Maria Gold

Împingi eroticul spre o limită puțin periculoasă, dar trebuie să recunosc că tocmai asta mă atrage spre poezia ta,(cel puțin ultimele 4-5, le-am citit) și o spun fără să șoptesc, multe femei se regăsesc în mesajul propus de tine.

Ina, mulțumesc de prezență, de lăsat nu te las în Bruxelles, asta e sigur, te duc în America, dar problema mea e că mă tot străduiesc de cîteva bucăți să încep și fiind o dramă, nu se lasă odată pornită. Mă lungesc și asta nu-mi place. O să te port în război, o să ... o să... o să.... Mai bine tac.

Așa este Ilie, după cum foarte frumos a concluzionat Ramona, întrebarea este și trebuie să ne rămînă: Oare eu cît port la suflet?
Petre, textele mele personale umoristice sunt un exercițiu pe care îmi place să-l fac mereu, pentru că dacă nu scriu nimic vreme îndelungată, simt cum îmi pierd “mîna”.

Vă mulțumesc, vouă!

Petruț, mulțumesc pentru cuvintele faine pe care întotdeauna mi le lași.

Ligia, da, uneori mă gîndesc că multe lucruri le-am făcut în viață nelatimpul lor și de aceea niciodată nu o să încetez să schimb scutece, să duc mînuța spre o formă perfectă a litetrei, ori să șterg lacrimile primei iubiri. (Toate acestea în același timp.)

Loredana, bunica ta este o femeie foarte înțeleaptă și binecuvîntați sunt cei ce au bunici de optzeci de ani. “Stoarce” cît de multe povești poți de la ea. (Eu regret că mi i-am pierdut pe-ai mei devreme și amintirile sunt prea vagi.) Dar fiecare clipă e prețioasă cînd ai alături o minte lucidă și mai ales că nimeni nuștie mai bine ca ea istoria familiei tale. Ei sunt comori mai ales pentru o scriitoare.
Da, așa a fost. Tata îmi povestește cum au mers la școală desculți și în spatele școlii era un pîrîu în care-și spălau picioarele și-și puneau opincile, apoi mai tîrziu pantofii. Cel mai mult îmi plac poveștile în care el fugea de la cîmp la școală, bunicul nu voia ca el să facă școală pentru că era singurul băiat între 4 fete , forța de muncă cea mai importantă. Uneori l-a batut cu biciul, dar l-a lasat cind direcorul scolii i-a spus ca e cel mai bun la carte. Bunicul voia ca fetele să facă școală, dar niciuna nu avea dorința pe care a avut-o tata. Voia să ajungă medic, dar sistemul l-a învins.

O pagină pe cît de interesant trăită, pe atît de interesant scrisă. Captivă am fost pe tot parcursul ei.

Aferim, domnule!
Ca să nu părăsesc tonul scriiturii, Ștefan, nu vorbești din experiență,. Bărbații NU se uită pe unde nasc femeile, un dram de mister tot mai trebuie să rămînă. Altul e secretul. Eu bag de seamă că unele legi nescrise ale occidentului sunt făcute de femei. Stai să vezi. Cu burta la gură fiind, ne ducem să facem analize. Doctorul zice, trebuie să facem o biopsie, ceva neplăcîndu-i lui la analizele precedente. Îmi împlîntă un tub în burtă prin care intră un ac și prin care extrase niște ceva din placentă, ca apoi să numere cromozomii. Totul se face sub ecograf așa încît văd pe un ecran cum acul ăla intră, iese, nu atinge fătul. Dureros fiind, nu-mi pot ascunde un geamăt ușor. Bărbatul meu nu leșină, deși e pe aproape, nu vrea să se uite la ecranul pe care eu urmăresc tot ce-mi face doctorul. Cum durerile încep să mă ia imediat ce ieșim din cabinet, bărbatul meu mă ia de mînă și zice: “cu asta te-am iertat de toate greșelile trecutului!” ... “și de cele viitoare”. Nu mă pot abține și printre dureri îl mai pun să repete încă o dată. Iată de ce îmi plac mie legile astea occidentale. Nu numai că misterul rămîne, dar bărbatul simte și el durerile și apreciază în cunoștință de cauză, ba mai cedează și ultimul dram de putere pe care-l mai putea folosi.

Mulțumesc că citești cu semn de apreciere. 

Dan, Ilie și Cornel, inspirate sunt răspunsurile voastre, multumesc frumos pentru ele.
Cornel, mi l-am învățat mai multe cuvinte ardelenești, accentul, continuăm zilnic, adevărat e că după șapte ani încă ne mai distrăm copios fiecare de vocabularul dobîndit de celălalt.

Mulțam fain de semnele voastre aici, pe poezia mea de dragoste, pe care nu o pot scrie decît așa cum este și dragostea: simplă și la vedere.

Am un doctor supărat
Fără el m-am vindecat.
Dar ieri m-a apostrofat:
-Dacă nu m-ai ascultat,
Pregătește-te să mori!
-Domnu’ doctor, nu mi-e frică,
Pe zi, două, de trei ori.
Iau pastile de “norică.”

Daneeeee! Nu am replică pe măsură. Ce vrei să fac public, mi-ai întins o capcană?


Secretul limbii

Dan maestrul meu de viță
Defel nu știe secretul
Și tot caut-o portiță
Ca să-nvețe alfabetul.


Vasile Ilin,

Duelul ce-l propui se poate
Să fie-n limbi: latină, greacă?
Ori provocarea-i spre a scoate
Săbiuțele din teacă?

(de-i prea dură cer iertare anticipat)

Limba soacrei e ușoară:
Un pantof , o pălărioară,
Lenjerie de mătasă,
De purtat seara în casă,
O poșetă, portmoneu
Cu mai mult decît un leu.
Apoi strigă-n telefon
Gata, că nu mai am ton!
Fug să le spui la vecine
Că n-au ginere ca mine!

Îți urmăresc jurnalul și călătoresc cu tine și mi se face dor. Azi de Veneția, acolo unde totul se scrie în mucegai, dar :” unde totul se citește în mucegai” deopotrivă.
Dar ca să citești în mucegai ai nevoie de ochi în care forța cuvîntului e la ea acasă și ai nevoie de inimă în care pasiunea căutării nu doarme. Bună ziua, Ela!

mi-a placut replica, asa ca nu ma las , perseverez, maestre

1. La folosirea verbului :

Cei ca tine, frate Genu’
Verbul folosesc degrabă:
Fac și asta și ailaltă,
Mai greu se urnesc la treabă.

2. La punerea în acțiune a verbului:

De yankey nu știu deloc
Genu, frate-al meu, române!
Nu te socotim pe tine
Și ieșim pe primul loc!

Eu fiind din categoria celor care cred că ideile valorează mai mult decît lucrurile, vin să-ți spun că salut toga albă pe care ai purtat-o la Albena și gîndurile acestea pe care ni le-ai trimis. Las acest semn ca să mă pot întoarce mai des aici unde se găsesc spuse pe gustul meu.

(Ai(ați) fost/ești profesor în Alba-Iulia? Pentru că te/vă știu de undeva după figură dar au trecut peste 20 de ani și memoria s-a umplut cu altele între timp )

Nu eu zic, Alina, el zice! sau mai bine zis lasa sa se inteleaga in felul lui! Eu ziceam sa-si faca un tatuaj pe frunte ca sa fie la vedere ca nu poate tine ceva(o taina) pentru el, musai sa afle toata lumea, pe toate continentele!

Fiara ca s-o îmblînzească
Mult se străduiește
Si cu-n vers pe ici pe colo
Iată: reușește!

Am rîs de abia mă adun. Mulțumesc!

Se face curat in suflet de ne ducem din cind in cind mai departe, in trecutul acela. Ma bucur ca te-am facut sa zimbesti.

dar avusesem in minte secolul