Maria Prochipiuc

Jurnalul Mariei Gold nu este jurnalul ei, este jurnalul femeii ( sper să nu se supere Maria), care poate purta orice nume, dar mai ales a celor ce poartă numele de Maria! Este adevărat că dacă te apuci de citit nu te mai poți opri, vrei să afli ce se mai întâmpl. Domnule Constantin T. Ciubotaru, prin această prezentare, cred că ve face pe mulți să caute cartea Mariei, ce e interesant e faptul că prin cuvinte foarte puține ai reușit să o prezinți pe Maria altfel, văzută din punct de vedere biblic. Maria este în realitate, acum, femeia din roman, dar acum urmând alte coordonate. După cum a declarat va urma un al doilea volum, Maria se scrie cu fiecare zi pe care o trăiește…

Gelu – Mă gândeam cănd am văzut concluzia comentariului: o ploaie de cuvinte, că vrei să spui cu totul altceva, dar văd că mirosul fructelor coapte te-a făcut să te oprești măcar o clipă aici și să guști din ele. Cred mult în puritatea sufletului, chiar dacă trupul acesta își dorește multe, uneori fără să ne dăm seama. Știu că nu te oprești să spui prea multe cuvinte, dar atâtea câte ai spus îmi sunt de ajutor, mă învață că nu trebuie să renunț

Codrina – mă bucur de ce spui, tu ai reușit să pătrunzi, să înțelegi, să te cred suflet pereche? Uneori criptez atât de mult încât mă gândesc dacă cititorul reușește să pătrundă, și se pare că da, tu ești unul dintre ei. Femeie cu sufletul curcubeu și privirea ca o simfonie, mă uimești!
Răzvan – M-aș dărui sau mă pot dărui, există ceva acolo, chiar dacă visele uneori par fructe copate, chiar daca tainele sunt spuse în gura mare, acel dar are puritatea lui, unirea întru timpuri și anotimpuri, sau poate în albul unui singur anotimp- te poți dărui rugăciune. Timpul îl împărțim noi, de asta ne lăsam pe anumite pante… Mulțumesc!

să nu-ți mai aștepți porția de cer dimineața
nu mai meriți soarele ăsta roz la comandă
toți oamenii se plimbă pieziș în șir indian
sătui să te privească așa negoală s-aștepte
să te vadă cum nu te văd numai eu- îmi aștept cu sau fără voia cuiva porția aceasta de cer, soarele roz? Ai schimbat culorile? Interesant, nu știu de ce nu te mai recunosc în versuri, ești atât de departe de ceea ce cunoșteam eu, de ce știam eu, acum te găsesc roz poate și bombon, ce zici? . Ultimul vers de aici îmi place dă o întorsătură celorlalte versuri. O stare de neliniște pătrunde printre versurile tale, dana mereu rătăcită pe alte drumuri , iar tu poetule, nu reușești să-i vezi urmele decât printre scândurile de la gard. Interesant, poate de acolo poți descoperi misterul spre intrare.

E un dar mi-a plăcut mult Eu și El, e moment de meditație!

Nota: Imaginea este preluată de pe internet

Cornelia Claudia - Mulțumesc pentru aplecarea asupra textului, mă interesau în mod deosebit păreri la această proză…și da, cărările duc mereu undeva, nu e vorba de cugetări aici e un text de sine stătător, e o stare, e poate o aducere aminte a unui timp ce a trecut. Nu văd nici o ruptură în ceea ce ai semnalat, sau poate nu sunt eu azi aici… Maria nu este o femeie singură și aici este cu adevărat trăire, poate nu am reușit eu să exprim întru totul, poate acest lucru mi se trage de la poezie, acolo unde criptez foarte mult… îmi pare rău aici nu e vorba de nici un calcul matematic, sentimentele nu intră în calcul , ele au alt izvor, și apoi nu știu la ce dramatism te așteptai, fiindcă aici e pură realitate, nimic nu e… erau două pesonaje acolo, pe ele se accentua toată acțiunea, dar prea mult spun eu aici…

Codrina – se pare că ai intuit atmosfera, dar subiectul principal nu era acel eveniment intru totul, acel eveniment a fost dacă vrei tratat ca subiect principal, aici e un moment așa cum bine ai intuit proiectat…e o proză, un început de proză cu care aș vrea să continui, mulțumesc.

Nicolae – proza mea te-a făcut să reflectezi? Cărările noastre mereu vor duce undeva, desigur că fiecare are cărarea sa, mă așteptam să spui mai mult decât că te-a făcut să reflectezi, referitor la text și la construcția lui, fiindcă și tu scrii proză și cred că ești un cunoscător a acestei forme de exprimare. Mulțumesc că te-ai aflat aici la acest text în care reaflându-mă în acel loc am rememorat o anumită stare pe care am trăit-o cu adevărat

…și pentru că anul acesta în care îmi propusesem să-mi îndeplinesc un vis nu a fost poesibil, te urmăresc pe tine zi de zi să văd pe unde îți preumbli pasul în căutarea de tine, poate somnul e singura făptura care te aduce la realitate , la relatitatea că ești totuși un om

…teză mă va interesa în mod deosebit când vei avea posibilitatea să o oferi celor interesanți sîă poată intra în detaliile ei, acum eu te însoțes, dar nu intru în starea de spirit, ci doar de la distanța, faptul că ai stat patru ore în fața cal. Nu mă miră mai ales la tine care erai obișnuită să stai 27 de ore zilnic.

… ai grijă că fiecare pas contează foarte mult, mi-ar fi plăcut și mie pe chei, dar mai ales la catedrala Notre-Dame, cred că acolo ai purtat pe toți cei care undeva cândva te-au întâlnit…doar nunațle deschise pot face din gânduri adevărate cuvinte pe care apoi le vei înșirui precum mărgelele pe ață, să nu uiți că și gustul cireșelor amare este plăcut

…mă bucur de frumusețea verdelui ce predomină toate momentele plimbării noastre, apoi florile, da ele au acea frumusețe rafinată, pentru mine nu e la fel ci e ceva nou.. mă opresc și eu din … nu uita să treci și prin grosley/ risle

În sfârșit te-ai hotărât să scrii, asta e bine, nu scrii decât așa cum simte ființa ta, dar sunt influențe și a unor construcții puțin forțate, dar luat întregul, poem e bine dozat, nu că ar fi scris pentru femeia care îți umple ziua, ci pentru faptul că ai niște imagini deosebite. Pentru că sunt la prima citire îți spun și un bun venit! Aș renunța la versul: (numai dimineața te găsesc în cutia de cereale), pentru tine poate are o semnificație, dar luat în conetextul poemului nu-i văd rostul- e doar părerea mea.

Un articol dozat cu multe informații, pentru a ajunge la subiectul propus , autoarea face o incursiune succintă prin lumea literară a sonetelor, marcând pe fiecare autor cu ceea ce este semnificati, atât lui cât și perioadei din care face parte.

Adina Ungur ne prezintă azi cartea unuia dintre poeții contemporani și anume Emilian Marcu. Prin prezentarea deosebită Adina reușește să ne facă o prezentare a cărții, spunându-ne destul de multe lucruri, dar lăsându-ne șio o parte de mister, pentru care dacă vrem s-o cunoaștem va trebui să citim cartea, să ne înfruptăm cu nesaț din frumusețea sonteului.

Adina reușește printr-o selecție deosebită a versurilor să scoată în evidență ceea ce îl caracterizează pe autorul cărții, poetica și mai ales frumusețea versurilor: Într-un decor cu frunzare, aurării și flori, nimburi, fluturi, greieri, policandre, iubita cu trup de pâclă apare în amurg înzăpezit sau primăvăratic îmbrăcată în rochie de rouă, în lumina unei muzici celeste sau a penumbrelor dubitative ale poetului ce o venerează – iată cum putem rezuma fermecătoarea atmosferă baladescă prezentă în majoritatea sonetelor de dragoste ale lui Emilian Marcu:

Ramona Mariana- tu ai dreptate acum, așa a fost la început, golul a fost doar pentru câteva minute, am vrut să-l postez înainte de ora 00.00 și cum se spune mi-am ocupat loc la rând. După cum bine ai intuit din titlu , cred că se putea și așa ceva, e interesant, dar m-am dus la textul tău și am descoperit un eseu și tot citeam să văd de unde și ce am copiat. Oare ce impresie ți-a lăsat textul că despre gol am aflat.

Ramona Mariana- fii te rog mai explicită în ce sens te-am copiat, unde să pun ghilimelele? poate o să te surprindă dar, nu știu sa fi fost în vizită la tine. Iar daca mi-ai fi fost sursă de inspirație aș fi menționat, fiindă mă manifest în subsolul textului respectiv, adică la comentarii.

Atingi tastele cu gesturile omului ce nu demult se afla undeva deasupra cerului și-l privea de aproape, mereu stingheră în locurile unde ți se par mereu ale tale, mereu un numar răsucit pe mai multe colțuri, pentru a le da diverse interpretări…poezia se scrie de cele mai multe ori în inimă , pentru versul acela nu există cuvânt decât semne și însemne. Susul mereu se conturează sub pașii noștri…gândul supune trupul la gesturi, uneori chiar neînțelese, certitudinile se ascund sub zambete abia schitate…voi mai ajunge jos? Și câți nu se întreabă; când voi ajunge acolo sus?

Distanțele nu sunt decât de o inimă, de un destin și mai ales de un singur cuvânt, doar acolo departe de tine, deasupra cerului te poți regăsi pe tine în tine, dar mai ales pe alții în interiorul tău, cadrele se derulează, spațiile rămân aceleași, doar tu treci prin ele, dându-le alte forme, dar mai ales sensuri

Nu contează dacă azi ai pus căciulița la ă sau virgula la ț, ele oricum se vor așterne la picioarel versului în realități de dar, de dăruire, dar mai ales de cuvânt.

Încearcă să tastezi cât mai puțin, dă-i și timpului libertatea să-și facă de cap și nu te mai chinui cu salvatul, nici nu mai cola, ci doar străbate cu privirea neantul să-l poți trimite celor ce sunt departe!

De o luna si patru zile nu mai știa nimeni nimic de tine și acum când te întorci vii cu... și vrei să mai și răsune? Bine ai revenit! Dacă ai fost cumva la Polul Norg și a fost un ger de 45 grade e posibil să sune ca nucile, în rest să ne auzim numai cu cele bune!

de o vara cam ferbinte se plângeau alaltăieri
cei ce au un drag(c) de scoala și de mare-nvățătură
bine c-a venit și toamna împlinise-va sorocul
doar boboci să numărăm ca directorul de școală

Nu căutati rima, mi-a luat-o de sub fustă, profu` de fizică când am dat corijarea!

Uite ca din cand în când se mai poate evada. Un poem care lasă loc pentru meditație.


m–am întors
ca un cântec
ca un surâs de copil

ai uitat melodia sau poate cuvintele
se întâmpla și mai înainte

dar niciodată
nu te-am simțit atât de viu
prin mistuitoarele amintiri

Gabriela – mă refer aici la cu totul altă interpretarea a acelui UNU, există undeva o expresie, dar încă nu o divulg... spui că ai găsit aici o filă de liniște, eu am văzut cu totul altceva, dar mi se pare extrardinar de frumos atunci când neliniștea ta este privită ca o liniște, se pare că de fapt asta s-a vrut a se exprima. Uite așa îmi mai aduc aminte de Nichita, de-o bucată de vreme am încercat să ies dincolo de el, admir o parte din poeziile sale, au fost pentru mine carte de învățătură...

Dana – când rostim U-Nu, știu că nu mai trebuie să existe interval fiindca acel doi se întrepătrunde, energia ar trebui să fie la cote maxime, fiindcă în acel UNU, dacă mă refer la ființa lucrurilor, sunt două personalități, două caractere, două…Totul, așa cum bine ai definit. Îmi place filosofia ta, știi bine că și mie îmi place să fac așa ceva și mă bucur când te mai regăsesc pe aici…cu ce-a mai rămas din noi.
Mulțumesc vouă pentru popas în acestă pagină, zisă de jurnal, un moment al unei zile…

Gabriela – mă refer aici la cu totul altă interpretarea a acelui UNU, există undeva o expresie, dar încă nu o divulg... spui că ai găsit aici o filă de liniște, eu am văzut cu totul altceva, dar mi se pare extrardinar de frumos atunci când neliniștea ta este privită ca o liniște, se pare că de fapt asta s-a vrut a se exprima. Uite așa îmi mai aduc aminte de Nichita, de-o bucată de vreme am încercat să ies dincolo de el, admir o parte din poeziile sale, au fost pentru mine carte de învățătură...

Dana – când rostim U-Nu, știu că nu mai trebuie să existe interval fiindca acel doi se întrepătrunde, energia ar trebui să fie la cote maxime, fiindcă în acel UNU, dacă mă refer la ființa lucrurilor, sunt două personalități, două caractere, două…Totul, așa cum bine ai definit. Îmi place filosofia ta, știi bine că și mie îmi place să fac așa ceva și mă bucur când te mai regăsesc pe aici…cu ce-a mai rămas din noi.
Mulțumesc vouă pentru popas în acestă pagină, zisă de jurnal, un moment a unei zile…

În ochiii copiilor și eu și tu și el va putea regăsi iubirea crucii. Imbinarea celor două peme e desăvârșită, trec pesete faptul ca este o dedicație, eu mă opresc într-un mod cu totul deosebit asupra textelor, nu numai realizarea este extraordinară, ci și îminarea imaginii cu versurile, versurile vin ca notele pe portativ. Două poeme în unul singur, o simbioză perfectă între cele trei, formînd un întreg de sine stătător. Poemul cuprinde în el bucuria darului, dar presimt așa cum îmi vorbește că e de două ori dăruit, acolo intervine și cuvântul mama, pentru mine are o anumită semnificație. Cred că și pentru Mihai acest poem trebuie să fie ca un imbold că viața trebuie trăită pana dincolo de capăt, că noi suntem nemuritori…


în această zi mi se înalță sufletul a necuvinte
în mine odrăslesc poeme fără rimă
întind palmele să pot născoci aripile
desfac inima în simboluri să o pot învăța iubirea

trezesc visele adormite să te poată cuprinde
rispesc privirile pe drumurile știute a te regăsi
îmi conduc pașii spre ochiul zilei prin apropierea gândului
ascund mereu limpezimea vârstei
că poate vei fi tu
vântul cel de seară!

Mulțumesc vouă care ati facut popas in acea zi aici la darul fecioarei!

Nicolae, se spiune ca niciodata nu e prea taryiu, nu pentru acest> la multi ani, ci pentru faptul ca acest poem a fost inchinat nasterii Fecioarei, au fost prea multe lucruri importante in acea zi, mă bucur că după câteva zile totuși cineva și-a îndreptat pașii spre acest poem. Multumesc și pentru versuri, să le așezăm ca dar pentru Fecioara maria

Cornelia – era un îndemn doar pentru cei care nu trebuiau să divulge ce se va întâmpla, adică că va fi un poem, trecerea ta și semnul tău mă bucură, e un poem pentru cineva drag mie, care este acolo în țara soarelui răsare, nu întâmplător am folosit acele cuvinte, așa cum se aud din japoneză, să îneleg că am dat peste o cunoscătoare a limbii?

Valeriu – mă gândeam că ai trecut oceanul, de nu se mai știa nimic de tine, mulțumesc de apreciere. Scurt și la obiect!