Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Vârsta fericirii pe treptele iubirii

3 min lectură·
Mediu
Vârsta fericirii pe treptele iubirii Am citit despre două întâmplări din lumea largă, care m-au emoționat cumplit dar m-au și pus pe gânduri.(Poate, tocmai fiindcă…) Una despre un obicei al locuitorilor orașului Kammir și alta despre o frumoasă poveste de dragoste din China. Un vizitator de aiurea, văzând inscripțiile funerare de pe mormintele din cimitirul orașului Kammir, ar rămâne complet uimit: „Abedul Tare, a trăit 8 ani, 2 săptămâni și 3 zile; Llamar Kalib, a trăit 5 ani, 8 luni și 3 săptămâni. Șocant era faptul că la numărul anilor câți au trăit cei decedați, se vede că nici unul dintre aceștia nu pare să fi depășit vârsta de 11 ani. De parcă toți ar fi murit în fragedă pruncie. Dar lucrurile nu stăteau chiar așa. Întrebând un localnic, vizitatorul ar afla că în oraș s-a păstrat un obicei străvechi. Când o persoană împlinește vârsta de 15 ani, părinții îi dăruiesc o cărticică pe care o poartă fiecare agățată la gât, iar tradiția cere ca, începând din acel moment, ori de câte ori trăiește momente de fericire intensă, le scrie acolo: la stânga, ce l-a făcut fericit, iar la dreapta, cât a durat fericirea. Ai cunoscut pe cineva și te-ai îndrăgostit? Cât timp a durat această pasiune și plăcerea de a-l cunoaște? O săptămână, două, trei și jumătate?... Emoția primului sărut cât a durat?...Un minut și jumătate cât a durat și sărutul? Două zile? O săptămână? Dar nașterea primului copil?... Căsătoria unor prieteni?... O călătorie pe care ți-ai dorit-o mult?...Þi-ai întâlnit fratele care trăiește în altă țară, departe?...Cât te-ai bucurat de aceste lucruri? Ore? Zile?...Așa notează locuitorii acestui oraș în cărticică fiecare moment, iar când cineva moare, ceilalți deschid cărticica și adună timpul cât a fost fericit în viață, ca să îl treacă pe mormânt. Pentru ei, acesta este timpul cât au trăit cu adevărat Cealaltă întâmplare a început acum 50 de ani, când Liu Guoajiang, pe atunci un flăcău de 20 de ani, s-a îndrăgostit de văduva Xu Chaoqing, dar idila lor s-a lovit de opoziția familiilor și a prietenilor. Cele mai vehemente au fost rudele băiatului, supărate că aleasa inimii lui era mai mare cu zece ani și, in plus, avea deja copii de la primul soț. Pentru a scăpa de gura lumii, cei doi îndrăgostiți s-au refugiat într-o peșteră în munții din districtul Jaingjin, în sudul Chinei. În ultimii ani, bătrânul chinez a dăltuit, cu mana lui, în piatră, o scară cu peste șase mii de trepte pe coasta muntelui, astfel ca nevasta sa, cu zece ani mai în vârstă, să poată coborî din peștera unde își duc împreună zilele de mai bine de jumătate de veac. Aceasta idilă, ascunsă în sălbăticie, a fost decretată drept „cea mai frumoasă poveste de dragoste”, la un concurs organizat de o revistă chinezească pentru femei. În final mă întreb, retoric: Ce vârstă credeti că va scrie pe monumentul funerar al celor doi, dacă vor fi îngropați in orașul Kammir ?
0107464
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
490
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Titus Doboș. “Vârsta fericirii pe treptele iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/titus-dobos/eseu/1761561/varsta-fericirii-pe-treptele-iubirii

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@albert-catanusAC
sincer sa fiu, textul acesta mi se pare ca suferit o mare nedreptate, trebuia recomandat. aici putem afla cum se cartografiaza bucuriile in orasul Kammir.

foarte amical + La multi ani!
0
@tudor-negoescuTN
Distincție acordată
Tudor Negoescu
Emoționant! O certă vocație de prozator...prin modul în care ``asamblează`` cele două întîmplări.
Deja m-am prins în joc și am început să-mi fac fel și fel de calcule, un fel de retrospectivă subiectivă a vieții mele neinteresante de pînă acum.
Rezultatul? Puțin, rușinos de puțin...
0
@cojocaru-ramonaCR
Cojocaru Ramona
si noi ne facem inconstient adunarile si scaderile legate de fericire. Povesti frumoase si foarte inspirat titlul.
0
@maria-goldMG
Maria Gold
Mai mult decît interesantă scrierea ta, Titus și în plus te îndeamnă la socoteli. Zîmbesc acum și-mi zic: nu stau rău deloc... În fiecare zi adaug în carnețel, viața e atît de frumoasă cînd fiecare zi e o provocare!
0
TD
Titus Doboș
Mulțumesc pentru steluță, domnule Tudor Negoescu. E prima pe care am primit-o în viață și nici despre coronițe nu pot să mă laud. Pe vremea mea nici nu cred că se inventaseră.
Trebuie să recunosc că titlul comentariului m-a cam speriat: „Puțin, rușinos de puțin…” Am trăit emoțiile aproape tinerești ale debutului. Cine dracu m-a pus să mă apuc de scris ?! Cât despre „o certă vocație de prozator”, zău că mi-a mers la inimă.
Și mă bucur c-ați apreciat „colajul”. Și mie mi-a plăcut cum mi-a ieșit..
Așa că m-am apucat să văd în ce „ape literare” vă scăldați. Și văzându-vă atât de înstelat , am căzut pe gânduri. Și-am mai postat o „personală”, pe care vă rog să o citiți.
La mulți ani și la mai mare ! Pentru dv. Mie mai mult nici nu cred că-mi trebuie. Altfel mi se vor urca steluțele la cap. De unde se trage probabil și expresia cu „stele verzi”
0
TD
Titus Doboș
Mă bucur c-ai remarcat titlul. Doar rima e deranjantă, poate.
0
@fluerasu-petreFP
Fluerașu Petre
foarte frumoase cele doua povesti, se completeaza, reliefand naturaletea iubirii si forta pe care ne-o da aceasta.

felicitari titus pentru alegerea lor si pentru naturaletea stilului.

Mie mi-au placut foarte mult.

petre
0
@george-mira-0005600GM
George Mira
Într-adevăr, emoționante și foarte interesante cele două povești.
Poate că acei ani în care am fost fericiți sunt cei pe care i-am trăit cu adevărat, dar – ca să-l parafrazez pe Dostoievski – de ce să credem că doar fericirea îi priește omului? Apoi, de ce să excludem din calcul primii 15 ani din viață, care sunt cei mai fericiți pentru mulți oameni? Dacă aș avea o astfel de cărticică legată de gât, cu siguranță aș nota acolo fiecare zi în care deschid ochii și văd din nou soarele, fiecare zi în care pot să spun „sunt și iubesc”. Pe mormântul celor doi îndrăgostiți chinezi ar trebui să scrie „viața acestor oameni nu poate fi măsurată în ani, luni, zile…”
0
TD
Titus Doboș
Si eu m-am gandit ce-ar trebui sa scrie pe crucea iubirii celor doi si n-as fi gasit un epitaf atat de inspirat.
Un comentariu, mai mult decat pertinent. Mersi.
0
SH
Sorin Horotan
Nu stiu daca as pune la eseu aceast text. Existau intr-o vreme jurnale de calatorie scrise si emisiuni TV. Mi-a placut textul, are ceva din vechile rubrici \"Stiati ca...\", le citeam febril, pentru ca aflam lucruri fabuloase. Cam la fel s-a intamplat si cu acest text. Surpriza vine in finalul textului, e un talent regizoral acolo in final. A meritat si povestea, a meritat si finalul, ar mai merita o steluta. Acuma merg sa vad alte texte scrise de acest autor.
0