Poezie
Exil orfic
deșertul din sticlă
2 min lectură·
Mediu
nu urâți femeia din vitrina polimorfă
carnea ei de plastic înghite vise înainte de-a încuia noaptea în sertare
ți-o spune-n reclame luminoase orașele radiate
dar ochiul vostru nu știe câte oase a presat ea între găuri negre
să poată respira ca o pasăre
mișcare reverberată de lacrimă se zbătea între gratii de aur
înfășurați în suficiență voi îi listați sufletul la bursă
urmărind halucinați cotele în descreștere
toți cei ce-au crescut gheară de fiară ca pe-o pradă au hăituit-o nemilos
prin valțurile timpului
mai bine ca ea
nimeni n-a știut să-i poarte distanței culoarea veșmintelor
a învățat să se scurgă anonim din caninul vieții într-o lagună a ei
unde nici soarele nu-și pipăie umbra
în geana imobilă
și-a pus ca o martiră pupila în care lumea nu-și mai încape nemișcarea
cronofagia pleoapei nu mai deșiră nici un pliu al lunii obscure
femeia a făcut demult jurubițe gravitația
grațios a pășit peste punctul de fierbere al emoției
fără să se ude
ne-a luat dintre tâmple ștergarul credinței
pentru a-și usca degetele trandafirii de urma celor ce-au iubit-o
piciorul a pivotat delicat peste genunea pulsului
și elipsa unui spațiu ardent
pe un țărm de plastic în care cocoșii nu cântă
sângele nu arde
și nici o vină nu-i întinde machiajul perfect
eliberată de mască femeia din vitrina polimorfă oftează imperceptibil
nu mai vrea să iasă din propria ramă
n-o urâți când șoptește că voluptatea e doar pulberea aurie de pe sticlă
care transferă incestuos bărbați infideli cu degete cangrenate
într-un rai de pâslă
buza-mpietrită nu mai agață în săruturi cioburile vieții din
găvane oarbe
golgota ei e practicabilul tapetat în mătase
de pe care privește mareele trăirii
impasibilă
001.949
0