Pelerinaj amnezic

nu privesc în icoană din iriși defrișez ploile uscate spaime respir moarte cu voluptate gust umil adâncul din mine fără procură chipul dintâi se-adună greu din țesături uzate atâtea fețe ruguri ceruri înecate în aripi Iocasta înfășoară cu grație absurdul în urzeală suveica zboară fără adresă exactă în sămânță întorc drumuri a câta oară lipesc muguri de talpă aceleași pietre (nu mi s-au dat altele dintr-o economie precară testul nu trebuia compromis) alt mozaic trasează aceeași poveste sau nu cui credeam eu că-i pasă Oedip și-a terminat pelerinajul vinovăției în pupă câte secunde să dau înapoi profeția cine spune toată lumea vorbește în sunete surde silabisește în rune străine Pithia chipul și-a pierdut magneții în umbră căutarea desfide citirea simplistă nu mai deschide nici carte profană alfabetul iese din grilă sacrul topește fără să vrea tăcerea candidă incestuoasă vreme mamă dacă nu cobori din icoană cum poți să mă naști