Inelul cu diamant

Lume multă…Concurs de creație…Premiul cel mare, o excursie la Polul Nord pentru primii cinci clasați, o ademenise din prima. Una dintre marile lui dorințe era să ajungă la poli. S-au înscris amândoi. Pentru el nu își făcea griji, îl și vedea primul pe listă. Se temea pentru ea. Își dorea atât de mult să călătorească împreună! Au intrat în sală și au primit subiectul. Era fericită că cerința era pe placul ei și s-a apucat serios de scris. Din când în când îi mai arunca câte o privire fugară. El părea distrat și asta o neliniștea. Abia își scria numele caligrafic, cu înflorituri ca în cărțile bisericești, iar timpul se scurgea subțire în fire lungi grăbite. Neliniștea ei creștea. L-a privit din nou și l-a surprins uitându-se pe pereți. Simțea cum panica i se cuibărea în suflet. Sugrumată de emoție și-a aruncat încă o dată privirile spre el. Începuse să scrie pe ciornă. A terminat de scris și s-a uitat la ceas. Mai rămăsese doar o jumătate de oră și el nu începuse să scrie pe foaie. Fără să se gândească prea mult a sărit de pe scaun și strigându-l i-a spus să scrie pe foaia de concurs. El s-a întors și i-a făcut un semn liniștitor cu mâna. Pe ea au dat-o afară din sală. A ieșit pe culoar și își simțea în piept inima care se zbătea aidoma unui fluture prins in plasă. Cu gesturi necontrolate își scotea inelul de pe deget până când acesta i-a alunecat. A avut o strângere de inimă. Era inelul cu diamant de la bunica. L-a căutat, dar nu avea starea necesară. Și-a amintit de ceea ce îi spusese el cândva. Atunci când pierzi un lucru nu trebuie să-ți pară rău pentru că altcineva îl va găsi și asta nu înseamnă că s-a pierdut. Și a renunțat să-l mai caute. Jumătatea aceea de oră i s-a părut infinită. Într-un sfârșit a ieșit și el zâmbitor. A atins-o pentru o secundă cu privirea și i-a dat o carte cu scoarțe roase de timp. Apoi a plecat fără să zică nimic lăsând-o acolo ca pe un bagaj inutil uitat pe o bancă. A rămas cu cartea în mână incapabilă să mai articuleze măcar un sunet. S-a uitat la carte și a văzut că era un ceaslov vechi. L-a deschis și a rămas înmărmurită. Paginile erau din oglindă, iar în mijloc într-o cutie mică de catifea albastră era inelul ei. L-a scos și când a privit mai atent, a văzut că el gravase pe oglindă cu piatra de diamant a inelului versurile unei poezii. Simțea cum fericirea iși face loc și în sufletul ei. Era prima dată când scria o poezie pentru ea. Și s-a trezit… Când s-a uitat, inelul era acolo, la locul lui, pe inelarul mâinii drepte.