pășeam tăcută prin amintirile mele
ca un uriaș mare și prost
mă strângeau rău încălțările
și nu mai distingeam
ce de fapt se întâmplă
dintre cele care deja au fost
și prezent
poezia stătea
sunt gânduri care bat
sub peticul acela palid
pe care bunicii l-au pierdut pe front
(nu era suficient ca să-ți bandajezi rănile)
și pe care bunica îl ascunsese în lada cu zestre
spuneau că
cei cu memorie scurtă
deși uneori au un design frumos
ochi care nu ascultă
urechi care nu susură nimic
se arcuiesc
ca gâtul lebedei
și
nu mai pot simți
mirosul pământului
doar stau în
întunericul poate părea sumbru
însă
nu poate alunga lumina
tu ascultă cu mine
ca atâția care încă trăiesc
vino
căci
ai nevoie de pace
candelă care spulberă
e timpul să nu mai întreb nimic
brațele mele sunt cele ale mamei
mi-am ales un drum dificil
dovedesc ce nu am știut
dovedesc
cât m-am înșelat
pe fața ei curg lacrimile mele
tatăl meu mă
străine
te gândesc
perfid
cu-ncetinitorul
cuvintele mor sub pietre
iubirea e pentru cei viteji
în mine clocotește un plâns sălbatic
în lumina din care te veghez
m-au torturat mereu
de câte ori și-a rupt moartea dinții în zâmbetul meu fals
mai știi
cum mă escaladau privirile tale
mă otrăveau
resemnată sub veșmântul caraghios al irișilor
disprețul
speranța
iluzia
aici a pus stăpânire dumnezeul care stârpea cetăți din temelii
n-au mai rămas nici măcar vitele în viață
doar câțiva poeți avizi de dulcegării
clipesc din când în când înfășurați în mătasă
nu mai
mi-ai spus de-atâtea ori
că vrei să plec
de au uitat și stelele să piară
iar soarele se-ntoarce ca zevzec
după un ceas
la răsăritu-i
iară
m-ai renegat de-atât de multe ori
încât au dat
În anii verzi cu lună plină te căutam ca un păcat
Sub pașii fulgilor de toamne, sorbeam potirul unui pact;
Creșteau pe mine clipe roșii, o strategie fără tact,
Trecea din umbră în lumină destinul
Mă chemi să vin de-acolo de niciunde
doar m-am ascuns în joacă-ntre stihii,
ca un copil, să văd tu până unde
vei căuta și dacă mă mai știi
Sau recunoști în mine dinadinsul,
cu care plâng
Mă scutur ca de friguri, îmi tremură musteața,
cobaii mi se-nchină în ploaia de atingeri;
orgoliul se înmoaie, sunt toată doar prelingeri
mă gâdilă sub fuste, o muscă, dimineața.
Îmi susură-n
fierb un papanaș
ca orice om
trecut de primăvară
când mă trezesc
c-o palmă peste nas
iubirea m-a-ncolțit cumva de-o nară
mă strânge-n gheare-n
sutien dă ghes
c-un milion de rugi la
ne spionăm întrebările cu tălpile goale
ne hrănim cu pulberea nopții polare
ne iubim pentru că nu mai există altceva
patul nostru acopere cerul
nu eram decât un ciob răzvrătit și șui
mi-ai
toate iubirile au
viforul lor
acesta îmi sfâșie
carnea
mă obligă
să renasc
de o mie de ori
mi se înfășoară pe degetele minții
se ghemuiește la colțul gurii
explodează pe vârful
sunt o păpușă de lemn
înzăpezită
îmbătrânind în paltonul chinezesc
în zâmbetul căruia
ecoul
își trosnește oasele
imaginația își face
cuib în genele mele
această prezență a ta
m-a
îți mai aud pașii
prin iarba călcată de strigoi
stele cu ochi sângerii
își lungesc ghearele
prin obrazul nopților
vocile se sting ca un ecou în plânsetul tău
această dragoste e un agresor
ochii trecătorilor au
mâini de jăratec
luna îngenunchează
la picioarele tale
muști din femeia
care eram ieri
sărutul unui corb mă înnăbușă
zâmbetul tău mi se așterne
pe umeri
nu mă
o liniște asurzitoare
crește în interiorul meu
sângele urlă
prin o mie de inimi
sfărâmate în palme
ochii străpung
pielea fragedă a
adevărului
foarte adânc
sub machiajul perfect de
nu s-ar fi completat cercul
dacă nu m-aș fi bucurat în secret
de palmele care se doreau atingeri
dezmierdări strecurate-n fâșii
prin porțile tăcerilor prelungite
acelea care nu erau decât alte
nu e
niciun vis
prin valiza mea goală
știu că nu mai e
nimic
de făcut
asta e ultima regulă
de strivit
buzele mă dor
mă ard jumătățile
asfixiate în os
ale silabelor
nu privesc la
ultima
a îmbătrânit vara
evadez dintr-un somn spartan
încă țin în palme
zâmbetul tău fragil
nu știu cum voi ocroti
flacăra nostalgiilor noastre
teama ta mă înjughie până la os
taie din sufletul
se prelinge
din mâinile tale
miere aburindă
cu gust de sâmbătă-seara
am să-mi pun ochii senini
buze de sărbătoare
și un râs de duminică
am să te-nsoțesc
doi sau trei pași
poate vor dura
o
ochii tăi
nu mai sunt
albaștri
omule cu plete sângerii
mă îmbraci
cu privirea aceasta verde
de la capătul unui basm
degete-nfrigurate
scotocesc prin cutii
de ceață
timpul în care