fug de hainele mele ratacind in prezent
dorm si m-ascund dupa role de film
derulate in fata ochilor mei de mintea nebuna
ma lovesc dureros, strang inima-n pumn,
musc din speranta apoi tac si ma
Între mine și tine e un drum
Nevăzut încă,
Pentru că nu am purces a-l păși
Nici cu tălpile goale
Nici cu gândul crud.
Rămâne acolo,
Imposibil de lung
Sau doar o cărare pân’ la
Aș scrie și nu simt cuvinte,
Le-aștept în liniște să sune.
Alene trec printre morminte,
În cimitirul gândurilor bune.
Și dinspre deal coboară frig,
Îmi caut în tăcere locul,
La tine glasul
Hârtia vrea să îmi spună ceva..
Cu tandrețe mă atrage senină,
Mă îmbie, mă uimește cu perfecțiunea ei albă...
Și dintr-o dată observ că e cea mai ieftină oglindă cumpărată vreodată
Dacă stau
Domniță serioasă cu ochii de cireșe-amare,
Ce umple gânduri și pahare-n ceas de seară,
Putea-voi să-ți răpesc vreun colț de suflet oare,
Să te-ndrăgesc ultima dată ca întâia oară?
Alintă-te și
Am văzut cum e să iubești nebunește,
În fiecare strop de ploaie al zilei de azi
De care m-am rugat aprins încontinuu
Să-mi spele păcatele
Și să-mi înmoaie strigătul către tine.
E prima zi de
Îți caut cuvinte de jale, alese din vechiul ceaslov
Să-ți laude meteahna de doruri și ploaie de plâns
Mă chemi cu buzele pline în noul ostrov,
Locșorul de taină, cimitir al gândului
Patima orasului zglobiu infioara
Vantul cald, soaptele poleite de seara
Chipuri smerite de sfinti fac semne obscene
Cu mana: sa tac! Ramaneti in pereti.. alene!
De ce nu coborati din lumea
Cuvinte sacadate poleiesc,
Copacii ce răcnesc din pădure,
Că timpul nu curge firesc
Și plouă cu gust de secure.
Din tremur ușor de condei
Slove se-aștern pe hârtie
Își caută rostul
Așa frumoasă și cuminte ești,
Mai lasă-mă să-ți spun povești,
Cu crai și cu prințese minunate,
Cu mantii lungi de nestemate.
Cu visul meu îți tulbur gândul
Cum ploaia satură pământul.
Te strâng
Ți-aș tămâia cărarea cu vorbe dulci,
Puțin câte puțin să mă încurci
Cu părul tău, când îți aștern pe umeri
Dantele de săruturi ce-ai să numeri,
Și un șirag de perle roze, moi
Am să-ți șoptesc
De câte ori juratu-m-am că nu-ți voi mai scrie
Că nu voi mai risipi cerneluri si multa hârtie,
Și nu voi mai incropi rima rebel și nătâng,
Promis-am că nu te voi mai face să plâng!
Doar azi
Tot îmi vin în minte-alese
Noime multe ce-am să-ți spun
Gingașă-ți făptura-i pese,
Că nu voi s-o-ntorc din drum!
Judecând după cosița,
Ce îmi bate-n suflet vântul,
Prinsu-mă de grai
Ferit-ai vorba de la mine
Și chipul tău văzut prea rar.
Trimis-am gânduri către tine,
Trimis-am gânduri în zadar.
Dar știu că totul e ispită,
De noi doritele povești
Cu o prințesă
am apucat să te văd cum pleci,
adormind încet între gânduri reci
între coincidență și vis este ziua de azi
cu palmele pe-obrajii tăi calzi...
de noaptea e sfetnic sau pur amăgeală,
mă-ntreb și
Caut un cuvânt între mine și lume
Mai caut unul între mine și eu,
Punându-le laolaltă lumina să sune,
S-aprindă iar focul din sângele meu!
Și trebuie ca focul să ardă domol,
Doar jarul cel
MN