Lucian Preda și diminețile cu ferestre deschise spre nord sau spre sud

Codrina Verdeș



Bună, sunt eu ...
fracționată
în forme fără cer
legată la mâini
fără voie
- potrivit unei nuanțe -
cu verdele meu pur

am stropit ochii cu anemone
la orizontul albastru deschis
și gustul de veac
cu rădăcini separate

într-o cameră despuiată
de o patimă de femeie
capriciile verii
învață cu înfrigurare
definiția lui doi

totul pe furiș

mă-ntorc să-ți spun că n-am murit
porția de mâine
se asortează cu aroma
peste tortul lichid
abandonat câteodată
lângă secunda tristeții


de-ncerci s-o privești
auzi gângureli
ție
eu
noi




Plesca Adriana Doina



Privirea ta
personale [ Gânduri ]
rhp.ro/luck
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Lucian Preda [doi]
2003-07-03 | |


Te tineam in brate
Si-ti priveam chipul, pierdut
Parca in ochi mei.
Asteptam sa-mi opresti impulsul
De dragoste nebuna.
Sarutul dulce, parca-mi da viata.
Si-mi sugruma singuratatea sufletului meu
Aduc cu-n suras inima mea pentru tine
Si-o las ofranda, la picioarele tale.
Esti numai tu iubito, zeita frumusetii.
Esti numai dragoste si fericire,
Pentru sufletul meu
Esti adierea vantului,
Atunci cand fericirea ma poarta in rai.
Esti sunetul calm din marea zbuciumata.
Oare ‘ntelegi unda de iubire?
Oare ‘ntelegi fericirea ?
Iubito …
Te doresc mai presus decat raiul.

Lucian Preda surprinde cu o deosebită sensibilitate farmecul iubitei ,pe care ,plin de transfigurare o situează în vârful ierarhiei sale valorice. Impresionantă ridicarea femeii iubite mai presus de \"raiul\" atât de râvnit de ființele umane și dezarmează prin abandonul total, așezând cu grija unui surâs, inima sa la picioarele obiectului adorat. Extrapolând, întreaga sa poezie, este o transfigurare a lumii in cerurile ființei sale.





***** Provin dintr-o familie de boieri, cu carte la cap. Deși boieri cu titlu dat de mine săraci sunt ei și le e foarte bine. Am terminat scoala primara la 24 (generala nu ani). Liceul l-am facut pe lîngă Pădurea Verde (mai repede Padurea Corbilor) la UMT am terminat cu brio (media 6). Îmi plac florile de mai și ochii misterioși ai prietenei mele. Sunt omul care vrea să așeze pe ciornă sentimente sau gânduri. 8.07.03 o zi de suta mai departe istorie. ( astea sunt scrise la biografia lui Lucian)

Atunci cand vorbim despre un autor sau mai exact despre ce scrie el trebuie să așteptăm o perioadă în care trebuie să-și definitiveze stilul ca apoi să putem analiza ceea ce face, aici e cu totul altceva, unii dintre autori simt nevoia să se manifeste scriind gânduri, proză sau poezie, tocmai pentru o eliberare personală, nu pentru faptul că ar dori să ajungă undeva în vârful piramidei, cu toate că sunt cazuri de acest gen, dar Lucian este omul care doar se manifestă sub această forma, uneori a discursului scris în versuri.


Poem de DOI

M-am ratacit printre stele,
Nu mai gasesc Calea Lactee.
Privesc in lumina soarelui rosu
Si vad o cometa ce naste scanteie.

ne vom culca pe tâmpla cerului
ca două coloane într-o îmbrățișare
ziua de șase iunie să se unească între cer și pământ
deschizând peste chipul iubitei
poteci spre polul sudului

Lumina, isi facea nevazuta,
A ei fata pierduta.
Tunete indepartate, cantau in cor.
Melodia stropilor de ploaie
Acompania linistea in tacerea ei.

mi-i teamă de gestul naturii
gândurile tocesc zimții norilor
limpezite ca niciodată într-o mare taină
ca într-o pâlpâire netrăită

Dimineti aburite
In ceata uitate, langa un cant.
Dupa prima si ultima noapte
De viscol si vant.

încă mai este lumină
labirinturi albastre pun pavăză zilei
simt sub aripi o inimă stăină
e culoarea nopții
de lângă tine

Am izbucnit cu o raza
si-am ramas in lumina o vreme
un ceas m-am zvarcolit de placere
unul de durere
altul de invidie
si tot asa mi-am luat sufletul
printre stele

ne bâjbâiam ca orbii
cuprinși de vraja tăcerii
timpul e vlăguit de stele
doar potcoava lunii privește îngândurată
spre chipul îngerilor îngenuncheați
noi

Cateodata radeam impreuna de prostiile noastre, de aerul copilaresc pe care ti-l aratam sau de taria cu care traiam orice sentiment. Te jucam pe degetele mici, iar tie ori nu-ti pasa, ori te jucai la randul tau cu mine.
Iar toate aceste trairi ma faceau un impostor, hotul sufletului tau

trăiesc ca un impostor de suflete
culcat direct pe un poem profan
copilului din mine îi place îngemănarea
luminii în zori

zbori forma...
zbori intr-un spic
adu pofta de viata
locul de umbra
racoarea pierduta
in ostile domnesti
pietruita.

chiar dacă nu mă privești
să știi că nu mai am putere să spun cu vocea celor care tac
că poezia e cântecul inimilor
îngemănate

vor trece valuri și vremurile vor trece
cu entuziasm și poate cu lumină
ne vom trezi din vise
scăpând de coșmaruile vieții.




Ai zis că-ți plac florile...într-o lume a gemenilor totul este posibil!