Manolescu Gorun

\"iin\" se va citi \"si in\"

\"luciditatea inimii\" si nu \"luciditatea inimi\" (observ ca atunci cand am acordat \"+\" am scris corect; ca, de altfel iin alt loc)

\"prin care îndeplinește\" se inlocuieste cu \"prin care se indeplinesc\" (mai sunt si alte greseli gramaticale, mai ales virgule puse aiurea sau omise; il rog pe eventualul cititor sa le treca cu vederea, cerandu-mi scuzele de rigoare)

Iată ca mai apare pe aici (pe Agonia) și poezie care chiar e poezie. Scrisă cu luciditate inimii. Pentru că prea ne-am obișnuit să \"trăim\" numai pe suprafața exterioară a benzii lui Moebius. Iar când nimerim, din întâmplare, pe \"interiorul\" acesteia, ne speriem atât de tare de durerea (imensă) a singurătății. Și uităm că acolo e cineva prin care
\"Mâinile tale pâlpâiau în noapte,
cauterizau lacrima\"

Căci

\"iată de ce mă dureau mângâierile
și tot ce atingeam cu inima sângera\".

Și pentru că începând cu

\"Mă-nfășor în arca lui moebius
din lăuntru-n afară continuu
diamantul taie sunete-n carne,
urmele tale își iau zborul\",

prozodia curge extrem de firesc iar finalul o \"încoronează\", îți acord, de asemenea, cu \"luciditatea inimii\", o \"+\".

Ti-am citit toate poeziile postate până acum și nu am simțit nici un fel de stridență și bravare teribilistă care caută, cu orice chip, \"originalitatea\" unui fel de \"revolte\" ce chiar pare lipsită de obiect în măsura în care cei ce \"produc\" astfel de \"texte\" se închid, de bună voie, într-o \"circularitate\" a suprafeței exterioare crezând că aceasta este singura \"fațetă\" a \"realității\".

Închei spunând că de ceea ce-i acuz pe alți \"revoltați\", nu sunt nici eu străin. Dar, cel puțin, sunt destul de conștient ca să-mi dau seama că, de cele mai multe ori, nu scriu poezie ci mă joc (poate dintr-o anume, să-i zic \"disperare\" - cu toate că nu-mi plac vorbele mari - pe care încerc s-o ascund persiflând-o). Dar asta e treaba mea. Treaba ta este să scrii, în continuare, poezie.

Fiecare religie, ajunsă, prin \"biserică\" să se instituționalizeze și să ne condiționeze (manipulându-ne) are, în interiorul său profund, genuin, sâmburele de Divinitate. La care se poate ajunge dezghiocând învelișul \"dogmatic\" impus de diverse \"concilii\" (nu numai creștinismul a fost dogmatizat prin astfel de concilii prin care a fost \"instituționalizat\" ci, de exemplu și budismul a traversat o astfel de \"concielizare\" dacă se poate spune așa). Și acest lucru a dus, în ultimă instanță, la \"ruperea\" Logosului Divin (heraclit) de cel care se află în spatele unui asemenea tip de \"cuvântare\" (i.e. Divinitatea). Și la transformarea \"cuvântării\" , mai ales odată cu apariția \"scriiturii\" (textului) într-un fel de \"obiectualizare\" (artificială). Obiectualizare care pe plan religios (repet, instituționalizat) ajunge, pentru credinciosul practicant la un fel de formalism (dogmatic) prin care îndeplinește anumite \"rituri\" sau \"ritualuri\" pierzându-se astfel \"esența\". Este întocmai ca \"găsirea\" unei chei ruginite a cărei întrebuințare (prin identificarea imediată a \"ușii\" ce trebuie deschisă) s-a pierdut, iar \"cheia\" a devenit obiect de venerație (s-a fetișizat). Este rolul anumitor, să le zic, sacerdoți cu \"har\" să regăsească (în sânul fiecărui religii) \"ușa\" la care se potrivește \"cheia\" și să le-o indice și altora. Și acest lucru se poate realiza nu prin \"text\" (scris) ci doar prin \"oralitate\" care poate, singura, să transmită direct, indicând (scurcircuitat) locul unde se află \"ușa\". Și toate acestea, în contextul nostru cultural, în cadrul căruia s-a ivit și creștinismul, este arătat clar de Platon. Și este arătat atunci când
face distincția, în dialogul Phaidros, între oralitate, care, prin anamimneikoménous (aducere aminte din \"interior\") se ajunge la re-trăire = experiență subiectivă și text scris care este doar o hypómnesis (i.e. aducere aminte din \"afară\" ) a unor întipăririri străine. (A se vedea și experiențele lui Penfield pentru tratarea epilepsiei prin introducerea de electrozi în creier, experiențe prin care pacientul nu \"își aduce aminte\", ci (re)-trăiește efectiv anumite întâmplări ca și când s-ar petrece, pentru prima dată, în timpul \"experienței\" provocate). Dar aici sunt mult mai multe de spus și ele nu pot fi \"spuse\" din interiorul unui \"limbaj specializat\" (în cazul nostru cel al teologiei creștine) el însuși \"textualizat\". Ar trebui, poate, găsi un fel de \"meta-textualizare\" prin care să se realizeze re-descoperirea \"cuvântului viu\". Soluție ideală, ce pare utopică, în cadrul \"globalizării\", prin care, fiecărei religii i se restituie \"sâmburele său SACRU\". Și o astfel de soluție pare (și este) \"utopică\" deoarece o asemenea \"meta-textualizare\" este, de fapt, tot una de tip \"text\". Deci se ajunge la o \"circularitate\". Circularitate, pusă în evidență clar de Postmodernism. Și ăsta cred că este poate unicul lucru bun al Postmodernismului.

Și pentru că teoria e teorie și practica ne mănâncă, vreau să spun că o dată am avut răbdarea să stau de vorbă cu un \"martor al lui Iehova\" și să discut îndelung cu el. Singurul său argument, prin care încerca să mă convingă, era că \"Scriptura\" (Biblia) este singura carte în care, de la început, se spune că este \"sfântă\". Și la întrebarea mea repetată \'dacă, el personal, a avut vre-o dată \"experiența\" Divinității simțind-o ca pe o \"Prezență\" ?\' îmi răspundea, invariabil cu citate din Biblie. Ãsta, după părerea mea este cel mai clar exemplu de dogmatism.

Și, pentru că tot a venit vorba, voi reproduce un citat (tot sun bune și \"textele\" la ceva): \' Kamalašila …[aratã] în urmãtorul pasaj remarcabil \"Însuși Buddha obișnuia sã facã adesea urmãtoarea remarcã: O Berthren! Exclama El, niciodatã sã nu accepți cuvintele mele pe baza venerției ce mi-o porți. Învațã-ți discipolii sã le testeze, cum se testeazã bijuteriile de aur prin cele trei metode: a focului, a atingerii lor cu o piatrã și a spargerii lor în bucãți.\" Prin aceste vorbe Buddha spunea cã existã [pentru oamenii obișnuiți] numai douã surse de cunoaștere adevãratã și ele sunt constituite din percepția purã și din inferențã [pe baza perceperi semnelor n.n.] Percepția purã poate fi atestatã, metaforic, prin încercarea cu focul care poate fi consideratã o metodã directã de certificare. Inferența [pe bazã de semne] poate fi atestatã [tot metaforic] prin ascultarea sunetului care-l scoate o bijuterie atunci când este atinsã cu o piatrã, aceasta fiind o metodã indirectã. Ultimul test este cel al absenței contradicției. Aceasta este sugeratã prin spargerea în bucãți a bijuteriei pentru a te convinge cã și ultima fãrâmiturã este tot de aur. Aceastã ultimã metodã nu certificã, pentru oamenii obișnuiți o a treia sursã de cunoaștere. Ea nu este decât tot un tip [special însã] de inferențã adevãratã. În acord cu cele douã surse de cunoaștere și cu tipul special de inferențã adevãratã, obiectul de cunoscut este de trei feluri. Adicã prezent, absent [de fapt, \"ascuns\" n.n.] și transcendent. Astfel, când obiectul este prezent, spune Buddha, el trebuie testat prin percepție directã (la fel cum puritatea bijuteriei este testatã cu focul). Dacã obiectul este ascuns, dar semnul sãu este prezent, el poate fi testat pe baza inferenței prin sunet (la fel cum puritatea aurului este testatã prin sunetul care-l face în urma atingerii cu o piatrã). Dar dacã obiectul face parte din transcendent, el nu poate fi testat decât prin absența contradicției (astfel cum o bijuterie, atunci când nu poate fi testatã prin foc sau prin atingere cu o piatrã, ea trebuie spartã pentru a se constata puritate aurului din care este alcãtuitã). În acest mod, chiar și în cazurile în care avem de-a face cu cel mai credibil text Buddhist sacru care se referã la transcendent, noi nu trebuie sã credem într-un astfel de text ca atare ci numai în natura sa necontradictorie [i.e. lipsa oricãror termeni contradictorii cum ar fi, de exemplu: \"identicul - diferitul\" și \"permanența - schimbarea\" în cadrul \"categoriilor\" platonice, ceea ce implicã absența oricãrei dialectici n.n.] care înseamnã acel tip special de inferențã.\' [Scherbatsky, Buddhist Logic].

Nu știu cât de clar am reușit să spun ce doream. Dar mai mult nu pot.

Cu cele mai bune gânduri.

P.S. Totuși, din \"experiența\" mea personală, poate reușesc să spun ceva mai mult. Atunci când \"mă rog\" (în sinea mea) singurul lucru este \'să nu urăsc pe nimeni\'. Și, de aici decurge \"ceva\" practic: dacă cineva încearcă să-mi facă rău, nu-i voi \"întoarce și obrazul celălalt\" (în spirit creștin?!) ci, numai, îl voi împiedica să-mi facă rău. Dar, acest lucru, nu cu pornire și ură, ci complet detașat, în mod lucid (în engleză termenul este \"awareness\"), chiar \"iubindu-l\". Dar, mult mai bine o \"spune\" (deși această \"spusă\" ni s-a transmis prin \"text\") Sf. Augustin: \"iubește și fă ce vrei!\". Iar restul teoriilor despre \"morală\" și alte aiureli (inclusiv cele kantiene) sunt, pentru mine, superflue.

G. M.

Se confunda religia institutionalizata in \"biserici\" - care inseamna conditionare si manipulare (inclusiv \"bisericile\" extrem-orientale si tot soiul de secte de toate felurile, organizate sau nu in \"ashram\"-uri) - cu Sacralitatea. Iar \"perceperea\" celei din urma nu poate fi \"universalizata\"; ea se realizeaza (daca se realizeaza) numai individual si, evident, in mod specific fiecarui individ (cate o data \"ajutat\" de un adevarat Maestru care, insa, nu lucreaza cu \"grupuri\" ca doar nu e vorba de \"terapie psihica in grup (daca se poate si sexi)\".

Altfel, la nivel \"formal\" si nu \"in-formativ\" (pentru ca ultimul are si pretentii \"formative\", deci sa transmita, in subtext, un oarece mesaj) textul este bine documentat. Iar daca, printre randuri, se strecoara un fir de admiratie pentru religiile extrem-orientale (tot institutionalizate)este o eroare. In paranteza, de exemplu, adaug ca insusi budismul a fost \"dogmatizat\" printr-un fel de \"conciliu\" - mi-e lene acum sa caut in biblioteca unde, cum si in ce fel (a fost botezat).

Multumesc pentru sugestie. S-a operat.Si am mai adaugat ceva.

Prinde. Se citește până la capăt. Trec ușor cei 100 de ani. Eu, ca inginer, zic că am o \"percepție\" acută a \"realului\" și cu tendința de a-l \"schimba\" - chiar și în joacă - să văd ce iese. Așa că as fi luat-o sigur (și chiar singur) la stânga! Acolo, cred, că-i mai distractiv. La dreapta pare de-a dreptul plictisitor. Si, pe urmă, numai și ideea de a fi cu aceiași jumătate, încă o sută, două sute, mii.. etc. de ani, pare insuportabilă. Dar poate… că fiind împreună cu Eva, la dreapta, s-ar mai putea ca și pe acolo să se mai întâmple ceva: un șarpe, un măr acolo.. și, pentru că ea mă ispitește, voi fi absolvit…iar ea, \"marș la stânga\"; nu, că asta chiar mă scoate din sărite: adică ea să afle câte ceva și eu…Nu! E clar, eu o iau de la început la stânga! Ea n-are decât să se ducă invers. Pentru că până la urmă tot la stânga ajunge, o cunosc eu bine; nu se poate abține. Unde o s-o aștept cu… un buchet de flori. Numai așa de-al dracului, ca s-o enervez! Dar, te-ai gândit? Dacă, acolo, nu mai există \"stânga\" și \"dreapta\", ce Dumnezeului, ca să nu zic \"Aghiuță\", vor face-o cei doi?

Desi e vorba de Florin Bratu, se prezinta o caracterizare extrem de pertinenta a generatiei 2000, in care acesta e incadrat. Fara aiureli de genul \"rescrierea adevarului\" si \"recuperarea realului\" cum se exprima, pompos, unii neavizati.

Felicitari autorului.

\'mort
în fine ești mort
miros de mort ochi de mort inimă de mort\'

Vaduva neagra!
Dar poezia ma distreaza. Mai mult decat aia cu \"tunel-izarea\".

Fraților (că surorile bag seamă că nu prea se bagă - știu ele ce știu, nu și de ce!) suntem atât de deștepți unii față de alții (și toți globalizați împreună) încercând să sur-prindem, prin \"reducție fenomenologică\" \"obiectul în ipseitatea lui\" - i.e. \"electronul (ei) care se tunelează\" - (vorba lui Husserl că tot veni vorba de el) (pe Levinas și compania pe care nu-I bagă în seamă gașca de yankei nesimții a lui Chalmers pe care, greșit Poyetrică, îi vâră la \"cognitviști\" care, la rândul lor, sunt cu totul altceva decât ăia de se ocupă cu \"filosofia mentalului\" ca Chalmers - uite ce cacofonie mișto mi-a reușit - etc. etc. etc.) încât bietei autoare a ajuns să i se tunelizeze electronii în toate părțile precum scufița albă …(nu, aici mă opresc că mă jenez de mine însumi, cu toate că ea nu se sfiește să ne provoace \"orgasmul\" (nostru) telectual care chiar a \"suflat tavanul\")…Și, dacă-o mai ținem așa, pierdem, precis, al doilea sfert de azi al campionatului mondial (acum, oricum, suntem în pauza dintre ălea două sferturi). Ei, și ce-i cu asta, nu merită să avem orgasm după orgasm (fiecare pe limba lui și toți împreună dar separat) dacă asta e plăcerea noastră, va zice Li, revenind cu picioarele pe pământ, privind la hărțile \"piri rais\" care au devenit acum individuale. Gata, mi-ajunge! Ne revedem după ora 12, la sfârșitul meciului, dacă mai rezistăm în continuare….

Măi, Li! Ești mare domn\'le! Că ai provocat atâta fierbințeală care a sporit, până acum, văzând cu ochii și mătăluță stai și te distrezi detașat și rece și nu-ți trece prin cap să chemi pompierii din \"Cântăreața chela\" (nesimțita, tot în același fel se piaptănă!) să ne stingă focul. Gata. Începe meciu\'

Hai să fac și eu pe \"deșteptul\", folosind citate ale altora.

\' \"vrăjirea\" minții de către limbaj …confiscarea minții prin fascinația pe care anumite forme de expresie o exercită…forțarea mitologiei create de un simbolism care ne obsedează (în cazul de față pare a fi vorba de o \"nouă mitologie\" care a indus un, de asemenea, \"nou simbolism\" care ne obsedează - cel al fizicii cuantice și subcuantice, n.m. G.M.)…inventarea…de expresii pentru a căror aplicarea corectă lipsesc jocurile de limbaj necesare, apte să confere sens (în cazul de față e vorba de \"trensferuri\" de jocuri de limbaj din fizica cuantică și subcuantică, în domeniul artei unde aplicarea corectă a acestora dă peste absența unor jocuri de limbaj necesare, apte să confere sens, n.m. G.M.)….proiectarea trăsăturilor unui joc de limbaj asupra altuia, esențialmente diferit; detrurnarea expresiilor normale (unui domeniu de aplicare, în cazul de față cel al fizicii cuantice și subcuantice, n.m. G.M.), pentru care există jocuri de limbaj adecvate, și folosirea lor arbitrară (în alt domeniu, cel al artei, n.m. G.M.) fără criterii adecvate de aplicare, în scop pur speculativ\' (Wittgenstein). Și, mai concis comentându-l pe Wittgenstein: \'analogii (formale - fără conținut n.m. G.M.) din gramatica de suprafață a limbii, informații de \"suprafață\" cum spune Hintika, asupra \"informației de adâncime\", tot în terminologia lui Hintika\' (Hacker, \'Insight and illusion. Themes in Philosophy of Wittgenstein\', Calderon Press, 1989).

Concluzie: În acest caz mai trebuie cercetată și \"informația de adâncime\" (în cazul de față, al fizicii cuantice și subcuantice) dacă se dorește, într-adevăr, un \"transfer de jocuri de limbaj\" din aceasta, în poezie și a se \"constata\" dacă acest lucru e posibil sau nu și nu recurgerea (doar) la \"informație de suprafață\" din (sub)cultura de pe Internet (n.b. pe Internet se găsește și cultură cu \"informație de adâncime\" din diverse domenii, dar, evident, e mai greu de găsit și, și mai greu de înțeles \"informația de adâncime\" respectivă).

Daca, cumva, \"încrâncenarea\" rezultă din textul meu, e \"vina\" textului. Eu te asigur că, în aceeași măsură, când e vorba de \"mișto\", apoi îl fac și de mine dar, evident si de preopinent (cum, sper, ca - măcar în subtext - a rezultat din începutul dialogului dintre noi doi). Cât privește \"încrâncenarea\" ea, după umila mea părere, e apanajul tinereții pe care, cu sinceritate, o invidiez (ce n-aș da să mă reciclez, trecând din nou prin ea !; dar, mai am o șansă: dac-o da Domnu\', poate voi ajunge, cu vremea, măcar în \"mintea copiilor\" (ceea ce nu-i chiar de lepădat). Cu \"aceiași\" sinceritate (sporită) - ca să mă distrez și cu un pleonasm,al tău (dumitale, dumneavoastră - cum îți place mai mult),

G.M.

Va multumesc amanduror

P.S. Nu, hai sa ne intristam unul de altul sa vedem ce iese. Cu \"aceiasi\", am ramas corijent, dom\' profesor. Asta e.

Mai, baietica. La varsta mea (frageda)cu cine vrei sa mai fiu prolific decat cu umbrele? Pentru ca bani nu am (decat sa traiesc, eu si nevasta-mea, bine si fara griji; cand m-am insurat, am facut cea mai mare prostie din viata mea, da a iesit bine), mai frumos decat acum si de cand ma stiu (vorba, aproximativ, a lui Creanga) n-am fost niciodata si asa mai departe. Deci ma multumesc si eu cu ce pot. Cu cate o umbra. Mai ales ca nu se intampla sa ramana grea, cum pertinent remarci mataluta. Pentru ca altfel, daca m-as apuca sa \"recuperez realul\" cine stie? S-ar mai umple lumea asta cu inca unul sau mai multi prosti/destepti sau proaste/destepte de care deja e plina (uita-te si tu la tine si minuneaza-te). Poate-mi comunici si mie din ce categorie faci parte, sa ma bucur ca e altul mai prost ca mine sau sa ma intristez in caz contrar. Oricum, esti un simpatic. Asa ca-ti raspund cu aceiasi simpatie (reciproca).

P. S. Ar fi culmea sa ma vad si eu, cu randurile ce le-am scris anterior, promovat la \"recomandate\". Asta chiar ca m-ar lasa \"masca\"!

1.

Când l-am evocat pe Florin Mugur am spus (citez din clasicul în viață, G.M.): \' când scrii, te crezi genial - pentru că, altfel, n-ai mai scrie; apoi, te compari și cu alții și-ți vine mintea la cap; astăzi, dacă mai public cate o \"poiezea\" pe Agonia, o fac pentru ca ea (Agonia) d-aia e \"atelier\" \' (și, adaug acum: pentru a-i mai trezi pe câte unii de pe acolo care chiar \"agonizează\" în suc propriu). Asta e o introducere la ce-o să urmeze.

2.

Mă scot din sărite discuțiile \"teoretizant - bocitoare\" despre noua generație literară (\'Douăzecimiiști\" sau cum vreți să le mai spuneți). Folosind clișee ca: \"modificare de paradigmă\", \"scrierea adevărului\", \"recuperarea realului\", etc.. Cum zice marele scriitor (din colțul mic) Octavian Soviany în interviul pe care i-l ia Argeșeanu Gabriel, promovat la \"Recomandate\".

Bineînțeles că ceea ce se \"produce\" acum (mai ales pe diverse sit-uri și reviste literare on-line) nu mai seamănă cu ce a fost înainte. Și, în plus, are - după umila mea părere - și valoare. Dar când aud de \"rescrierea adevărului\" și \"recuperarea realului\", îmi vine acru. Kak \"adevăr\" și kakaia \"recuperare\", fie ea și a \"realului\" ?(Sper că am scris corect cele \"scrise\" în rusa pe care am învățat-o \"cântnd\", în copilărie, pe timpurile de glorie sovieto-române). Să le definească cine poate (dacă poate cineva) ! Este, cred, vorba de altceva. De revenirea la AUTENTICITATE. De o eliberare pe toate planurile (religios, artistic, social, politic etc. - să nu uit, sexual) pe care o trăim acum, după ce o mulțime de lucruri care fierbeau - ținute sub capac de o condiționare (dementă?!) - pur și simplu, erup.

3.

Mă exasperează și complexul de inferioritate de care suferă unii din, hai să-i zic, \"noua generație\" (artistică). Și căutarea unor noi-vechi \"vătafi șefi\" de \"opinie\" care s-o ia în brațe. A te plânge că unii ca Nicolaie Manolescu , Alex Ștefănescu, Marin Mincu și care or mai fi, nu te bagă în seamă, e \"contraproductiv\" (ca să folosesc un termen din noua limbă de lemn). Pentru că ei formează o \"elită\" (sclerozată) pe care, culmea, tocmai \"noua generație\" o contestă. Mai mult, e de-a dreptul o tâmpenie un astfel de \"complex de inferioritate\" atâta timp cât există valoare (și ea există). \"Generația…\" (cum vreți s-o numiți), trebuie să-și caute singură identitatea și să se impună prin critici noi, neîmbâcsiți de vechile prejudecăți.

4.

Dar, să revin la \"cestiune\". Adică la discutarea textului meu. Simțeam nevoia unui (măcar) mic scandal. În speranța că se va declanșa o discuție ca lumea asupra unora dintre cele semnalate anterior.

Prin urmare, cu bună știința și nesilit de nimeni, am început să postez aiurelile intitulate \"*\", \"**\", \"***\", \"****\". Și am început cu una, mai cuminte, \"*\". La care, nesperat, a reacționat favorabil tocmai Ion Peia (care are talent cu carul iar \"contrele\" dintre noi doi, pe Agonia, au fost - zic eu - realizate cu \"detașare\"; și chiar lipsa lor de un așa zis \"bun simț\" sper că, măcar pe unii, i-a amuzat; pentru că tot a venit vorba, ceea ce-i reproșez eu lui Peia - de data asta, pe bune - este că talentul, din abundență, pe care îl are, îi blochează, de multe ori, \"harul\", ajungând la jocuri facil-teribiliste. Cu ocazia asta, Ioane, îți urează \"Mao Lescu\" (știi tu care), să-ți valorifici la maxim \"potențialitățile\" cu care te-a blagoslovit, nu Dumnezeu (că nici mie și nici ție nu ne prea place de el, ci, zic eu, Totalitatea sau - asta nu știu dacă o să-ți placă, da mie, DA - Sacralitatea).

Dar, să revin. După ce am \"evoluat\" până la \"***\" (unde am pus-o și eu, în stil postmodernist, cu \'cimitire de taxiuri televizoare avioane nave cosmice calculatoare rețele nevăzute de web-uri ghimpate. Fiecare ghimpe în vârf cu o zdreanță de steag\') și am văzut că nimeni nu mai reacționează înfuriindu-se, chiar m-am înfuriat eu comițând-o pe \"****\" care, văd, că a avut efect.


5.

Mingia e de-acum, la voi, agonicilor (și la alții ca voi). Hai, doamnelor, domnișoarelor, domnilor și domnișorilor, dați-vă drumul ca lumea și în critica literară. Și nu mai bociți atâta că tirajele (mici) ale cărților voastre (de multe ori autofinanțate) nu ajung să vă facă cunoscuți. Pentru că beneficiați de o șansă pe care cei de până la voi nu au avut-o: Internetul! Și nu vă mai bazați pe \"generațiile\" mele (care și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul) să vă \"recunoască\". Acum, e rândul vostru. Profitați de el. Conștienți fiind că, după voi, vor veni alții care, probabil nu vor mai boci, ci vă vor înjura (sper frumos) dar cu o patimă (fără ură însă) pe care nici măcar nu o puteți bănui.

Și doamnelor și domnilor editori și editoare, mai aveți și domniile voastre grijă când \"recomandați\" câte ceva (inclusiv scris de cei ce au talent dar care, ca tot omul, isi mai dau si ei in petic, din cand in cand.

Da, domne. Aveti dreptate! (Lucru care demonstreaza ca nu numai femeile au intotdeauna dreptate; dar si barbatii, din cand in cand) Incer si eu, in joaca, sa \"recuperez realul\" (pentru a restabili \"adevarul\") cum zice domnul de la \"recomandate\" care-i ia un interviu \"scriitorului\" Savoiany. Ca sa am, apoi, ce sa ma \"auto-comentez\"!

Macar am multumirea ca nu te-am (scuzati, nu v-am) supus la un efort prea mare, deoarece n-am scris decat numai cateva vorbe, multime prostiilor depasindu-le net.

Hai sa ne pastram simtul umorului!

Cu simpatie,

G.M.

Scuze! Am pocit numele intervievatului (am incercat o \'schimbare de paradigma\'; daca ma uit mai bine, chiar mai multe). El se numeste (\"scriitorul\")Octavian Soviany.