Manolescu Gorun

In dimineata asta poezia ta mi-a bucurat sufletul.

Daca te mai gasesc pt. ca am citit rarziu com-ul dumitale. Modul in care \"literatii\" vad postmodernismul e o insulra pt. jazz. Dar, lasnd jazul la o parte, modul in care \"clasicii\" sai il vad, este cu totul altceva. Este, intr-un fel, tragic pentru ei. Iar Lyotard (un \"clasic\") ar fi trebuit sa-si intituleze eseul sau, in loc de \"Conditia postmoderna\", \"Conditia postmodernista\" pentru a fi mai aproape de ceea ce cred eu ca reprezinta postmodernismul in raport cu postmodernul. Intr-un fel, este similar cu raportul dintre modernismul iluminist si modernul. Sper ca, in final, sa pot argumenta aceasta teza. Acesta ar fi ultimul pas ca sa scap de obsesia postmodernismului care nu se lasa \"prins\" intr-o definirie cat de cat acceptabila. Si sa trec la alte luctuti mai importante (pentru mine).

Multam de vizita.

Un text care nu pare ceea ce este și nu este ceea ce pare. Parafrază a lui „I am not what I am”. De care marele Will ar fi fost invidios. Mă mir și eu, ca proasta-n bȃlci, de ce-a ieșit din mintea aia ȋmbȃrligată și ne-ecologică a autorului. Noroc ca el a fost exclus. At fi rămas așa cum este. Adică, așa cum e el.Poftim: \"orgasmic\" dacă doriți.

m-ai prins cu garda jos. Asta mi se trage de cand invatam, in scoala, limba rusa cantand. Iar franceza si engleza, pe picior si pe ascuns, pe sub banca. Ca erau capitaliste. Deci pornografice. Dar, evident, nu-i o scuza. In rest, ce sa facem si noi? Mai vorbim, ne mai intalnim (toti trei). Uneori ca Tanta si Costel. La Lehliu. Spiritele mari se intalnesc intotdeauna. Caldura mare, dom\'le!

Mentionez ca literatura aia de \"specialitate\" de care am vorbit este de la sursa (\"Bibliotheka Buddhica\" - India) si nu carti de \"populariazare\" care se gasesc pe toate drumurile.

NOTA: textul care urmează este o traducere din D.T. Suzuki, “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. El se dedică Noemii Kronstadt și lui A. Chirică. Care, ȋmpreună și separat, sunt ȋn admirația mea. Pe bune. Dar, tot pe bune : Noemii care, ca orice om, mai are și lipsuri, dar, ca femeie, le știe pe toate și, ȋn plus, are ȋntotdeauna dreptate și lui Chirică care, pȃnă la proba contrarie, nu are scuza ei. Și ambilor care cochetează cu koan-ul, tot ȋmpreună și separat : Mu & Mu. Ce să-i faci, ȋn afară de internet și de oricȃtă imaginație frumos debordantă, mai trebuie să pui mȃna și pe niște cărți (mai rare pentru unii). Dacă mă roagă frumos, le pot ȋmprumuta cȃteva. Unele mai vorbesc și de Kundalini/C’hi/Ki, tantrism, Kama Sutra și alte alea mai exotice. Gata citite. Să nu se mai obosească.


Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan

Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență.
Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native.

Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la \"marea luptă\" și la \"înaltul spirit de interogare\" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen.

Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin \"extaz\" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare.

Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu \"aruncarea sinelui în prăpastie\" sau \"pierderea sprijinului\".

În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. Această transformare abruptă apare frecvent prin intruzia unui sunet sau a unei viziuni sau o formă de activitate motorie. O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.

Wu

Da domnule,

constat si eu. si ma apuca....nu ma mai apuca. ca m-am epuizat in text.

\"adolescența nea\" se va citi, evident: \"adolescența mea\"

Scuze. Treaba aia cu „gagicile” + „gagicaru” - quel expression! – ține de adolescența nea cam „derbediască” și tinerețea mea idem. Ce timpuri, dom’le!

Doamnelor. Si, in plus, celei de a treia pentru semnalarea omisiunii. Si mai cred ca femeile au, intotdeauna, dreptate. Iar cand n-au, se aplica cele anterioare. Asa ca atunci cand nu o sa va placa un text de-al meu (si o veti spune) veti avea (si atunci) dreptate.

Părere.

Da, domnule. E bună. Ȋmi permit unele sugestii. Re-scriind textul, astfel:

nechezam la frunze
ca un melc ce-n vis
e ciupit de suflet
traversam porumbii
praf de văcari inspiram din vânturi

[astfel, deși ȋn vers liber, poezia păstrează, pȃnă aici ritmul, iar « inspirarea din vȃturi» te duce cu gȃndul la altfel de «vȃnturi» ale văcarilor, bineȋnțeles, care, prin niște «picioare de capră», se dezvoltă olfactiv pȃnă unde trebuie ; și devin o adevărată desfătare] [Și acum, ruperea de ritm e binevenită pt. că urmează o imagine deosebită asupra căreia trebuie să fie atrasă atenția : ”am confecționat o menghină din inimi”. Prin urmare, mai departe :]

am confecționat o menghină din inimi
pentru părul iubitei
m-a privit
și a vărsat o lacrimă
în oala cu lapte

[Iar treaba aia cu «oala de lapte» face toți banii !]

Au fost, doar, niște sugestii.

Toate cele bune,
G.M.

dupa mai multe sugestii din partea unor comentatori, textul a fost trecut (cu intarziere) la \"recomandate\", observ ca-i lipseste \"+\" rosie care i se cuvine.

lăsați-o moartă cu filosofia! Că se supără colegii mei de la Academie – vorba Coanei Leana – dar pentru altceva: că le luați pȃinea de la gură. Pe Agonia asta multă lume-i amărȃtă. Da o duce bine. Ca ȋn Romȃnica noastră de azi. Cu economia ei de piață dȃmbovițeană cu tot. Și mai uitați-vă și voi la ce scrie pe frontispiciul casei care ne găzduiește «Poezii, literatură, cultură, arte». Ca și cȃnd poezia n-ar fi literatură, literatura n-ar fi, la rȃndul ei, inclusă ȋn arte și, acestea din urmă, ȋn cultură. Dar ce tocmai am zis eu e mȃrlănie curată față de cei care, cu larghețe și eforturi deosebite ne găzduiesc (de la editori pȃnă la directorul sit-ului) – și aici nu vorbesc ȋn mod pejorativ. Si cărora le-a scăpat o formulare nefericită. Dar cine nu greșește ? Iar eu am făcut, ȋn acest «off topic», ȋntr-adevăr o mȃrlănie. Ca atunci cȃnd fiind june și ferice, ȋntr-o ptactică pe unul dintre șantierele patriei, m-am prins că unul dintre noi primise prin poștă un pachet de acasă. Și am pȃndit pȃnă respectivul plecase după gagici. Așa că am umblat la pachet. Era vorba de cozonac. Pe care l-am devorat ȋmpreună cu restul hămesiților care se mai găseau pe acolo. Iar cȃnd gagicarul nostru s-a ȋntors din periplu, am ȋnceput să-l ȋnjurăm : chipurile cozonacul nu avea suficientă nucă. Și nici stafide.

Ȋncă o dată, ȋmi cer scuze față de amfitrionii noștri. Se ȋntȃmplă și la case mai mari. Adică mie. Care am scăpat – și sigur voi mai scăpa – tot soiul de aiureli. Pe ici, pe colo, prin punctele esențiale ale producțiilor mele. Ȋl aștept pe Maestrul Firică să mă taxeze. Așa cum a mai făcut-o, de altfel. Dar și reciproc.

Cȃt despre Alexandra, ea e o scumpă. Furat de amintiri și alte alea, am uitat-o. Precum Ionescu ȋn „Cȃntăreața cheală”. Atunci cȃnd un personaj, mai spre sfȃrșitul piesei, ȋși aduce aminte de titlu. Și ȋntreabă: Dar Cȃntăreața cheală ce mai face? Răspunsul altui personaj: Tot așa se piaptănă, cu părul ȋntr-o parte.

Un text bine scris, cu nerv, pe care-l parcurgi de la un cap la altul cu plăcere. Și mai are o calitate: este concis. Și rebel pe deasupra. Fără să jicnească ȋnsă pe nimeni. Ci doar să incite și să te scoată din amorțeală. Prin urmare, o „+” că merită

Păi ce să zic? Și eu am avut cȃteva vise. Unul dintre ele era cam așa: o tipă ȋmi ȋmpletea o vestă de lȃnă atȃt de repede că mă amețise. Cȃnd am ȋntrebat-o de ce se grăbește ȋn halul ăla, mi-a zis că vrea să termine vesta ȋnainte să se termine lȃna…. Acum iar ȋmpletește ….lȃna se cam termină, vesta nu e gata… i-am cumpărat și un ghem nou de lȃnă baban și ȋl aruncă pe fereastră. Ȋi zic de o partidă de șah și nu mă bagă ȋn seamă…. Cȃnd o ȋntreb de ce, ȋmi raspunde: dacă cȃștig eu, tu pierzi, dacă cȃștigi tu, tot tu pierzi. Dar dacă facem remiză? Ei, la asta chiar nu se aștepta! Noroc că te-am citit.

Si atat. Deocamdata, la prima citire. Mai tarziu, voi mai vea...

Multam pentru vizita. O voi intoarce

Stimată domnișoară (doamnă?) Alexandra,

Este evident că scrii „cu nervi”, cum singură mărturisești ȋn (auto)biografia dumitale (neromanțată). Am să ȋncerc să-ți răspund (fără nervi), iar dacă voi fi, uneori, malițios (dar și auto-ironic) o voi face așa, de distracție, fără pornire, pentru ȋnviorarea atmosferei (sper că nu-ți lipsește simțul umorului)i. Prin urmare, să le luăm pe rȃnd.

1. «nu știu cate virgule lipsa intre+un mod jenant». Ce să fac d-aia m-am făcut inginer pt. că nu mi-a plăcut cartea. De fapt asemănarea dintre un inginer și un cȃine este că ambii au privire inteligentă dar nu știu să se exprime. Ȋn plus proful meu de matematica (un tip cu totul deosebit) cȃnd se poticnea la cate o demonstrație observa zȃmbind : «și Poincare greșea la calcule elementare» și…trecea mai departe. (Observă că am omis și voi omite virgulele că chiar mă jenez – cacofoniile au și ele farmecul lor)
2. «nu stapaniti teoria literara si afirmati dupa ureche». N-oi stăpȃni-o eu dar cȃnd văd că altul e mai …..decȃt mine, ȋmi crește inima. Dacă n-ai avut bunăvoința să-l citești pe clasicul ȋn viață Manolescu Gorun care ȋn cadrul colecției « Poveste postmodernistă» se căznește din răsputeri sa demonstreze că e o diferență ca de la cer la pămȃnt ȋntre o abordare postmodernistă și una postmodernă, atunci ȋți pot furniza o bibliografie pe cȃteva pagini bune. Mă limitez aici să te trimit doar la unele texte ale lui Ihab Hasan și Virgil Nemoianu. Cȃnd te vei lămuri, dacă vei fi ȋn stare, atunci poate o să ȋnțelegi de ce, după umila mea părere, (na că mi-au săpat două virgule !) atȃt pe Barbu cȃt și pe Blaga ȋi consider postmoderni și nu postmoderniști . Ȋn paranteza adaug ca si in textul pe care ai avut bunăvoința să-l parcurgi ȋncerc să explic cat mai sintetic care este după parerea mea diferența dintre postmodern si postmodernism (oarecum similară cu diferența dintre modern și modernismul iluminist – dar e posibil ca la lecția asta să fi lipsit și-mi bat gura de pomană).
3. «despre faza cu bancurile iar nu înțeleg nimic». Ne e vina subsemnatului că ȋnțelegi greu și uiți repede.
4. «pot spune doar faceti dragoste, nu afirmatii. cam atat». Mă flatezi! Dacă la vȃrsta mea fragedă mai sunt ȋn stare să fac dtagoste (chiar și platonică) și nu (doar să afirm) atunci ce să mai zic decȃt că «sunt tȃnăr Doamnă bună seara» vorba lui Dinescu (și Mircea pe «deasupra» - cf. DOMO nu-i vina mea).

Să ne-auzim cu bine.

onirism \"controlat\". La Ioan Petcu, de exemplu, \"controlul\" nu se vede, desi exista. Aici este (prea) evident.