Maria Prochipiuc

Daca ma iau dupa titlu as putea spune ca in unele cazuri forma e uneori investita in continut, eu as da alt tilu, fiindca poemul acesta merita mai mult.
Din versul:Tu nu ai nicio formă în ochii mei ascunde dincolo de cuvinte de fapt ceea ce nu vrei sa dezvalui, ca ea apre intr-o diversitate de forme, incat iti este atat de greu sa le definesti si atunci:picioarele tale sunt mereu mult prea goale /îmi pot aminti gustul podului tău de palmă/și mirosul pleoapelor în dimineața în care...după felul în care te miști în urma ta răsare soarele

Cel mai reusit mi se pare:
pere galbene
pe ramuri fără frunze –
felii din lună

Ultimul ver are o semnificatie deosebita si imaginea ce ti se desfasoara in fata ochilor este reusita si mai ales reala.

instantanee...un progress logic al mintii, totul se ptrece si se repetrece sub tei, de ce tocmai tei? Poate ca de acolo porneste sensibilizarea gandurilor, acolo se consuma scene sau doar imaginatie. Placut

Un poem ce cuprinde in el o sfera larga de sentimente si presimtiri, dar si o paleta foarte mare de interpretari. Imaginile sunt construite cu grija, fantezia este pe primul loc, cuvintele isi pot permite sa gandeasca chiar in locul autorului. Elementele materiale, dar mai ales cele imateriale au puterea de/a umple universul creatiei in imagini palpabile. Unele cuvinte sunt patrunse de sensibilitate dand la iveala versuri deosebite: mă rugam să vină și la mine lumini
să le privesc vieți în șir și să mor așa încremenită făcându-mi cruce

Cuvintele sunt illustrate si ele la randul lor cu diferite metafore si incep sa vorbeasca din alta perspective, materializand stari si exprind aproape acelasi lucru, cuprinzand in semnificatia lor o mare doza de fantezie.

Tot poemul se invarte pana la urma in jurul unei idei – viata, pierderea trupului nu are atata importanta pe cat ar avea pierderea unui cuvant din contextual poemului, fiecare cuvant are locului lui. Viata pastreaza sufletul, adica partea spirituala, cea materiala nu poarta atata interes. Unele cuvinte ar parea abstracte dar daca incerci sa le intelegi descoperi o multitudine de interpretari, doar imaginatia cititorului poate lamuri pe deplin anumite ascunzisuri.

Un poem cat o viata, fiecare vers cuprinde in el un alt poem, pentru toate acestea si indeosebi pentru complexitatea imaginilor create cu buna stiinta si lucrate cu calm toata apreciere. Felicitari!

Am revenit asa cum bine am spus, treceam cu privirea peste poemele postat, cred ca important e sa treci si un titlu la haiku, fiindca toata esenta e acumulata in imaginea ce ti-o da textul iar cel ce curpinde in el imaginea redata in cuvant este titlu

O imagine exceptionala: pamant crapat - ma duce cu gandul la o vara nesfarsit de secetoasa, iar undeva in spatele norilor se desfasoara ca intr-o procesiune miscarea stropilor purtati de vant dand nastere ploilor, de ce nesfarsite? Tocmai pentru faptul ca pamantul e insetat si parca nimic nu l-ar mai linisti.

Pentru incurajare si nu numai, mai ales pentru ceea ce am gasit azi aici si pentru multe altele pe care le-am citit si se afla undeva la ,,retus” spre exemplu:

cer împurpurat,
mierle zăbovind pe crengi -
în zbor, frunzele...

Ochiul surprinde tot ce inima uneori nu poate percepe, visul se desfasoara undeva in spatele pleoapei intredeschise, albul iernii da poemului o liniste deplina, doar metamorfoza imaginei din oglinda da o nota de nostalgie, in rest doar semnificatii si … Dumnezeu cum își scutură cerul
oftînd
peste acestă oglindă în care
sunt greiere/furnică
pe rînd

Revenirea dupa ceva ani mi se pare un lucru minunat, cu toate ca multe dintre haiku-uri sunt trecute la atelier, poate din cauza intalnirii prea rare sau ca pari un strain bizar, pe drumul catre cei ce au plecat demult spre alte locuri:

Ne intalnim prea rar,
Iubito, tu cu mine;
Sunt un strain bizar
Pe drumul catre tine...

Acum sa revin la ce am gasit aici si m-a facut sa ma opresc, imi place cum ai asociat galbenul cu soarele si mai ales cu ispita, ai reusit sa concentrezi, nu sunt specialista in domeniu si nici nu am de gand sa fac analiza silabelor, dar concentrarea intr-o imagine deplina mi se pare foarte reusita. Din punctual meu de vedere e de apreciat. O steluta imaginara, pe parcurs voi reveni si va fi si una adevarata!

un duel pe cinste, doar voi stiti a manui sabia, felul vostru de a va exprima este de apreciat mai ales ca in doar in paru versuri reusit sa concentrati intrega esenta si sa provocati starea de bine. Felicitari si pentru participarea la Chisinau, din cate imi aduc aminte stiu ca a fost poemnit numele de Nicolae Bundurii, voi scrie in curand despre eveniment. M-as fi bucurat sa ne cunoastem acolo dincolo de Prut, diploma cred ca este la George Suciu ( sper sa nu fi gresit numele)

Remarc realitatea spusa direct, fara nici un fel de metafora, pentru tine tot ce spui aici e foarte important si din aceasta cauza lasi totul la vedere, sunt lucruri care trebuie sa fie ascunse dupa cuvinte, iar cititorul sa incerce o refacere a starii, a sentimentului care te-a determinat sa scrii. Te citesc de cand ai aparut aici, dar mereu am trecut peste versuri fara sa ma opresc. Se pare ca pe undeva apare o nota de amaraciune, de tristete, te-ai fi asteptat la altceva si totusi…

mi-am permis sa ma joc un pic:

printre brazi vara se scalda ca o fecioara de august
cautand nestiutul zilei ce va urma
puteam sa-ti ghicesc destinul in ceaiul rece
si singuratatea-mi ce se ghemuia in palme

Un dialog cu sinele, iubirea nu are varsta, te complica, te face sa te simti cu totul altfel de cum te stii, mi-ar fi placut sa fi ermetizat un pic sentimentul si starea sa fie descoperite de cititor. Esti direct si spui totul fara nici un fel de artificiu.

Imaginea este deosebita, spune mult mai mult decat ai exprimat in poem, eu inteleg ca e un fel de completare a poemului, fiindca de intrepatruns nu, sau poate vrea sa exprime ceea ce ai dori sa fie… sunt doar presupuneri a unui cititor ce incearca sa patrunda dincolo de cuvinte.

Pornesc de la cifra 33, daca le intorc fata catre fata formeaza infinitul, sau doua cercuri unite prin sentimenul maturitatii poeziei, poetul, alias lautarul, canta la jumtate din infinit, adica la ora trei, exprimata de data aceasta prin cuvant, fiindca doar cuvantul poate sa ne faca sa-i intelegem sensul. Ora trei, e poate inceputul unei noi zile, iar zorii isi intind aripile peste noaptea ce isi va frange trupul in mii de farame, e poate sacrificiul noptii. Zidul, zidul e inima ce are mereu nevoie de iubire, poate 33 vrea sa ne mai spuna ca e varsta deplina a sacrificiului: o ploaie atât de roșie
Am citit si am comentat la ,,prima vedere,,

Felicitari pentru ceea ce faceti, felicitari pentru faptul ca ati reusit sa rezistati, cel mai important lucru e sa-ti placa ceea ce faci, apoi sa nu te gandesti decat ca ceea ce faci e bine si in felul acesta cultura isi va gasi locul asa cum bine il merita. Va urez mult succes si aplauze pe masura muncii voastre, iar daca reusiti si o lansare de carte ar fi minunat, in felul acesta se aduna artele intr-un centru comun!

Ionuț – vezi ce mult înseamnă să vină cineva să interpreteze altfel de cum tu crezi că-i bine? Da, acum recitind parcă voi apela la versul propus, acum poate nu ar trebui să explic, dar am accentuat cerul cu albastru, tocmai să scot în evidență frumusețea interioară, noi știm foarte bine că uneori cerul e și cenușiu, nu? Mulțumesc!

Finalul este așa cum bine ai intuit, dar nu voi interveni, îl mai las așa. Uite că am reușit să ne reîntâlnim întru poezie!

Vinul cel mai bun e cel ce se lasă mângâiat de degetele trmurânde ale ploii de septembrie, ca apoi argintat de brumăriul lui octombrie să reverse miresmele peste sufletul însetat de iubire...speranța e, că poate, într-un tărziu de decembrie când toate cuvintele se vor aduna sub umbrarul unei cărți să te cheme să vii mai aproape, să fii degustătorul soiurilor fine.

Strugurii sunt deja culeși, vinul începe să se așeze... Mă bucur că poemul meu așezat în oranjul toamnei te-a oprit pentru o clipă și ai reușit să treci de pe un mal pe altul. Gustă din preaplinul clipei!

Dana - așa este, am folosit de multe ori eșarfa în poemele mele, are un înțeles și o semnificație specială, nu încerc acum să dezvolt ceea ce ai scris tu, cred că și pentru tine e importantă eșarfa. Timpul e uneori împotriva noastră, dar nu am vrut să treacă peste septembrie altfel de cum mi l-aș fi dorit. Indiferent unde și ce distanțe ne despart, sufletul e mereu acolo unde trebuie. Cu dragoste!

Doru – așa este, intrările mele și ieșirile sunt puțin mai distanțate, există câte o perioadă de coacere în viața fiecărui autor, poate asta se întâmplă cu mine. Mă bucură oprirea ta aici, simțul frumosului și mai ales sensibilitatea ta în interpretarea versurilor. Să ne crești cu bine și voi veni cu siguranță atunci când toate scriierile tale vor mirosi a pădure.

Poezia are puterea de a se extinde prin combinarea armonioasă a expresiei poetice cu una sau mai multe dintre cele nepoetice, e tocmai ceea ce se întâmplă în poemele filozofice, acolo unde metafora trebuie extrasă din înțelesul cuvintelor așezate în vers. Echilibrul celor două se obține de fiecare dată echilibrând în noua formă de expresie , relațiile de condiționare reciprocă printr-un simț al măsurii: mi-am depășit pașii / cu fiecare gând... m-aș întoarce dar cerul / s-a curbat peste margini

Trecerea timpului peste noi și peste toate e o realitate, chiar dacă o considerăm relativă, semnele trecerii poartă diverse nume: însemnul
celuilalt corp ... lucrurile au rămas aceleași / e drept mai decolorate în zi

Viața se află mereu între cele două maluri, așa văd eu, ieșirea la unul dintre ele, pare a fi un nou început: nu dealta dar moartea / vine întotdeauna / pe celălalt mal / în spatele altei vieți

răvășite gândurile
își caută mormântul
sub frunzele toamnei
visând la o lume nouă

Semn că am citit și dacă încerci să pătrunzi dincolo de cuvinte vei înțelege și sensul ( altă dată a fost altfel )

Scena cu spitalul parcă îmi este cunoscută, dar nu-l mai știu pe Andrei, unde se așezase el, pe care pat, cel de lângă geam sau era lângă ăla cu capul îmbandajat?

Scenariu bine ,, regizat,, dialogul te duce spre realitatea imediată, parcă îi și văd dicutând pe cei doi, doar infermiera îmi lipsește, iar de miros nu mai este nevoie nici de regie, dar nici de scenariu... ce pot spune e că a fost ca un fel de aducere aminte a unor vremuri petrecute pe undeva, printre rigipsuri...

Am citit multe proze postate pe agonia, stilul Florentinei este incontestabil doar al ei, prezentarea făcută de Daniel Bratu, dezvăluie interiorul cărții, ca un binecunoscător. Eu vin aici după ce s-a consumat această bucurie, dar spun din toată inima, la mai multe evenimente de acest gen! Cu bucuria că voi putea citi și eu cartea, doresc ca autoarea să-și plimbe copiii îndrăgostiți și în dulcele târg al ieșilor.

Mă bucur pentru voi că ați reușit să fiți la Brașov alături de poetul Adrian Munteanu, e semn că poezia încă are putere să-i adune pe oameni, pe oamenii-oameni și oamenii-poeți. Bucuria e doar în ochiul meu de cititor, fiindcă sufletul mi-a fost și încă îmi este trist, fiindcă din motive de sănătate nu am reușit să ajung, dar îl aștept pe Adrian Munteanu să lanseze și la Iasi, pregătindu-i un cadru adecvat pentru acest eveniment.

Ferestre în cetate, deschise spre Poarta Șchei, spre biserica Sf. Nicolae, Tâmpa, Strada Sfoarei...și multe alte locuri pe care poetul a știut atât de frumos să le scoată în evidență. Imaginile acestor locuri sunt redate prin cuvinte simple.

Stilul în care ai concentrat acest eveniment redă starea de a nu ține departe de noi acest lucru : \"delicatețea persoanei este transfigurată într-o stare extraordinară de trăire a unui adevărat mister\". Voi ați cunoscut-o pe iubita poetului și se pare că ați plecat împreună cu ea. Un semn de apreciere pentru tot ceea ce s-a întâmplat la Brașov în această zi și pentru modul în care ai prezentat evenimentul.