poveste de mărțișor

anotimp al reinnoirii, poem de iubire ce se spiralează în alb și roșu
ca un inel de cununie pe fruntea feceorelnică a primăverii..

doar astăzi cuvintele nu mint.
ele poartă în ele mireasma gleznelor ce-și duc dorul desculțe
sălbăticite uneori pe drumuri unde viața ne poartă veșmintele...

sa ai o primavara pe masura fortei cu care stii sa renasti mereu aceeasi alta, mariuco..

Linea

Primăvara ta este un poem al zbaterii, un anotimp al strigătului pe care îl vrei de bucurie, dar care este, în fapt, o căutare perpetuă de imagine ideală. Am atins-o, am simțit-o, am urmat-o ? Cine știe ?
Poate.

mi-a placut foarte mult pana la \"doar astazi\". de acolo nu stiu exact ce se intampla e posibil sa se piarda usor usor, dar stiu ca primele 3 strofe sunt foarte reusite, si foarte frumoase. nu exceleaza prin super metafore dar nici prin mari adevaruri, sunt pur si simplu atat de sincere incat sinceritate reuseste cu adevarat sa devina poezie, ceea ce cu greu se intampla la altii. foarte frumos

Vă mulțumesc dragilor pentru popasul vostru printre rândurile mele, dar și prin inima mea, fiecare trecere lasă urme. Vă mulțumesc că ați găsit sau m-ați găsit, așa cum poate numai voi mă știți sau cum doar cuvintele încearcă să mă descopere. Răspunsul meu întârziat a fost doar pentru faptul că am lăsat poemul să se așeze, să mă pot detașa de el și să vă pot răspunde.

Dana – e frumos să te naști în ziua de Mărțișor, să spiralezi iubirea ca o jertfă cu puritatea albului și să-ți prinzi în canafuri, undeva deasupra inimii, simboul dorului ce se desculță să poată păși peste pământul reînoirii. E frumos să știi că darul tău de suflet e ca o fecioară neprihănită, așteptând ca verdele să-i odrăsleacă iubirea din pământul reavăn al primăverii.

Adrian – poemul e așa cum sunt eu, mereu în căutarea ceva-ului, mereu alta, dar la fel, interesant cum ai spus ,,o căutare perpetuă de imagine ideală. Am atins-o, am simțit-o, am urmat-o ? Cine știe ?
Poate.’’ Așa spun și eu: cine știe…poate!

Claudiu – E o mare bucurie pentru mine să te regăsesc aici și mai ales să spui că ți-a plăcut până într-un anumit punct, cred că ai dreptate, până acolo poemul nu era personalizat decât de ființa mea, de la acel \"doar astazi\" se întâmplă ceva, am vrut să-l îndrept către cineva anume, să-i dau puțin și din inima mea poemului, ca dar. Îmi este dor de Insomnii, timpurile au trecut și mi-am schimbat și eu stilul. Îți mulțumesc!

Cel mai multă mă bucură că reușesc să mă detașez când vreau să fac un dar și poemul să nu simtă această tentă. Scap ușor doar un element, două, de recunoaștere, silizându-l. Darul meu în zi de Întâi de Mărțișor, pentru o persoană deosebită.

Maria,
am citit cu placere. o poveste frumoasa, cu mesaj, idei..., care nu se termina...
citez:
doar astăzi
cuvintele mele te vor cuprinde nu mint
poartă în ele mireasma gleznelor ce-și duc dorul desculțe
sălbăticite uneori pe drumuri unde viața ne poartă veșmintele

cu prietenie,

Maria, am impresia că abuzezi de formule de tipul \"zbuciumul nopții\", \"valurile oceanului\", \"goliciunea cuvintelor\", \"neliniștea nisipurilor\", \"genunchii țărmului\", \"privirea lunii\", \"cearcănele nopții\", \"mireasma gleznelor\", aglomerarea lor încărcînd poemul. Am remarcat strofele de mijloc și finalul.

Citit, plăcut.