Maria Prochipiuc

Dincolo de granițe romanii pot avea si alte misiuni, știu că mulți din cei plecați se adună cu mare plăcere sub acoperișul Bisericii mai ales duminica și atunci când au loc evenimente deosebite în cadrul comunităților. Ce ne-a mărturisit Daniel aici e un crâmpei, e un mod de a putea să trăiești departe de ai tăi și unde oare îți poți cerceta cel mai bine sufletul? Acolo printre ai tăi! Faptul că ai consemnat acest lucru e foarte bine, e bine de știut că oriunde suntem ne putem exprima.

Era bine să fi fost o opțiune audio să auzim acest poem recitat, așa își pierde puțin din frumusețea accentelor ce le poți da atunci când reciți. Încerc să văd cât de “to be or not tu be”… o fi pi aici, fiindcî nu știu ghini a vorghi, iar alții îmi spuneau că nu știu niși a scrie, poate mi sî traji di pi la Dubăsar`. Nici nu mă gândesc la interpretări, e parcă de ală di pisti Prut, dar hai să-mi revin la normal. O fi vorba de vreo iubire numită Lubi, care și-a lăsat trup`șorul să ardă sub versul poetului și când și-a dat seama câtă ardere: bocea încetișor pe-un priși, nu prea înțeleg cum e cu iubirea asta bi-lingvă și atunci dacă nu înțeleg : Mă tot aburc`-agrișii, când...“to be…” și aștept

Nu voi da exemple de versuri ce m-au făcut să tresar, ce m-au făcut să văd realitatea în cruditatea ei, nu cutez să mai spun, cum se poate domnule? Se poate, dacă până mai ieri nu te puteam vedeam decât sub albul înțelepciunii pe la tâmple, azi te admir că poți să folosești cuvântul, încât să mă faci direct participantă a dialogului liric. Am trecut pe lângă aceste scene de foarte multe ori, uneori înspirânu-mi milă, alteori o senzație de greață, dar ele există, iar tu le spui într-un mod cu totul deosebit, faci din urâciunea lucrurilor un spus altfel. Deci, dragă cititorule, ia aminte la unele pasaje, la unele cuvinte ce pot ascunde dincolo de ele alte poeme, aici nimic nu e făurit, ci totul e hărăzit cuvântului pentru a participa direct la ceea ce se întâmplă în imediata noastră apropiere.

Tablouri de cuvinte încadrate într-o ramă numită poezie, harul poetului ce știe a exprima o anumită stare de spirit a vieții. Versuri, de o rară prospețime, strânse într-un mănunchi, ne întâmpină ca o rară desfătare.

e posibil să fi fost doar ziua
în care visele își părăsesc fructul

rostogolită în propria lene
destram norii
pe o bucată de timp
viața

Cum se poate altfel răspunde la ce-am lăsat eu aici, mă bucur că măcar un suflet își apleacă privirea spre ceea ce am scris eu, lăsând un semn, probabil sunt și alții dar cuvintelor rămân doar în inimă, o trecere, un cuvânt te pot mângâia, să ne auzim întru cele frumoase ale poezie!

zilele-mi stau să moară iubitele mele sunt plecate la oaste
și mi-au lăsat câte-un țânc
în creier din care mușcă din ce în ce mai înfometați

e prea mult urlet pentru prea puține păcate

Te regăsesc aici într-un mod cu totul altfel de cum știam eu versul tău, există un amestec de regret cu aduceri aminte, aduse cumva în prezent, totul e așezat pe griul tristeții. De unde vin? Probabil din zilele ce stau gata să moară…țâncii ce mușcă de creier, ce pot fi altceva, decât aminirile derulate pe anumite etape, e un fel de conștientizare a ceea ce a fost sau poate trebuia să fie, nu întâmplător lăsat liber versul: e prea mult urlet pentru prea puține păcate … și pentru că urmele poartă nume de Marea de Azov sau cine știe poate nume de sfinți, am încercat din cele două litere să fac lanțul ce poate să închidă o poartă, dar orice poartă închisă poate deschide o ușă și poate te regăsesc măcar Odatà în cui barul de noapte, cine știe, poate îți pot cuprinde măcar gândurile să le pot așeza între I și N și să pot forma numele femeilor cinice armante să le așezăm într-o carte a recordurilor. Un vers bine așezat, pe alocuri cu tonuri muzicale, cu trimitere și răstălmăciri la Marea de Azov sau poate ceva de azur. Un poem de zile mari, nu vreau să fac recomandari, dar mi-l recomand mie să pot învăța din el!

Lucruri minunate se pot întâmpla chiar și dincolo de ocean, eu nu voi putea fi în Dallas fizic, dar gândul meu de bine și mai ales de urarea: La mulți ani!- sper din tot sufletul să ajungă acolo. Acolo unde românii se adună, indiferent din ce colț al României au plecat, acolo comunitatea română se adună și așa cum spunea și Valeriu Cercel este o mare bucurie pentru toți. Evenimetele de acest gen sunt așteptate cu mare plăcere, este momentul când toți pot vorbi limba lor cea de acasa. Maria, gândul meu de bine și a altora de aici este cu voi acolo și cine stie poate la implinirea varstei de 30 voi fi si eu acolo, până atunci, tot cum spunea Valeriu vă îmbrățișez cu dragoste românească!

și apoi
înfășurat în mătăsuri viclene
rupând strânsoarea zilelor
cu toate chemările tale
mă chemai . Silvia așa cum am cunoscut-o în Obsesia iubirii, poate puțin mai retrasă în exprimări exaltate, dar așa cum o știu dăruind totul prin cuvântul care xprimă sentimente și stări. Cunosc o altă femeie în acest poem? Nu mai este cea care declanșează iubirea, nu mai este cea care așteptă iubirea, ci aici o altă postură, e femeia care primește darul, e suficient doar să întindă brațele, aici bărbatul e cel ce pus mai mult în evidență și poate e bine așa … de fapt poemul acesta apare a fi închinat cuplului, unde există atăt o simbioză cât și o desfacere cu chemări și rupturi…

Gasesc aici imagini deosebite, care scot în evidență începutul unui nou anotimp ( nu vreau să cred că tu deja simți fiorul iernii), elementele ce predomină sunt: vântul , burnița și fulgii transferati din încremenirea picăturilor de ploaie, doar trecerea Evei îmbrăcată în alb înflorește rama , îi dă viață în rest se prevede o încremenire…

Ce zici de forma:

tata tu știai ca oamenii nu
sunt cele mai inteligente
ființe de pe pamânt

nu știam dar cine doamne iartă-mă sunt

pai în primul rând
sunt șoriceii albi
în al doilea rând
delfinii
și abia în al treilea rand
oamenii

da tu de unde ști asta

vezi ce intrebări prostești spui
toată lumea stie
numai tu nu

La prima vedere pare un dialog simplu, dar dacă încerci să pătrunzi dincolo, să înțelegi motivele întrebărilor, atunci totul se complică. Pote fi considerat un poem didactic și știi de ce? pentru că îi stă foarte bine textului și în proză și apoi cred că poți folosi specimentul dialogului, chiar și în poem, dar tu ai înveșmântat acest dialog în versuri. E de bine!

Despre și dinspre UE ne tot vin vești, ba de la sud, ba de la nord, ba de peste ocean, dar de la Cluj, nica? Am auzit ascultând Europa Liberă mai pe șestache că cei doi de la Chișinău ar fi luat niște premii. O fi sau nu adevărat mă opresc acum pe aici pe la NATO, cine știe …

Epigrama-i o formulă
Folosită mai de toți
Doar cu ea intrăm în UE
Manipulați de papu as

nu căutați prozodie și alte cele, e o exprimare liberă!

Promit să nu mă leg decât de versuri, care mi s-au destăinuit atât de frumos, care mi-au vorbit cu acea limbă simplă să pot înțelege și eu sensurile, e adevărat că a trecut multă vreme de când nu te-am mai citit și te regăsesc la fel de simplu, dar mult mai expresiv în versuri. Un poem ce se destăinuie. În versul zece poate te uiți, mi se pare mie sau ceva trebuie schimbat?

iluziile sunt spațiul în care ne place să trăim - iluziile pot fi considerate vise? Până la urmă și viața e un vis, un vis parcurs de zile și nopți. Zile și nopți petrecute uneori în virtualul minții sau poate în realitatea virtualului. Acolo poate, și aici pe poezie.ro suntem vii doar dincolo de ecran. Tu ai perceput proza mea într-un mod cu totul deosebit. Mullțumesc!

de-o fi trei de-o fi și patru
floare din boboc ajunge
râde dulce în lumină
crizantemă din grădină

- semn că am trecut pe aici

Realizări deosebite din punctul meu de vedere:

îi învăț cum să își șteargă pământul de pe buze
cu mâneca hainei de porțelan

după care cineva să îmi întindă câte o mână
plină de furnici

un poem cu trimiteri spre alte incifrări de gânduri și sentimente, un poem mulat ușor pe trupul autoarei, poem ce poate fi destinat doar unei singure persoane ( ma refer la individualitatea fiecărui cititor) dacă reușește să treacă dincolo de cuvinte și să le dea noi sensuri.

De unde să mai ai porneală
Când tu mereu te plângi de boală
Ba că te doare-n șold ba mai în jos
Eu cred că ți s-a rupt un os

Nu mă pricep la epigramă, așa că...atât am putut, poate la epigramiști!

dar să fie lecturat de femei!

pe unde-i oare mațul dintre pulpe
cel ce-n găoaze căuta nespusul
învârtoșându-și nebunește fusul
simțind savoarea vulvei ca o vulpe – Nu caut să dau interpretări, gândul m-ar duce să găsesc o multitudine de sensuri, dar așa cum mi le doresc eu și m-aș depărta întru totul de mesajul pe care l-am simțit de la prima cititre. Mi-a dat o notă de gravitate la început, iar apoi am reacționat în modul cel mai normal, adică m-a pufnit râsul.

E realitatea realităților spuse cum numai cuvântul o poate exprima, cum numai versul se poate răsfrânge în sintagme uneori cutremurătoare.

La a doua citire am făcut abstracție de autor, am vrut să cunosc doar versul, fiindcă îmi este de fiecare dată în cazuri de genul acesta greu să le asociez… și totuși Adrian Munteanu, demonstrează dacă se mai poate demonstra că și acel urât poate fi exprimat atât de delicat. Un poem deosebit!

Probabil te aștepți ca cineva să se angajze în discuție, aici unde de fapt s-ar putea face poelmică pe asemena teme, dar vei avea surpriza că nimeni nu are nimic de spus și se va întâmpla așa cum bine ai spus: Cum ne despărțim și încep...Ai văzut aia e o curvă...ai văzut ăla e bețiv...ai văzut pe ăla l-am publicat da e prost..sau pe ăla cu ăla să nu stai la masă că e nu știu cum...și tot așa.......... Nu mai știu cine ( sau poate știu dar vreau să las așa ),a postat un fel de text, copiat de pe messenger, unde o anumită persoană a intrat și…nu mai știu exact dialogul, dar oricum erau jignirii, autorul textului tocmai asta a vrut să arate că te poți trezi acostat și jignit de persoane a căror identitate nu o poți descoperi, dar care sigur te cunoaște și își pote permite sub această aureolă a virtualului necunoscut să-ți intre în casă, să te batjocorească, după care…Am luat mai demult în studiu un anumit mod de abordare nu numai a textelor unor autori de pe poezie.ro, dar și asupra autorilor direct, în loc să comenteze textul, apar la comentarii jigniri referitoare la autor, cu trimiteri directe sau indirecte asupra unor fapte sau momente, sau ceva de genul că uite am primit pe email o plâmgere de la cineva ca i-ai fi luat nevasta, altii că i-a plagiat mai știu eu ce de prin ogradă… După ce am tot adunat material referitor la acest curent, care se practică pe poezie mi-am dat seama că aș pierde timpul degeabă, că pe om nu-l poți schimba tu, dacă în el nu stă educația și bunul simț. Ce e curios că aceste lucruri le practică chiar cei care doresc să fie exemplu de corectitudine - lupul moralist, nu?

Atenție!

De multe ori când se întâmplă lucruri de genul acesta cei care le fac, nu-și dau seama, sau știu foarte bine ce fac și nu-i interesează că pot distruge, că pot lovi atât de putenic un suflet nevionovat încât să nu mia aibă încredere în oameni niciodată. Aici e mare durere!

Mulți dintre poeții români au cochetat cu epigrama se pare că și aici pe poezie avem parte de poeți care excelează și cu această formă de exprimare – acest catren cu poantă, e ca un fel de armă critică asupra anumitor lucruri sau a unor stări. Epigrama de față are o doză de umor, regăsită în poantă. Am citit și cealaltă epigramă la fel de bună, dar m-am oprit aici, să las semnul meu de apreciere a acestei forme de exprimare. Desigur că voi reveni și asupra poeziei, văd că a fost aruncată în atelier, mă întrebam care a fost motivul, dar acum pentru epigramă.

Știi mai este o vorbă: ochii văd inima cere, dar nu mereu se întâmplă ca băgând mâna în buzunar să găsești ce-ți trebuie...Nu mă pricep la catrene!

Vreau să zic ceva și de titlu, parcă nu mi se pare adecvat pornirilor tale...bunicul și...poate găsești altceva, e doar o propunere..

O altă formă de exprimare a prozatorului Sorin Teodoriu. Scrierea ta e ca un fel de confesiune. Lipsește dialogul, dar și așa este foarte bine, e vorba de un dialog de interior... că de dacă nu ai balcon, cred că de aici ți se trage...și te-ai mutat cum o lună, zici? Da. O proză dotat cu toate miniigredientele : soție, soacră, fică....și tu Nicule! Ai fost la Borta Rece? Știu, dar acela e undeva pe lângă aviatorilor sau te referi al cea rece de la Iași unde te-ai cocoloșit în pat și ai mimat că ești obosit ( decembrie anul trecut) Nu prea! Aș spune eu! Păi ce e greu să-ți faci balcon? Se poate și așa ceva! Toate bune și frumoase în proza ta până la goange, așa nu se mai poate, fără ele nu puteai și tu să scrii proza?

Fii atent aici: Și ce crezi căa-mi zice: Deh, mă băiatule! Eu nu vreau s-o ard, dar de vină-i lipsa asta de balcon… și te întreb ce e asta? sunt sigură că îmi vei răspunde: din lipsa de balcon!
Ai găsit omul fac eu schimb, că tot merg la Bucuresti din două în două săptamîni ce zici?