O zare poartă-n ea o altă zare

ploioasa luna pentru versurile tale. imi pare ca cerul lacrimeaza citindu-te. mi-e inima plina de versuri ce le-ai scris la lumina lunii. poezie fumoasa ai asternut aici.

cu drag,
Victor

tu amintește-ți când inima-ți simțeam în mugurii proaspeți
dorinte asteptau sa prinda viata
când gândurile făceau tumbe pe obrajii aprinși
petale colorau in rosu aprins
emotii
trupul crud chircit la lumina lunii își face culcuș
lastar al noptii crescut in zi
în după-amiazi te-am prins prunc și bărbat
ai sadit in mine samanta pruncului visat
tainic cercetam ființa în miez și în străfunduri
in nastere gasim raspuns de vreme asteptat

În ființa noastră coexistă copilul și bărbatul, căci în unele acțiuni ,situații bărbatul iese la suprafață și copilul este în miezul lăuntric, după cum în alte situații copilul ne conduce trimițând în străfundurile sinelui bărbatul.
De aceea “tainic cercetăm ființa în miez și în străfunduri”, cât și la suprafață prin analiza de sine făcută din exterior către interior.
În joc pueril, gândurile-copil “făceau tumbe pe obrajii aprinși”, în timp ce gândurile-bărbat (sau femeie) plutesc prin “singurătăți amare” ,când timpul la care suntem chiriași se îndreaptă ireversibil spre nordurile reci cu ghețari izbind ființa arctică a bătrâneții.
“În lumina orizontală a minții” stă înfipt un ideal vertical secționând cupola minții în punctul aflat la intersecția dintre transcendent și laic, dintre știut și neștiut, dintre înțeles și neînțeles, dintre mărginire și nemărginire.

Victor – îmi era dor de poezie, de poezia pe care o descrii tu, de faptul că îngemănarea gândurilor duc spre lumini trimise din inimă către alte inimi, darul tău împletit, spiralat precum brâul așezat în jurul bisericilor din nordul Moldovei, întruchipând unirea tremică, nu este altceva decât iubire, iubirea mai presus de fire, mi-ai transformat versurile mele dându-le alte sensuri.

o poezie reusita care insa vine din partea unei persoane ce are asta la rubrica quote: \'\'Sa nu te lași niciodată pradă sentimentelor ! !\'\'. Pai asa de ce te mai chinui sa scrii?

septmebrie e luna de dragoste, cel putin asa cred eu, nu iulie. E prea cald vara, dar gandeste-te, toamna... un vant adie rece, iti rascoleste parul, seara parca te binecuvanteaza cu a ei culoare, frunzele moarte iti amintesc de efemeritatea vietii.
mi-a placut ce am citit.
drag, dana

Razvan – da e correct mie îmi place să cred că la mine predomină mai mult copilul din mine, poate nu întâmplător fac lucruri copilărești, mă bucur din nou(devin obsedantă cu atâta bucurie)

remarcant e ceea ce ai simțit tu aici:În joc pueril, gândurile-copil “făceau tumbe pe obrajii aprinși”, în timp ce gândurile-bărbat (sau femeie) plutesc prin “singurătăți amare” ,când timpul la care suntem chiriași se îndreaptă ireversibil spre nordurile reci cu ghețari izbind ființa arctică a bătrâneții. -e ceea ce am gandit atunci cănd am scris

Octav- mă surprizi, crezi că deranjează ce e scris acolo și cu versurile de față? Pai nu mă chinui când scriu, scriu de plăcerea de a scrie, te mai aștept poate altă dată mă vei găsi altfel

Dana – eu cred ca toate lunile sunt pline de dragoste, și cred ca incepând cu Decembrie și sfârșind cu Decembrie în această perioadă e timpul dragostei. Ce imi descrii tu aici , deja mi-a dat startul unui nou poem , mai spre toamnă încolo

sa stii ca nu ziceam de repros. Numa cand citesti o astfel de poezie poti sa juri ca autoarea ii sensibila si talentata. M-o frapat putin citatu...that\'s all :)