până la lacrimi.. Toate puse una peste alta, un text de zile mari pentru un moment cu totul deosaebit în poezie.ro. Cu amăînunte e posibil să mai revin, dar las loc și celor care au gustat din plin acest moment...

mereu mă voi întoarce la-nceput de rânduri să-mi gândesc zilele
vreau să mă lecuiesc de senzația trăită în falsuri
voi pune această confesiune într-un jurnal intim
și… voi scrie doar despre ce cunosc
încerc la ore fixe să folosesc telefonul doar pe trecerea de pietoni
percep sunetul unui cinsprezece plutind peste omături
încurcând acele ceasornicului
caut prin sertarul inimii o muzică adecvată doar strunele rupte ale unei viori
hai să prelucrăm spirala timpului
s-o împărțim pe ani pe zodii și pe suflete
tu vei lua mereu săgeata prelucrând partiturile
cam de vreo trei zeci și ceva mai departe izbucnește o lume

Ela – revenirea în etern e doar cu o singură ducere, punctul acela din întuneric are o mare semnificație, tocmai inocența întâlnirii, atunci când încerci din timpul tău să țeși povești de iubire, iubiri răsturnate uneori tocmai de talpa grea a norilor, fiindcă nu întotdeauna sărutul cuprinde în el fizcul, poate fi doar deznodământul unei iubiri veșnice. Da, mulțumesc de sugestie, voi intra să modific, Decembrie cântă a miros de brad, ascultând colindul lin și blând. Decembrie e copacul veșnic cu ramurile desfăcute mereu a verde, a miros de gutui…Decembrie e gândul curat pus între petalele unei flori de nu mă uita… Decembrie e omătul troienit sub sănii cu clinchet de zurgălăi…

Ioane – noaptea e cea ce ascunde misterul, întunericul prinde contur doar când sufletul e plin de lumină și eu cred că tu nu ai reușit să descoperi lumina, așteptăm ca tâmpla nopții să se lumineze, despre ziua întâi de decembrie nu știu nimic, o noapte albă? Pai ce zici că trbuie sa ajung la Leningrad?… sau poate faci o surpriză de 17 decembrie? Atunci o petrecem împreună?

Dan – mi-ai făcut o surpriză deosebită să te aflu aici, aș fi vrut să pot continua, e frumos dialogul acesta, dar dacă tu nu ai mai găsit rima… poate altă dată

Poți să-mi zici, chiar și Maria,
Dar, de vrei să fie bine,
Tu discret în epigramă,
Nu uita, să pui lungimea.

Monica – e adevărat, cuvintele nu vor reuși niciodată să aștearnă starea sufletului, dar cel ce citește poemul cu sufletul, deja o simte și nu mai are nevoie de cuvinte, e așa cum celălalt știe melodia unui cântec, dar a uitat cuvintele, iar tu îi așterni cuvintele pe melodia cântată. Frumos ai spus jumătățile, de fapt noi mereu ne căutăm jumătatea pentru a forma întregul și când o găsim descoperim, că ne despart lucruri, la care nici nu am gândit, departarea ca timp, depărtarea ca spațiu. Ai descifrat o ușoară tristețe..Te aștept în cuvinte dacă cu prezența nu poți fi și tu la noi

nu trebuie să cazi în genunchi pentru mine
prin colțuri de ființă
a făcut-o deja pământul și te-a nascut
cocorii ne învață zborul
undeva între lumi
la orice colț ne întâmpină o mască
departe de minciuna scrisă istorie
departe la marginea gândului doar iubirea
pentru care am învățat să mor când mi se cere

doar trei planete mă despart de tine
la ceasul amărăciunii
le-am botezat după stare
una peste alta
vis dorință și pas

s-au vrut mai multe între zile căzătoare-n trecut
jocurile ne căutau prin zodii
dar se topeau inele unui Saturn necunoscut
ne sfâșie pe amândoi o umbră
și tu mă strigai


sunt pe vis la un pas de călătoria sufletului
ne vom întâlni sub ceasurile lumii

la un pas de picioarele tale dorință

Dana – tu știi a pătrunde sensul cuvântului nu numai privindu-l, ci îl citești cu inima, frumos ar fi aripă lângă aripă. Frumos ar fi ca doiul să fie doar unul, și da, de câte ori nu am încercat măcar pentru o clipă să răsturnăm cerul, dar nu altfel, ci doar ca pămâmântul să-i ia locul, uneori iubirile în doi sunt de neînțeles, chiar și pentru cei implicați direct, dar…până la urmă veșnicia nu ne-o poate fura nimeni