Maria Prochipiuc

Nu am rezistat ispitei de… a te citi!

Port mâinile balanță de gesturi nerostite,
Pe-un taler cresc edeme cu iz de nemurire,
Balanță de gesturi nerostite , taler al nemuririi și al ispitei ( posibile), doar gândul înceară să prindă lumina în lacrima care cântărește trecerea secundelor. Retina simte auzul sărutului desprins de undeva de pe calea către tine. Oglinda , e realitatea noastră, iar atgintul ei este reflectarea zâmbetului renăscut .
Realizari:
balanță de gesturi nerostite
taler al nemuririi
O rază cântărește secunda care trece
Sărutul…
Desprins din buze sterpe de-amoruri caudine,
<>

<> În brațe n-am pe nimeni iar în priviri sorocul
Renașterii de mâine pe-un zâmbet stă să cadă.<>

I>oricat de frumos ar suna nu poti iubi de unul singur</I> aceste cuvinte spuse de tine m-au făcut să-mi aduc aminte de niște cuvinte citite nu mai știu unde, dar care conțin în ele un mare adevăr: Cel mai rău lucru de a-ți fi dor de cineva este acela să stai lângă el și niciodată să nu-l ai!

Am uitat sa mai trec pe aici, chiar dacă e spre seara frumusețea zilei își spune cuvântul, numai de noi depinde totul. Îți mulțumesc de cuvintele frumoase! Iar faptul că te-ai regăsit printre cuvinte mele înseamnă că sentimental dragostei nu este cu totul alterat.

Vreau să înfrumusețez ziua de azi cu aceste versuri considerându-le ca pe un gând:

Te port in suflet,ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sinii albi si grei,
Cum poarta rodia saminta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cintec vechi, cu crai de Rasarit.
Si port la git , nepretuit sirag,
Strinsoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt in noapte te-am inchis.
Te port , lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fi cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adinc te port in trupul meu si-n vis.

( Zorica Lațcu )

Se apropie 31 martie.
Trebuie sa ne sfatuim >>> mariacyt@yahoo.com

26 Martie

Ochii sunt cei în care poți desoperi un univers - lumina reflectată din privirea lor îți luminează calea în nopți de neliniști. Te privesc uneori mirați , alteori nehotărâți , iar alte ori obosiți de alergarea între cer și pământ.De fapt el, ochiul reprezintă oglinda sufletului, cunoaște sentimente , emoții pe care nu le divulgă nimănui. Ochii verzi sunt luminoși și veseli , cei albaștri – visători, cei cenușii – ironici și reci. Ochii căprui pot fi arăzători sau atrăgători, ochii negri- de nepătruns și pătimași...
Ce culoare au ochii tăi, oare?

27 Martie

Visul - eu visez mereu , dar nu la lucruri efemere ci la realități existente , visul realității mele de astăzi e că tu exiști cu adevărat iar îmlinirea lui nu poate fi decât prin iubire. Si totuși dacă revin in realul interiorului meu descopar doar amintirea dragostei pe care vreau s-o păstrez îm mine. Mă simt într-un fel mai bogată , nu port numai visele mele ci și ale tale, va fi nevoie să trăiesc acum pentru doi?

28 Martie

Mi-e dor - Nu știu ce să cred, ce să gândesc și ce să fac cu viața mea. Lacrimile nu pot șterge dorul ci doar îl transformă în ceva ce se numește durere care coboară în cele mai ascunse cotloane ale suffletului.

De când te-am găsit la pagina mea dând o interpretare atât de frumoasă cuvintelor mele mi-am zis că trebuie să te citesc și uite mă aflu ca un elev cuminte în prima zi de școală să te descopăr printre cuvinte. Nu promit că voi reuși!

Venirea autorului pe poezie .ro la începutul anotimpului reînvierii nu putea aduce decât bucurie și cant. Încerc să pătrund în misterul primului sonet- predominante sunt : umbra, timpul care vor înlănțui și vor subjuga un univers al trecutului dar mai ales a unei lumi prezente cu Infinități de spații divergente.

În Sonet 2 autorul schimba registrul inspirației nu departe de timp ci undeva … În revărsarea clipelor și autorul vrea să fie doar un spectator Iau tot ce văd sau iau numai un pic,//Dar tot nu știu ce-i de făcut în viață//
Si nu mai văd în jurul meu nimic.

Sonet 3 debutează cu existența omului ca punct în spațiu , reînviind frumusețea știutul din potir, acolo unde își țese un veșmânt nemuritor pentru veșnicie.

În Sonet 4 apare cercul, care pentru mine reprezintă perfecțiunea , dar la tine Adrian are cu totul alte conotații E lumea cercul de plictis și silă …Burți găunoase ce-au uitat de milă… Circari grețoși, sterilă plinătate, l-aș numi un sonet al realităților înconjurătoare.

Sonet 5, aduce în fața cititorului o lume plină de actori Sunt o păpușă cu mișcări agile.//De sfori mi-e trasă râvna măsurată. fiecare își joacă rolul lui de păpușă… Sunt o păpușă. Carne am și oase.//Cred că fac tot. De fapt nu fac nimic.

Mă gândeam când vei schimba decorul spre alte … și iată în Sonet 6 apre și zarea, o licărire de frumusete în colțul ierbii Prind geana ierbii, șoapta ce mi-e dragă, // Tot ce-a rămas ne-mpresurat de vomă …Le voi păstra mereu agonizând,,

În Sonet 7 revine din nou cercul dar văzut sub formă îngustă se face o trimitere spre pocăință Stai și ascultă în genunchi, în coate //Cum vei primi iertarea de păcate spre sfârșit apare și sentimentul morții Speranță și victorie și nadă // A morții ce-o să vină într-o zi.

Mirarea din <>Sonet 8 <>îl călăuzește pe autur spre conturarea existenței într-un contur cubist și într-o lume pestriță.
Cuvântul pătrunde cu sunetul său grav în Sonet 9 pentru a da verticalitate autorului să meargă mai departe chiar dacă din când în când gândul se dă cu fard.

Am ajuns la Sonet 10 - 1= unitate și 0=un cerc putin alungit, poate de aici intrarea în lumi de mult apuse . Aici nu am ce să comentez, aștept să văd cu ce noutăți mai vii, dar pentru ca drumul să-ți fie lin voi aprinde luceafărul de seară pentru a te însoți în inspirațiile viitoare.

Perfecțiunea nu înseamnă atingerea unor scopuri înalte ci doar a înfăptui cele de zi cu zi cu dăruire și dragoste.Aceasta stă în calitatea fiecăruia de a da frumusețe lucrurilor, de a pune sentiment în tot ce face

Perfectiunea nu înseamnă atingerea unor scopuri înalte ci doar a înfăptui cele de zi cu zi cu dăruire și dragoste. Aceasta stă în calitatea fiecăruia de a da frumusețe lucrurilor, de a pune sentiment în tot ce face.

Azi nu vreau. Nu vreau nimic. Ei, cum să nu vrei nimic , faptul că privești și vezi lumea și lucrurile din jur, deja vrei ceva, nu, nu e Apatie e doar o stare, iar chipul din oglinda a reușit să te facă să zâmbești.
Ei, cred că de la poveste urata ți se trage și de la acel autobuz roșu, dar mai ales de la cafea și vorba mătușii Maria < nu ai nimic și mai ocupi locul degeaba> , ei dar nu chiar degeaba , ești un punct de sprijin pentru oricine. Mereu e iarasi ziua și … dimineata vin la serviciu. Fara chef , asta e Viata complicata mai ales că fiecare zi se repetă . Suntem în Noiembrie dupa-amiaza și … A inceput sa ploua. Cu castane si frunze rosii, galbene si portocalii… Imi inchipui Babele lucind in soare… Cu gandurile aiurea, in repaus, zambind prosteste apusului de soare . Unde poate să găsească răgaz pentru contemplare , autorul nostru, decât în Casa la tara, acolo unde visele se pot împleti cu realitatea. Mediul e prielnic pentru creație, livadă, luna cu reflexe stranii, o pace deplină, acolo intri în realitate satului cu frumusețile lui.
Universul autorului prozator se extinde și spre alte curiozități cum ar fi Pasare Foc este interesat să se transfere în alte lumi … O urmaream cu privirea pana cand lumina prea puternica ma rapunea. Sopteam atunci cuvinte de dor. Dor de pasare. \'Doamne\', imi spuneam, \'ai grija de aripile ei, sa nu se franga, sa nu cada.\'. Trăiește de fiecare dată emoțiile reîntoarcerii acelei păsări care îi aducea atâta liniște și pace în suflet In fiecare noapte, tarziu, se intorcea. Acolo, in mesteacanul ei si de fiecare data imi tresarea inima de bucurie. Si radeam in sinea mea de presimtirile rele ce ma tulburau in orele de singuratate. Bineinteles ca ea se intorcea mereu acolo, in cuibul ei. . Ajunge până acolo unde reușește să înțeleagă graiul păsării … Demult, a fost o vreme cand puteam vorbi cu ea - ii intelegeam graiul. O intrebam de ce nu renunta la plecarile ei zilnice, de ce nu se oprea? De fapt autorul încearcă să se impace cu soarta sa, cu singurătatea care l-a cuprins de la o vreme..
Universul inspirației autorului este vast, Sache se oprește să iscodească cu frumusețea visului privind acei Ochi caprui , în care citea atâta dragoste , liniște dar mai ales blândețe, nu era alta decât Bella.

Timpul nu-mi permite sa parcurg toate textele acum, o parte din ele deja le-am citit si comentat, mă voi întoarce de unde am rămas, ce pot spune e ca scrierile tale dau o notă de bună dispozitie, aduc zâmbetul pe chipul celui întristat.

Tu o faci uneori în joacă, trebuie să te concentrzi mai mult și vor ieși lucruri minunate, dar joaca ta e benefică. Ai în mână instrumentele scrisului și știi să te folosești de ele!
Am să-ți pun o stea sa-ți lumineze serile de neliniște, iar lumina ei să-ți îmbrace sufletul în frumueți nepieritoare.

Scrierile tale mi-au adus întotdeauna liniște și pace!

Tăcerea este provocată de comunicare mai tot timpul, vrei uneori să te retragi doar pentru o clipă să poți auzi freamătul cuvintelor, să poți reacționa la durerea sau bucuria unui eveniment și atunci dorești o încremenire a minții, dar nu poți aspira spre tăcere totală, e o atitudine imprevizibilă și complexă, pare un egoism...

Între tăcere și cuvânt trebuie să existe o etică ,fiindcă altfel cădem în abisul tăcerii și… mi se pare cumplit. Unii ar spune că tăcerea este o vorbire aparte, o armonizare specială între spirit și univers, și da așa este!

Uneori tăcerea provoacă suferință , iar în tăcere nu poți eterniza sentimentul, dacă taci, alegi oare sacrificiul?

Maria, nu stiu daca sa ma bucur sau nu: devin invizibil pentru tot mai multe persoane. Ce-am scris mai sus Sorine, era un semnal, iar ce-ai povestit conturează ceea ce am afirmat eu, dacă persoana în ochii căruia vrei să citești nu simte la fel ca tine... e greu. Nu am avut de gând să te întristez, si da, poți visa, dar privește realitatea cu ochiul visului.

E-o noapte ca și altele. Sau, poate,
Grav, speriat de glas de cucuvele,
Cercam, în van, s-o dau pe jumătate,

Spre relaxarea gândurilor mele,
Când mintea mea, prin ea desferecată,
A constatat că noaptea n-are stele…

Să scot acum în evidență frumusețea cuvintelor tale, cred că e de prisos, cei interesati pot urmări textele anterioare, încă nu am ajuns la capat dar pun aici steluța pe care atunci o aveam doar în inimă.

am gasit aici niste ganduri extrem de frumoase... si extrem de pure, doar ca uneori ca acum inocenta tinde sa nu fie luata in serios pentru ca prea multi au folosit-o ca pe un mijloc... draga mea , eu sunt trecută de mult, de vârsta inocenței, dar sentimentul iubirii nu-l pot vedea altfel decât așa inocent, să-ți vibreze inima când spui : te iubesc! Iubirea poate contura orice anotimp, dar mai ales cel al reînvierii!
Frumos vezi și tu iubirea și mă bucur!

Felicia, m-ai lăsat fără replică, ai pătruns până... în misterul cuvintelor... credeam că am ascuns bine, dar ...
Știi ce-ai făcut?... ai scris în locul meu... Mai mult nu se poate.

Este, intr-adevar, o greseala de gramatica. \"Racnetul\" nu-si mai GASESTE \"rostul\", asa ar fi fost correct tu ai dreptate, inițial a fost exact cum ai intuit tu cuvintele nu-si mai gasesc rostul dar pentru a amplifica starea am pus acel răcnet și din neatenție nu am corectat mai departe, asta e! Să-mi fie de… cum vrei tu! Nu am vrut să parodiez nimic, nu e o discuție de pe chat, dar fiecare este liber să interpreteze cum dorește …

În sunet de harfă și clavir
Pe site-ul cel cu epigrame,
Pășea suav, clipind din gene
O virtuală... bayaderă

22 Martie
Cuvintele au cea mai mare importanță în viața unui om , depinde în ce fel și cum le folosești. A dărui unei femei cuvinte frumoase , înseamnă că ea devine puțin câte puțin a ta. Cuvintele sunt cele car pot rătăci în sfere necunoscute, pot fi cele care clădesc poezia adusă pe aderea vântului la malul inimii. Cuvintele pot fi mai puternice decât instinctele, fac să vibreze toate fibrele corpului, formează un univers al fiecăruia dintre noi, cuvintele sunt uneori diamante sclipitoare învăluite de mister...în spatele cuvintelor stau ascunse sentimente adevărate, trăiri care reușesc să sensibilizeze...
23 Martie
Singurătatea e nevăzută ca aerul, e atât de vie încât uneori încerci să te împrietenști cu ea, încerci s-o mângâi cu degetele cu inima si apoi cu toată ființa ta. Uneori e binefică, am desluși în singurătate, frumusețea și limbajul florilor , al tuturor planelor, acolo în singurătate înveți să te iubești, meditezi când sufletul îți este tulbur…

Frumoase gîndurile tale Maria. Poate puțin prea feminine pentru gustul meu ;), puțin mai mult ar zice alt bărbat și te înțeleg, dar asta e...
Referitor la întrebare, da îmi place mult cuvântul Răcnetul aș fi spus urlet , doar pare violent, dar când șoptești și nu ești auzit, atunci? Te las să descifrezi.
Mă bucur de trecere și-ți mulțumesc de recomandări, voi ține cont.

sa-l iubesti si sa te iubeasca la fel, asta da realizare... - ar fi minunat Camelia , nu?
Mulțumesc de trecere!