În ziua-n care am iubit cu-adevărat
am râs
Și chipul mi s-a transformat
in strălucire
În ziua-n care am iubit cu-adevarat
am plans
Și chipul meu a capatat
o strălucire
În ziua-n care
Cum stăteam pe prispa casei,
Liniștită, visătoare...
Iaca, sună telefonul!
Cine-o fi la capăt, oare?!
Pân’ mă-'nvârt și mă sucesc,
Reușesc să-apăs butonul,
Când ascult, să mă smintesc!
Că
Și vulturi negrii dau târcoale
Spre ultima ciozvârtă,
Și sunt morbizi... si merg agale,
Din hoituri se infruptă!
Nu recunosc nimic in cale,
Doar ...drumul spre idei...
Și sunt atât de
Prea au inflorit copacii
ca să mă pot supăra
Uite ca ies si gândacii
că nu-i pot nici număra...
Stă un ghiocel de strajă
și privește soarele,
Nici că-i pasă, face plajă
și ascultă
Ning viscolit dorinți fierbinți, argumente...
Cad cioburi ascuțite, răvășite pe podea... speranțe.
Se incâlcesc între ele vise de azi cu trecutul viitor...
Aparent,cenușiu, se ivește ceva, ceva
Mi-e dat sa trăiesc într-o lume in care
Puțini știu sa guste din Spiritul Sfânt.
E-o lume banală si fără altare,
A prostului gust peste propriul mormânt!
"Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci cand nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut." - Confucius
Consolare
Povața e ințeleaptă
Și utilă deseori.
Urcă
Într-o sară, mai în vară, cum stăceam și io la foc,
Iaca-l văd pră uica Toager ținându-se de mijloc.
-Ce ai Toagere de gâfâi?! Ce văd tare spăriat!
-Cum ce am?! mă-treabă.. Musai, să plecăm la
Caut tălentu' șî el nu-i !
Fir-ar el al focului !
L-am întrăbat șî pă uica ,
Numa nu șcie nimica!
Caut tălentu' prântră țoale,
L-oi fi pus pră ele oare?
Caut talentu' prân nădraji
Pierd doi
Dintre toate neajunsurile din lume, am ales timpul.
O dimensiune abstractă, dar totuși cât se poate de concretă. La început n-am înțeles-o. Mai apoi am căutat să o înțeleg, să o definesc. A trecut
Undeva, in spatele retinei, se deschide un câmp galben pai. Nu e nimeni acolo,si totuși, simt prezența multor suflete. Toate cunoscute. Sunt tânără, zveltă, veselă. Valurile lacului gălbui bat din
Între două dealuri, ca între două generații, la poalele unuia dintre ele, atât de aproape încât s-ar părea că lumea, dealurile, generațiile s-au unit, se poate vedea o căsuță, zidită in vremuri de
Acum ...vreo 200 de ani
priveam din turla bisericii;
Trecea prin fața mea
Cocoșatul de la Notre-dame
insoțit de Esmeralda LUI
Sufletul lui Quasimodo
era neîntinat.
Și așa a
MC