Maria Prochipiuc

Poemul acesta ca o dulce reamintire a celei ultime zile de școală, îmi aduc aminte că aruncam cu geanta în sus. Aș fi vrut să zboare carnetul de note și să-l găsesc în prima zi de școală… la tine aici sunt amintirile unui elev acumulate în anii de către un domn profesor? Daniel să știi să și eu am așteptat ultima zi cu nerăbadare mă săturasem de lectii… Revenind la poem, pot spune ca e o realizare foarte bună, mesajul e la înălțimea zilei

Gheorghe - frumos ai știut tu a interpreta spusele mele, rugăciunea este modul de unire cu El. Da , toate sunt clădite în noi încă de la naștere, întărite apoi prin botez, dar în timp dacă nu există legătura aceasta intimă ele se denaturează , sensul la fel ca toate celelalte stă în noi.
Inima e sanctuarul în care se realizează întâlnirea cea de taină, indiferent dacă cerem sau mulțumim. Tu spui că rugăciunea este un act personal și că te retragi, nu era nici un rău dacă te uneai în rugăciunea mea să devină a noastră.

Mariana – mulțumesc pentru urare și pentru trecerea în pragul serii pe aici, ce spui tu este mult prea mult pentru un om care e la primele încercări de genul acesta

Victor – interpretarea ta mă face să cred că îmi cunoști prea bine sufletul și uneori te plimbi pe acolo în căutarea adevărului. Te-ai apropiat într-un fel de ceea ce am vrut să subliniez, faptul că atunci când te dezgolești total și te îmbraci în albul adevărului, cineva nemulțumit de asta vine și te stropește cu multe culori, e posibil ca unele să ți se potrivească, dar altele…

Bogdan – inițial așa am vrut să-l numesc acest așa zis poem psalm – rugăciune, eu cred că atunci când ne rugăm nu putem să nu fim sinceri, m-ai pus într-o situație în care nu mai pot spune aproape nimic…m-aș bucura să mă urmărești în continuare și ce-ar fi fost interesant să mă fi citit din urmă și atunci poate reușeai să faci o comportație, eu cred că aici nici nu poți să te folosești prea mult de metaforă, poate de aici și simplitatea cuvintelor. Mulțumesc!

Când falnicul soare din ceruri revarsă
Potop pe pământ de lumină, noi iar să
înălțăm către Domnul și ruga și gândul,
Pe ziua de azi ajutorul cerându-l. - Poem rugăciune, rămâi cu un sentiment profund. Poezia aceasta este a unui vechi creator în lupta cu forma, rimele au expresivitate, fiindcă ele uneori rezumă conținutul versurilor. Poezia cu formă fixă, este un indiciu pentru autor de a se încadra în acele coduri lirice. Expresivitatea și mesajul au un ro important în acest poem.

Să-i cerem ca limbii el frâu să ne pună,
S-o țină departe de rău și minciună;
Privirilor noastre să pună perdele,
Nimic întinat să nu intre prin ele.- E un fel de trecere prin cuvânt și vers a codului creștinesc, închinat divinității. Versul curge lin, așa cum am spus la început ca o rugăciune în prag de seara: lumină lina a sfintei slavei… Poeta se întoarce cu totul spre spațiul interiorizat al ființei și acolo plină de melancolie își scaldă cuvintele în ritmuri de acatist.

Elena - fiecare zi ne ofera câte ceva, dacă nu punem început bun zilei, cerând pacea dreptății, atunci pașii noștri de multe ori caută valea umbrelor și se pot pierde, avem nevoie de alb!

Cristina – eu cred că rugăciunea este o meditație dacă pot accentua – o meditație - rugăciune, doar acolo unde ne simțim desprinși de cel lumești, sufletul nostru simte împlinirea întru cele spirituale:
dă-mi doamne odihna neodihnei Tale
rugăciunea mea să dăinuiască
întru cuvintele lui David

Raluca - eu consider rugăciunea o chemare dar și o apropiere de cele ale spiritului, intuirea celui de-al nouălea cer are semnificații deosebite… mulțumesc pentru corectare!

Sorine, știu că de fiecare dată se întâmplă așa, când spun de fiecare dată mă refer la aceste evenimente care au loc și anume: lansări de carte, spectacole, festivaluri… eu nu am materialul scris, trebuie să traduc de pe reportofon sau de pe cameră, poate unora li se pare ușor, chiar și captarea imaginilor de pe cameră este un lucru de migală, aici mi-a fost mai ușor că am avut imaginile direct ( sa nu înețeagă cineva că mă plâng, îmi place ceea ce fac) acesta este singurul motiv pentru care aricolele apar mai greu, dar spun că abia atunci când ți se pare că totul trece sub uitare, uite vin eu cea întârziată și…mulți care au fost implicați în aceste evenimente îmi spuneau: am crezut că nu mai scrii nimic…Poate nu știi cât de mult mi-am dorit să-mi vorbești, despre acest proiect și implicarea ta directă, care au fost motivele și multe altele. Și acesta este un motiv al întârzierii că mă gândeam că poate totuși îmi vei răspunde la niște întrebări, dar cine știe poate e mai bine așa, altfel cum aveam să-l implic pe Bogdan și să-mi vorbească cu atâta dăruire despre ceea ce face. Nu te scap eu altădată sau a fost pedeapsa că nu ți-am onorat invitația să stau la voi? Iar cred că cineva se va mira că nu am vorbit prea mult despre trupa Pardon, le-am rezervat ceva special, vor urma și ei…

Mariana - sper să fie așa cum spui tu, e destul de dificil să faci din poezie o rugăciune, dacă alte teme pot fi abordate ușor, aici parcă e altă poveste, nu poți fi dezlănțuit nici în senimente, dar nici în cuvinte, tema impune ( după mine) o anumită rigoare. Eu nu am cum să-i spun lui Nicolae, decât dacă mă citește în continuare, cred că deja te-a auzit pe tine. Toate cele frumoase nouă!

Un poem de forță și cu multă forță. Parcă tot ce atinge poeta naște cuvinte, cuvinte creatoare de metafore. Poezia aceasta e ca o meditație filosofică. Poemul este unitar și este străbătut de firul roșu al poeticului. Desigur că în acest poem nu e neglijată nici estetica. Poeta își arată disponmibilitatea creației ( am citit o pagină de juranl, scrisă foarte bine), folosește tonuri clare, e un fel de contemplare a lucrurilor: ca și cum eva ana chloe dalila agnes naissa
tot neamul lor de femei
cu mînecile suflecate și zîmbetul pe buze
ar aștepta un alt război doar
să aibă și ele pe cine aștepta
în poarta viselor sărutului suspinelor

Mi-au instalat în ochi mici semafoare,
Au scris cu negru \"Stop! Acces de minți!\"
Doar buzele muțiș transmit că doare,
Să nu le prindă-n colț tiranii dinți. – Poemul acesta inspiră dragoste către autoare și mai ales încredere în puterile proprii. După ce o parcurgi parcă ceva te îndeamnă s-o recitești. După cum am mai sus undeva, poezia este un balet de cuvinte, o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine ca scop și capăt

Un roșu de sub pleoape zdrențuite
Amenință că verdele e mort
Și mâinile-n păcat înlănțuite
Pătate sunt de un tehnoavort.- Dansul cuvintelor comunică, ceva unic și esențial, poezia are forță și grație. Metafora caută partea frumoasă a cuvintelor și o expune în culori esențiale

Nicolae- mă gândeam că te vei opri dacă vei vedea acest poem. Există momente ale zilei în care cred că măcar pentru câteva clipe ne lăsăm cu totul în brațele Creatorului, poate momentul cel mai potrivit ar fi sfârșitul și începutul unei zile. Nu cred, că în fața creației o destăinuire e în van, și știi de ce? Fiindcă întreaga creație are chipul Creatorului!!

Pot să-ți fac și eu o destăinuire?
Te iubesc și eu!

Notă: explicațiile vor cuprinde cerul și îl va coborâ peste noi!

Dacă ar fi să aleg una dintre strungărețe nu știu darcă aș reusi, fiindcă toate sunt foarte reușite, te prinde și acest mod de exprimare, ai început să faci filozofia cuvântului să-i dai noi și noi înșelesuri. Nu știu cum să le iau un fel de maxime sau… Ce e cel mai important că le citești și începi să gândești. Această scriere parcă e o epigramă în proză – am glimit!

Mariana

Spui tu o poezie despre sentimente, așa este - e sentimentul acela când simți nevoia să fii alături de celălalt și dacă nu reușești altfel, atunci înalți o rugăciune către Înaltul – e împăcarea că ți-ai lăsat liber sufletul

Elena

În prag de seara genunghii și mintea sunt într-o rugăciune a iubirii, mi-am dăruit sufletul cu toate dorurile și simt liniștea care mă cuprinde

Valeriu – nu e chiar disperare aici la mine, e doar o umbră de tristețe, și uite ai venit tu ca un vânt și… albul florilor înseamnă puritate, iar acel alb pe care mi-l trimiți înseamnă după cum spui optimism

O proză plină de farmec, o realitate covârșitoare care se desășoară direct sub privirile noastre, că proza aceasta poartă semnătura unui condei desăvârșit asta este foarte clar ce aș putea comenta? Referitor la realizarea dialogului? Poate! Sau poate la luxul de amănunte în povestire fără a plictisi? Da! Sau poate că în momentul când temini de citit veri s-o iei de la capăt? Da. Curge frumos. Poate nu știti dar este autorul : La Plezneala / Perle preuniversitare și a altor romane. Autorul acestei proze nu mai trebuie prezentat, el se prezintă singur prin scrierile sale de valoare.

Pentru cele două proze așezate una lângă alta

Elena – acest îndemn la călătoria prin noi este de fapt sugrumarea acelui zbucim, din întreg poemul meu.

Oprirea la margine de suflet e poate momentul de liniște, în care ne regăsim pe noi așa cum ne știm. Mulțumesc!

stau și privesc în gol
soarele nu are greutate
altfel ar fi căzut demult
tu îmi așezi frumos o linie peste gît
- e nevoie și de călăi cu simț estetic

Un frumos poem al existenței, a filozofiei morții, ca un exercițiu zilnic, doar așa putem aprecia viața și frumusețea ei. O combinație a celestului cu cele pământești: stau și privesc în gol
soarele nu are greutate

- realități care ne dau sentimentul existenței noastre și a celor din jurul nostru: prefă-te
fă jucăria să rîdă
îmi strigi

- realul combinat cu imaginația sunt într-o conlucrare perfectă, de asta poemul acesta cu sintagme simple are o frumusețe deosebită

Ionela - mulțumesc, un popas pe o filă înseamnă o încetinire a pasului de trecător și mai poate însemna un zâmbet și eu l-am primit.


Cristina – da, a fost mai întâi seară și a fost și dimineață, dar poate putea să fie dimineață și fără seară ce zici? Ce minunat ar fi fost!

Inima nu se leagă de nimeni, inima mai mult simte, și poate ai dreptate dacă stau bine și mă gândesc, inima are și drept de dezlegare, dar indiferent de ce și cum uneori rămân acolo răni adânci care nu se vindecă nici în două vieți.

Mulțumesc pentru apreciere, mai ales că spui ceva de versuri îngrijite, au ieșit ca tunetele la momentul respectiv, iar apoi nu am mai putu interveni cu nimic.
E versul care îmi place și mie cel mai mult, și mai sunt câteva, dar mă bucur din nou că l-ai punctat.

Sandu - Prin contul meu nu prea ai cum să treci ( fiindcă este parloat de către banca:))), doar prin pagina poți trece de câte ori dorești, dacă te-ai întors se pare că ai urmărit evoluția textuului și mă bucur... să ne cititm întru cele scrise