Veste minunată

Înconjurați de taine din afară, suntem tot atât de asaltați de taine și dinăuntru. Universul mare și universul mic – macrocosmosul și microcosmosul – sunt alcătuiri la scară diferită, dar păstrează aceiași stare de mister. Nu știm mai mult despre cele de aproape, decât despre cele de departe. Ba știm, dar niciodată totul! De accea, printre necunoscute și taine, trăim senini, ca și cum am ști totul.

Dumnezeu revelat la Betleem, sub chipul Pruncului, rămâne, e drept, ascuns mai departe în taina ființei Sale, acolo în Ontologia cea nenumită și necuprinsă de gând și de cuvânt, adică în ceea ce este și cum este El în esența Sa, dar atât cât ni s-a descoperit, pe potriva puterilor minții noastre, ne e deajuns și ne aduce mângâiere și răspuns.

Poetul nostru filozof Lucian Blaga își mărturisea propria experiență: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / și nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte. / Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric, / dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - / și-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micșorează, ci tremurătoare / mărește și mai tare taina nopții, / așa înbogățesc și eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister / și tot ce-i neînțeles / se schimbă-n neînțelesuri și mai mari / sub ochii mei- / căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte. Descifrarea unor taine fusese totuși promisă oamenilor. Profeții promiseseră un Izbăvitor, care urma să arunce lumină peste toate umbrele, și tainele urmau să-și ridice vălul și să se arate la vedere. Toate promisiunile erau însă ele însele ascunse printre rânduri, rămase la jumătatea frazei, mai mult sugerate. Aceasta este despre care Scriptura grăiește a fi fost taina cea din veac ascunsă.

La început de iarnă în fiecare sfârșit de an, ne facem socoteala realizărilor, și ne pregătim pentru un nou început, reîntineriți. Luna Decembrie, nu întîmplător numită luna darurilor și a bucuriilor debutează cu sărbătoarea Moșului Nicolae, iar centrul marilor sărbători este Nașterea Domnului. Sărbătorile lui Decembrie, sunt pentru toți, copii, tineri și vârstnici, prilej de bucurie, de reculegere și de întâlnire în cântec de colind strămoșesc.

Vestea minunată pe care ne-o aduc în fiecare an la vreamea aceasta colindătorii, este vestea Nașterii Mântuitorului. Vestea e întotdeauna o noutate. Suntem avizi după noutăți. Vestea Nașterii Domnului nu e numai o veste buna. E o veste minunată. Vestea covârșește! Și cum ar putea fi altfel? Ne vine un musafir de Sus. Ne simțim mândri. Oare nu ne mândrim când ne calcă în casă un om mare? Nu zicem că ne onorează? E o veste despre ceea ce nu s-a mai pomenit. E prezența printre noi a celui ce a făcut cerul și pământul, soarele , stelele și luna, natura și pe noi înșine.

Vestea minunată de azi, despre un eveniment întâmplat ca azi în Betleem, nu este despre o naștere oarecare, e nașterea lui Dumnezeu. Acest eveniment întâmplat în Betleem a fost unic. Atât de mare, atât de neașteptat, încât o mare parte dintre contemporani nici nu L-au crezut pe Cel ce s-a prezentat drept Fiul lui Dumnezeu. Din profeția patriarhului Iacov, înțelegem ca nu va veni doar pentru poporul iudeu. Iată de ce sărbătoarea Nașterii este a tuturor, de orice neam ar fi, din orice colț al lumii!

Acest eveniment extraordinar și unic îl sărbătorim noi astăzi, întâmpinându-l cu sufletul încărcat de emoție, inundat de o lumină lăuntrică, lumină care dă sens, dă înțeles și deschide cale sigură vieții, eliberând-o de îndoieli și de neștiință. Într-o zi ca aceasta însă se petrece și o altă transformare minunată. Adulții se întorc ei înșiși la puritatea copiilor și le pregătesc acestora bucurii, uneori de negrăit pentru ei, și le împodobesc pomul de crăciun, le dau daruri.

Așa cum cuvintele unei poezii încărcate de emoție tind stăruitor spre muzică, așa cum lemnul odată aprins devine flacară, fiecare din noi dorim să ne împărtășim unii altora ceea ce considerăm a fi bun în noi. Dacă reușim sau nu, rămâne de vazut.