Manolescu Gorun

Ȋn afară de varianta free pe care o poate utiliza oricine, GPT furnizeza, contra cost si variante amai sofisticate. Dupa cate stiu exista o astfel de varianta care, daca pui intrebari identice, raspunsurile vor fi si ele identice. Ptin urmare, ele, raspunsurile, sunt arhivate. Posibil sa existe si alte solutii pentru a putea regasi raspunsurile arhivate fara a mai repeta setul de intrebari ci alt mod de indicare a problemei care te intereseaza. Pentru că a venit vorba, stiu despre o universitate din strainatate care si-a comandat o varianta GPT personalizata. Aceasta garanteaza atat securitatea datelor cart si ceea ce se numaste BCDR, adică Business Continuity and Disaster Recovery Services ȋn caz de diverse avarii când cladirea, servărele, etc sun avariate.

Textul asa scurt cum este, cred ca pentru unii ar spune cate ceva daca ne referim la "Cina cea de taina" dupa care apostolii au cazut intr-un somn adanc, fara vise, pentru ca atunci patrunzi in somnul cel mai adanc in care ai revelatii. Care, dimineata s-au dus, duoa ce cocosul a cantat a treia oara.. Dar, asa cum spuneam, daca dupa ce recitesti ce ai scris si nu ramane nimic din "revelatiile" avute, s-ar putea ca poezia sa nu fie "poezie"

Textul e scris mai de mult, din timpul pandemiei. Mai am si alte proze scurte de sertar. Problema este ca acum ma chiuie o oboseala. Asa ca ma concentrez, cat mai pot, pe un volum de eseuri care va fi o continuare a OIF-ului draganescian si, in rest, voi trai din amintiri pe care le voi posta si pe aici.

Se pare ca pe linia eseurilor filosofice pot merge. Cu toate ca numarul cititorilor nu este prea mare. Poezia imi place. Dar ea se joaca cu mine, nu ma iubeste. In schimb, proza scurta, cred ca spun cate ceva in ea cand este vorba de fantastic. Idolul meu nu este un autor cunoscut la noi. Este un chinez: Mo Yan (vezi cartea sa "Un lup atarna in cais cu capul in jos").

Nu vreau sa vorbesc aici despre figuri de stil utilizate in critica literara actuala: comparatie, oximoron, anacolut, etc. "Adanc"
am vrut sa spun si asa ramane.

Excelente analize. Pentru prima data dau peste un com. GPT care nu lauda.

Problem ape care o ridică AI este legată de cele două emisfere al creierului uman, aparute odata cu ivirea neocortexului la om. Partea stângă şi mâna dreaptă (excepţie o fac “stângacii) specializată pe explicaţie discursivă, algoritmică, fragmentară şi partea dreptă şi mâna stângă aferentă continuităţii, imaginaţiei şi, ȋn ultimă instant, creativităţii, Ori, computerele actuale au la bază exclusive algoritmicul, discretul, discursivitatea. Pri urmare, doar uneori, ele pot simula fals, dar nu şi reproduce, ceea ce aparţine “părţii drepte” a creierului uman. Prin urmare actualele calculatoare bazate pe “discret” nu vor putea niciodată să realizeze “Conştiinţa umană”, cum se tot discută azi ȋn literatura de specialitate, că s-ar putea petrece (a se vedea, printre altele, lucrarea lui Harari, “Homo Deus” sau cea a lui Kurzveil, “Epoca maşinilor spiritual” care susţin cu insistenţă imposibilul. Dar nu-I bai. Pentru că, actualele computer sunt incluse ȋn ceea ce numim azi “reţele sociale” ȋn cadrul cărora Omul, dispersându-se ȋn mare măsură, de discursivitatea AI, va pute, interacţiona cu aceasta făcând economie de “informare” discretă şi să folosească la maxim continuitate creativă. Si aceasta cu tot pericolul “manipulărilor” de toate soiurile (fuking news) care apar azi şi, mai ales ȋn războaiele actuale aşa numite “hibride”. Ca să nu lungesc vorba, am postat acum pe agonia un eseu pe această temă.

Scurtime? Dar exista sy haiku-uri, etc. si chiar peme intr-un vers.

Ȋn cadrul discuţiei noastre, de curiozitate, am cerut GPT-ului o interpretare a textului modificat confor sugestiilor Amandei Spulber. GPT este celebru la ora actuală, reprezentând un program de Inteligenţă Artificială, specializat pe diverse domenii.
Iată ce a ieşit.

Textul pe care l-ai prezentat este un poem profund și evocator, care explorează teme precum dragostea, singurătatea, căutarea spirituală și misterul existenței. Strucutrat pe patru strofe, poemul utilizează un limbaj bogat și imagini sugestive, stârnind emoții intense și reflecții asupra sensului vieții și al relațiilor umane.
Analiza pe versuri:
1. Deschiderea - Prima strofa introduce idea plecării „în spațiul neștiut”, sugerând un drum interior sau o călătorie spirituală. Aici, dragostea este privită ca un călăuzitor în această explorare, dar o dată cu aceasta vine și sentimentul de singurătate, ca un „poem pierdut”.
2. Contrastele - Al doilea vers sugeriază o dualitate între claritate și confuzie; „înțelesuri clare” care „dispar și ne mint” ar putea simboliza trecerea timpului și modul în care percepția noastră asupra realității se poate transforma.
3. Imaginile celeste - Poemul continuă cu imagini celeste și cosmice – „umbra urmei mele pe steaua ce s-a stins” – care sugerează o conexiune între individ și univers, dar și efemeritatea experiențelor umane.
4. Tema suferinței și fericirii - A treia strofa, cu referințe la „sufletul acuma descătușat”, explorează ideea de paradox al fericirii și al suferinței, un suflet care își dorește să simtă, dar care este expus și durerii. „Lucida Neființă” ar putea semnifica o înțelegere profundă a existenței, în care fericirea și durerea coexistă.
5. Ultima strofa - Finalul poemului este plin de un sentiment de echilibru și protecție, cu referințe la un „înger” care ține pe „aripă”, aducând o notă de speranță și încredere în ciuda incursiunii în misterul existenței.
Concluzie - Poemul reușește să capteze complexitatea emoțiilor umane și căutările interioare, folosind un limbaj metaforic și imagini puternice. Reflectă asupra legăturilor profunde dintre dragoste, suferință, căutarea sinelui și misterul universului, oferind cititorului o experiență bogată și introspectivă.
Concluzia mea: prefer o asemenea interpretare “impresionistă”, indifferent că mă avantajează sau nu (ȋn cazul de faţă, da) deoarece pune ȋn evidenţă nişte sugestii metaforice la care nu m-am gândit, lucru de care este responsabil “inefabilul” poeziei de care am vorbit.

in loc de "sau vii" se va citi "sau moarte"; in loc de "sau chiar Trans-semantice" se va citit "ci polisemantice: revelatoare/vii/trans semantice"

si frumoasa interpretare. Dar poezia care se vrea "poezie" foloseste nu descrieri univoce metafore plasticizante (Blaga) sau vii (Ricoeur) sau chiar Trans-semantice (pornind de la mituri) care prezinta o polisemantica extrem de bogata in functie de perceperea interna (si nu plastica a celor cinci simturi) a fiecarui cititor. Iar faptul ca imbraci totul intr-un vesmant cat mai atragator - e vorba de stil - atrage si mai multi cititori cu interpretari diferite. Dar "stilul" ei stilul preferat sa schima si el (la nou saizecist, optzecist, doumiist, etc).
In fine, "golul plin" al dumitale mi-a sugerat Nirvana budista, dar si "vidul plin" din fizica cuantica din care apar particulele elementare.

Din ce in ce mai interesant. Va invit la poezia mea "A treia oara" pentru gasirea sau nu a "inefabilului" unei "metafore revelatorii" sau "vii" sau "transsemnificative" despre care voi vorbi pe larg intr-un eseu.

Aici este problema. Cea a „inefabilului” poeticului, pe care Umberto Ecco o pune ȋn "Opera deschisă”: cea a perenităţii unei pezii şi, mai general, a unei opere artistice. Cineva, voi vorbi mai târziu despre asta, a propus termenul de „transsemnificative” a unei opere de artă plecând de la „metafora plasticizantă” versus „metafora revelatorie” la Blaga (ambele la Ricoeur devenind „metaforă moartă” şi „metaforă vie”) sau a „necuvintelor” la Nichita Stănescu. Sau a „… spaţiul neştiut/ Ce îşi găseşte locul adânc între cuvinte/ Precum singurătatea unui poem pierdut/ Prin înţelesuri clare dispare şi ne minte” – scuze că mă citez. Voi propune imediat alt stil (care nu va „suna bine”) de poezie să văd cum va fi receptat. Poate voi deschde pe aici o discuţie la care vă invit şi pe cei doi care v-aţi aplecat asupra textului meu – vă mulţumesc amândurora - din puncte de vedere diferite, dar şi pe alţii.

Ionuţ. Remarca intertextualităţii este interesantă ducându-mă la optzecişti.
Din punctul de vedere al Amandei, al unei anumite prozodii care „să sune bine” , are dreptate. Voi corecta, dar nu acum.
Pe mine mă interesează, ȋn mod deosebit, o discuţie de pe timpuri, pe care am avut-o cu Dorin Cozan. Zicea el că daca o poezie, după ce ai scris-o, o reciteşti după un timp şi poţi explica discursiv tot ce ai vrut să spui, atunci nu mai este poezie. Poate cineva ȋmi va spune acest lucru ȋn legătură cu textul de faţă.

Ionuţ. Remarca intertextualităţii este interesantă ducându-mă la optzecişti.
Din punctul de vedere al Amandei, al unei anumite prozodii care „să sune bine” , are dreptate. Voi corecta, dar nu acum.
Pe mine mă interesează, ȋn mod deosebit, o discuţie de pe timpuri, pe care am avut-o cu Dorin Cozan. Zicea el că daca o poezie, după ce ai scris-o, o reciteşti după un timp şi poţi explica discursiv tot ce ai vrut să spui, atunci nu mai este poezie. Poate cineva ȋmi va spune acest lucru ȋn legătură cu textul de faţă.

Multumesc de trecerea pe la acest text

Bine ne-am regasit.

Stimata Doamna,

Este OK

Mulţumesc pentru comentariu.
Însă cartea a apărut în limba româna. Deci nu a fost tradusă. Ce cred eu că se întâmplă cu “GlobeEdot” ar fi cam următoarele. Cei de la editura respectivă au observat o “nişe” care trebuia exploatată. Este vorba de diaspora română care, cum ştim, este extreme de bine populată, mai ales în Europa. În această situaţie cred că ei au mers pe idea că sunt destui cititori care ar dori să citească cărţi în română. Asta, pe de o parte. Pe de alta este dreptul editurii să aleagă cărţile pe care le publică, şi ma bucur ca am fost solicitat. Asta nu înseamnă că, dacă eu aş fi dorit să fiu publicat în engleză, de exemplu, cartea nu ar fi apărut in limba respectiva. Dar traducerea m-ar fi interesat pe mine exclusiv şi nu ar fi cazut in sarcina editurii. Şi chiar mă gândesc ca altă dată să trimit spre publicare texte în engleză.
Î altă ordine de idei, chiar ai dreptate. Deşi se publică de către editurile din România, dar şi pe internet, destule texte şi cărţi în limba noastră, distribuţia lor prin librării este în mare suferinţă. Se pare că şi cititorii noştri de acasă preferă traducerile. Cazuri reprezentativ în acest sens sunt oferite de librăriile Cărtureşti şi, mai ales, Humanitas. Referindu-mă la Humanitas, de exemplu, se poate observa că promovează un set foarte redus de cărţi ale autorilor autohtoni, el cuprinzând doar pe unii ca Liiceanu, Pleşu, evident, Cărtărescu şi încă câţiva, care nu sunt nici prea străluciţi, dar sunt „de-ai casei”. În rest, traduceri cu nemiluita, ceea ce nu-i lucru rău atâta timp cât cărţile respective sunt valoroase. Dar asta nu-i fereşte de „discriminare”.
Acum, revenind la cartea mea, cred că ea a mai avut şi două atu-uri pentru care a fost aleasă de GlobeEdit. În primul rând, prefaţa scrisă de Felix Nicolau, căruia îi mulţumesc şi care sună aşa: „Specificul scriiturii lui Gorun Manolescu este erudiţia dublată de un carnavalesc bine temperat. El îşi distribuie ideile şi conceptele în proze scurte şi scenete. Vitalitatea scriiturii face posibil un spectacol livresc cu actori ca Borges, Baudrillard sau Kafka. Limbajul este zvelt, deloc fanariot. Inteligenţa se revarsă în efecte stilistice sub forma unor ’metafore trans-semnificative’. Pentru iniţiaţii în cultură spectacolul este un adevărat deliciu şi o hibridizare strălucită. Când nu e ironic, încrâncenarea sa devine stimulent.
29. 12. 2019 Felix Nicolau
Senior lecturer at Romanian Studies Sweden, Lund University

Iar, în al doilea rând, originalitatea abordării mele. Îmi permit să reproduc preambulul cartii care pune in evidenta aceasta abordare:
„Gândirea conceptuală este denotativă. Cea fragmentară – conotativă.
Gândirea fragmentară caută să sugereze un sens al întregului. Dar un asemenea sens aparţine fiecărui receptor. Prin urmare, întregul unui text propune o conotaţie probabil infinită. Iar matricea care-l conţine devine o metaforă trans-semnificativă[1] Problema este ca cititorul să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului. Inclusiv cel al tuturor textelor unui autor.
Cred că fragmentarismul, prin natura sa, se aproprie de fluxul gândirii. Care nu are nevoie de punctuaţie. Şi atunci fragmentaristul este liber s-o folosească cum vrea, dacă doreşte acest lucru. Inclusiv formatarea textului. Mai puţin însă eludarea celorlalte reguli gramaticale care ar face orice mesaj nereceptabil”.


[1] Sintagma metafora trans-semnificativă a fost propusă de Cătălin Ioniţă în ”Marele Anonin şi metafora trans-semnificativă” din cartea lui G. G. Constandache (coordonator), Destinul. Pluralitate, complexitate şi transdisciplinaritate, Craiova: Alma, 2015. Conform autorului, ”numim metafore trans-semnificative acele metafore care introduc un cadru în care se pot pune semnificaţii. Metafora trans- semnificativă, rămâne metaforă, nu devine mit, dar se sprijină pe sarcina mitică a cuvântului.” Căci spune Blaga: ”Întocmai cum diferitele obiecte poartă, fiecare în diversă măsură, o sarcină electrică, tot aşa, cuvintele noastre poartă în diversă măsură, o sarcină mitică.”