Marga Stoicovici

a ține minte a avea libertatea de a fi cineva care vorbește fără să mănânce căcat mă relaxează mă pietrific altceva nimic exist numai când îmi fac analizele când aș dori să pot da

sunt câteva începuturi posibile pentru poveste noastră de dragoste unui miriapod îi lipseau 990 de picioare chiar și așa ne-a cărat în spate o bucată de drum un licurici fumător era

același colț plictisitor de stradă aceeași priveliște mașinile parcate niște morți în cimitir dintre care unii chiar vor învia mâine dimineață nu e nicio glumă uneori ninge de exemplu acum și nu

de o vreme oboseala vine la întâlnirea cu ochii mei la ora exactă nu știu care pentru că tu când ai plecat ai luat cu tine din casă și ultimul ceas care ar fi putut să-mi amintească de petrecerea

diminețile aici la marginea oceanului mi le construiesc migălos din păsări și din zumzetul acela care seamănă cu pașii mei ciolane târâte prin nisip un cimitir de oase teribil de flexibile și

a treia țigară, a treia scânteie, uite un prilej bun pentru cel_ce_nu_vorbește! ochii mei ațintiți ca două silabe clare dintr-un cuvânt greu de descifrat, sofisticat ca o lespede căzută

văd o oboseală și un sictir aproape pretutindeni de parcă nimeni din tagma asta a noastră nu mai poate dormi un somn sănătos de opt ore eu trag noaptea la jug și recunosc, mă ajut de fiecare

o poveste spusă la gura sobei de bunica sau lumea luată de-andărătălea în coarnele vreunui țap ispășitor? o biată cățărătoare pe niște scări prea înguste o ființă mult prea masivă ca să nu

oricât aș încerca să pară altceva nu fac decât să mâzgălesc cu creionul tocit prin rețelele de socializare luminile din vasele de-aramă înșirate pe Champs-Elysées apun odată cu

pumnul tău l-am simțit de-atâtea ori venind parcă să îndrepte legile firii unde eu sunt femeie iar tu ești bărbat căzând ca o ploaie peste obrajii mei sau înfundându-mi stomacul o lege nescrisă

din grota cu amintiri nu iese mai nimic acum când ploile acoperă aproape toate presupunerile noastre oneroase cum că ar fi sau nu ar fi mișcarea începe să devină plicticoasă ochii se repetă iar

când te-am văzut întâia oară bătea de șase ori în turla aia invizibilă în care am dat amândoi cu capul de multe ori ca niște lilieci neatenți apoi mult mai târziu mi-ai spus sumedenie

locuiesc la ultima ușă de la etajul patru al unui bloc cu patru etaje știu asta nu mă face în niciun fel deosebită de altcineva care de exemplu locuiește la ultima ușă de la etajul șapte al

câteodată aș vrea să mă atingi să mă porți oriunde vrei tu să mă sucești, să-mi modifici aparența să mă urci în aer ca pe un balon ori ca pe-un măr fără sâmburi să mă arunci peste

aud cum trece o clipă mă așez la masa de scris pe jos mulțime de mărgele răsturnate alunec pe ele preț de-o conversație un telefon care sună ți-am repetat să nu mai caut ceva în

De câțiva ani buni mă obosesc Sărbătorile de iarnă... și Paștele la fel atâta zarvă oamenii care încearcă să se bucure de câteva zile libere, poate și de o amărâtă de primă, să cumpere ceva să pună

când îmi privesc mâinile mi se pare că ar fi prea mari sau prea mici oricum deloc potrivite așa cum pleacă din mine și nu duc nicăieri la fel cum azi mi-ai făcut bye bye sau la revedere

ce am uitat să-ți spun este că tristețea mea nu are niciun gust acum când trece iarna gustul se adună în cămările oamenilor în casele lor apoi crește prin grădini și mai departe peste

nu m-așteptam să-mi spui tocmai acum și așa netam-nesam că mă iubești sau orice altă vorbă anti-gravitație capabilă să-nfigă din zbor în capul meu unul câte unul niturile din podul lui

și ce îmi recomanzi să fac acum? copii bastarzi? câtă vreme nimeni (nici chiar eu) nu știe cu exactitate cine suntem și nici pe nume nu ne mai strigăm de-o bună bucată de vreme

tu mă rogi mereu așa frumos dar știi cât îmi este de greu să arunc ocheada aceea în spatele casei acolo sunt o mulțime de grozăvii iar când se lasă noaptea unele sunt înspăimântătoare de

oboseala mea credulă închisă într-o clipă cât o boabă de piper toate armatele tale de voinici dorm la ora asta, așa-i? iar numărătoarea zilelor se restrânge se face tot mai mică în raport