Maria Gold

Mai mult decît interesantă scrierea ta, Titus și în plus te îndeamnă la socoteli. Zîmbesc acum și-mi zic: nu stau rău deloc... În fiecare zi adaug în carnețel, viața e atît de frumoasă cînd fiecare zi e o provocare!

Sunt alături cu inima de Marius și sper că această carte să nu rămînă fără un ecou puternic. Am citit unele din articolele care, poate că vor face parte din cuprins și de fiecare dată am avut sentimentul că am față în față pe omul care nu cere decît să învățăm să trăim în normalitate. De un lucru sunt sigură însă: această luptă de unul singur a pus semințe atît de bune încît recolta nu va întîrzia să apară! Succes și îți doresc cît mai mulți oameni alături, cît mai mulți cărora să le poți îndepărta ceața de pe ochi!

Felicitari autorilor si felicitari pentru lansarea la un tirg de carte, la Romexpo. E un pas urias sa mergi acolo si sa stai cu pieptul sus, sa-ti aperi creatia de gloante si in acelasi timp s-o trimiti catre alte suflete.
In ceea ce priveste comentariul lui Sebastian Brei, care isi cumpara carti alegindu-le doar in masura in care stie cit se plateste la publicare si tot in aceeasi masura le declara valoarea, vin cu un raspuns: Nimeni nu o sa-ti publice cartile pe banii sai decit daca este convins ca va face un profit cu tine. Editurile nu sunt societati caritabile ci sunt societati cu profit. Depinde numai de tine sa demonstrezi ce faci si cine esti. Vrei sa fii sarcastic, dar eu cred ca timpul va cerne valoarea, poate cei care au platit acum ca sa iasa la lumina vor fi platiti inzecit cind vor cistiga batalia cu ei insisi. Asa ca nu cred ca ai dat lovitura cu comentariul tau, ba dimpotriva.

Nu voi uita acea seară de august de Chișinău în care ne strînseserăm două mîini cu degetele toate pe o terasă și după ce am primit cartea lui Andrei Gamarț și am început să citesc ori să recit, nu mă mai puteau opri și asta pentru că Andrei Gamarț e un tînăr poet și mai mult care și înainte de a spune dragoste tot dragoste a spus! De aceea. De Hose Pablo știu că e un copil atît de matur încît te sperie cu intensitatea cu care iscodește dincolo de tine.
Felicitări vouă!

Prin muzică ajungem să comunicăm cu Dumnezeu. “ A cînta dumnezeiește” vine tot în ideea aceasta. Am ascultat-o pe Delia și am zis atunci că ea cîntă dumnezeiește. Nu știu dacă ar trebui să-i mai spun succes ori să spun aici că o să dăruiască lumii din preaplinul talentului său, dar un lucru îl știu cu siguranță: Delia va fi un ambasador al României acolo și va reuși unde politica a eșuat.

Condolița ne zicea
Între fete, la cafea
Că e fin și e ca oul
Nu e taurul, e boul.

Aș fi zis de-aici: “Sinistru!!!”
Și-aș fi spus-o cu imbold
Dac-același domn ministru
Ar fi pus mîna pe Gold.

Scuze ca raspund asa tirziu, dar abia acum am vazut comentariul asa de frumos. Am citit de parca fratele meu ai fi si am mincat amindoi din aceeasi mamaliga. Si da, cei mai simpli oameni pot sa-ti daruiasca amintiri la care te intorci cu sfintenie si cu dragoste. Si americanii mei de aici apreciaza bucataria romaneasca traditionala pe care ma straduiesc din rasputeri s-o preserv.

Nașterea unei cărți pentru scriitor este ca nașterea unui copil pentru femeie: iubire, efort, durere, lacrimi apoi miracol și iubire necondiționată. Să-ți fie cu multă bucurie! Felicitări!

Adina,
O cauză pierdută? Legile concurenței. Depinde de răspunsul la cîteva întrebări.
Orice petec de pămînt și orice clădire are un proprietar. Nu știu dacă Croco a fost proprietar și a vîndut ori a fost un chiriaș. Dar se pare că era un loc unde profitul nu se prea înghesuia. Deci atîta timp cît s-a făcut o licitație de vînzare sau de închiriere, atîta timp cît totul a fost legal, atîta timp cît Croco nu a putut lupta cu banca respectivă înseamnă că a pierdut. Dar Croco a pierdut pentru că nu a fost iubit îndeajuns de oameni de genul celor care se semnează aici și care nu s-au constituit într-o firmă cu obiectul de activitate același, oameni care nu s-au dus să liciteze și să cîștige și apoi să pună în aplicare continuitatea. E ușor să plîngem după cornul cu iaurt, e mult mai greu să ne ducem să mulgem vaca, să facem iaurtul, să plătim salariile brutarului, vînzătorului, contabilului, iar la sfîrșitul zilei să mai rămînă ceva pentru osteneală celui care se numește proprietar.
De aceea, văd fără rost acest demers, mai ales semnăturile de sub ele, dacă nu s-au tras sforile la timp, de aceia care ar fi putut sau ar fi contat.

De aceea vin și spun: să-mi fie rușine mie, care am lăsat să moară Croco și aroma amintirilor de acolo, să-mi fie rușine că spun că sunt mic și nu pot să fac nimic! Acela care deschide banca aceea cum a putut?

Multumesc, voua va multumesc pentru comentarii. Si apreciez.

Albert, mie imi place pur si imi place simplu. De aceea singeram. Si de aceea scriu asa. Si uneori cele mai frumoase scrisori de dragoste le scriu cind le tac.

Așa cum scrii, Dan, se pare că-l cunoști foarte bine pe DD Marin. Dar oare nu toate acestea fac parte din drum? Eu cred că da.



Daniel, da, ai susprins exact ce am căutat. Se întîmplă adeseori în dialogurile mele, sunt prea iscoditoare, dar asta pentru că cu cît mai mult aflu despre alții, cu atît mai mult încep să învăț despre mine.

Multumesc, Emilia. Da. Mai e mult de lucrat la mine pina dospesc si pun la copt ce vreau. Apreciez semnul tau.

Scriu acum lui dr. Phil.

Adina, am citit azi noapte toate articolele tale și ți-am admirat perseverența de a informa despre astfel de evenimente într-o manieră atît de elegantă. Mai ales că ai fost și în Alba-Iulia, orașul meu.

Dar aș vrea să transmit de aici ceva pentru comentariul lui Mihai în care spune:
“intr-un fel is mandru ca nu am nimic dar absolut nimic in comun cu aceasta natie mareata care fie vorba intre noi e cam de rahat”

Dragă Mihai, America are un mare psiholog pe nume Dr. Phil, este incredibil cît de mulți oameni a ajutat în cariera lui, are multe cărți, un show Tv, poate ai auzit de el. I-aș scrie despre tine și sunt sigură că te-ar putea ajuta, dar trebuie să îndeplinești o condiție: să recunoști că ai o problemă. Deci nu te gîndi la viză, la bilet de avion și cazare, trebuie doar să recunoști că ai o problemă și vei fi ajutat.

De acord cu tine, Marius, de fiecare dată îmi spun: “bucata următoare va fi de excepție, asta treacă de la mine”, dar pentru că nu fac ce trebuie să fac(și culmea știu ce trebuie să fac de la Anghel Pop, care mi-a dat odată cele mai prețioase sfaturi cînd i-am spus că-mi lipsește vocabularul și că nu citesc), nimic nu se întîmplă și mă trezesc în aceeași mediocritate, de care sunt conștientă, în fiecare zi. Și drept să-ți spun e tare bine cînd vine cineva și te mai “te scutură”.
Mulțam fain.

Luanaaaaaaaaaa bine ar fi fost să fie cum zici tu!!!! Din pacate numai bărbați în jurul meu. Nici acu n-a fost fată, dar nu mă las. Știu că pot!
Nu, e drept că starea mă inspiră, dar numai ficțiune de data asta, numai ficțiune!!

Dan, mi-e și frică să mai scriu “va urma”, pentru că mă uit la desktopul meu plin de romane începute și nuvele; unele pe la jumătate, altele abia începute... N-ar fi nicio problemă, dar în fiecare dimineață mă trezesc cu o altă idee...

Luana, mai am cîteva luni în poziția asta, (cerclaj), dacă o schimb, o ia la vale ăla micu’ înainte de vreme. Mai am doi, cu tată-su trei, deci cu ăsta patru, se apropie echipa de fotbal... poate mă îmbogățesc și eu pe calea asta...

Avieți răbdare fraților, e ce vrieți voi, numa lăsați-mă și pe minie să transform diva asta aici pe insula lui crusoe să vă poată arăta că nimic din ce-a crezut pînă la 25 de ani nu mai e valabil, iar transformarea aia tre sa vină la 180 grade. Și degetele mele scriu cu nevoie mare din poziția “pe spate”.