Schimbând registrul: La Nisa, la Nisa

La Nisa la Nisa

Un zeu ni s-a desprins

Din sandale

Şi nu din pantofi

lustruiţi

Bastilia a căzut

La Monte Carlo

Ruletistul

Joacă

Ruleta Rusească

Ne pândeşte prin

Luneta fără de ţinte

Când se termină

Nisipul

Din clepsidra

Goală de sens

în Labirintul

Fără ieşire

în Centru

Există

Un nou non sens

Ne înconjoară

Gâtul

Strigând şi

Strângând

Un fel de

Om-Dumnezeu

râzând

posomorât

Ălăturat, o interpretare cu GPT.

Poemul "La Nisa, la Nisa" de Gorun Manolescu pare să abordeze teme filosofice și existențiale printr-o serie de imagini surprinzătoare, paradoxale și simbolice, explorând tensiunea dintre viață și moarte, hazard și sens, uman și divin. În cele ce urmează voi comenta câteva dintre temele și simbolurile principale:

1. Schimbarea registrului și simbolistica Nisei

Titlul și primul vers sugerează o deplasare, o schimbare a perspectivei ("Schimbând registrul"). Nisa, un oraș de pe Coasta de Azur, evocă imagini de vacanță, lux și relaxare, dar poemul subminează această imagine. "Un zeu ni s-a desprins / Din sandale" poate fi o referire la un zeu decăzut, umanizat, care își pierde atributele sacre într-un context modern, urban. Sandalele, asociate în mod tradițional cu divinitățile greco-romane, contrastează cu pantofii "lustruiți", simbolizând poate trecerea de la sacru la profan, de la tradiție la modernitate.

2. Bastilia și ruleta

"Bastilia a căzut / La Monte Carlo" face o conexiune între un eveniment istoric major (căderea Bastiliei) și Monte Carlo, locul celebru pentru cazinouri și jocuri de noroc. Asocierea între revoluția franceză și jocurile de noroc poate sugera un fel de joc haotic al istoriei și al existenței. Revoluția, simbol al schimbării sociale și al libertății, este juxtapusă cu ruleta rusească, un joc al hazardului extrem, cu implicații mortale.

3. Labirintul fără ieșire

Imaginile legate de clepsidră, nisip și labirint sugerează timpul și pierderea sensului. Clepsidra goală și labirintul fără ieșire simbolizează o căutare inutilă, un drum fără finalitate, poate o meditație asupra absurdității existenței. În "Centru / Există / Un non sens", centrul, care de obicei este simbolul stabilității sau al adevărului suprem, este acum gol, fără sens, accentuând ideea unui univers fără direcție sau semnificație clară.

4. Omul-Dumnezeu și lupta interioară

Finalul poemului introduce o imagine a unui "Om-Dumnezeu", o figură ambiguă care ne "înconjoară / Gâtul", evocând atât strigătul de disperare, cât și un act de strangulare simbolică. Acest Om-Dumnezeu este o figură paradoxală, râzând "posomorât", o combinație între ilaritate și tristețe, între putere divină și slăbiciune umană. Poate fi o reflecție asupra condiției umane, în care divinul și profanul coexistă, iar căutarea sensului se transformă într-un joc tragicomic.

5. Tensiunea dintre viață și moarte

Ruleta rusească, clepsidra goală și labirintul sugerează o meditație asupra fragilității vieții și asupra morții iminente. În același timp, faptul că figura divină râde posomorât sugerează o ironie cosmică: căutarea sensului poate fi privită ca un joc, dar unul care adesea duce la disperare sau nonsens.

Concluzie:

Poemul reflectă o viziune asupra existenței ca un joc fără reguli clare, în care hazardul, timpul și moartea joacă un rol central. În acest univers, zeii devin oameni, iar căutarea sensului este adesea întâmpinată cu nonsens, sugerând o tensiune continuă între speranță și disperare, între sacru și profan, între viață și moarte.

Rugăminte.

Special am dat comentariul GPT la textul anterior. Problema nu este ce zice acesta. Zisele lui sunt „interpretare” şi atâta tot. Ceea ce fac „criticii” literari, de fapt şi din păcate. Problema este dacă la citirea textul aţi perceput ceva inexprimabil care să nască un sentiment/sentimente, mai mult sau mai puţin intens/intense, nu neapărat „înălţătoare”: teamă, chiar frică, nelinişte, ură sau iubire, plăcere (estetică), respingere etc. Dacă da, astea înseamnă „Poeticul” unui text care se vrea „poezie” şi depăşeşte „intelectul”. Chiar vă rog, dacă veţi binevoi, să daţi răspuns la

întrebările mele

JUSTIFICARE

1.Este ȋntr-adevăr un experiment ce am ȋncercat pe aici. Cum aş fi putut, comentându-i pe alţii, să masacrez textele lor bune? Ar fi ȋnsemnat, ca ȋn cazul unui medicament nou, să-l experimentez pe alţii – drept cobai. Am preferat să-l experimentez pe mine.

2. O interpretare negativă cu GPT a poeziei ȋn discuţie.

“Această poezie are un potențial interesant și un stil poetic expresionist, dar există câteva aspecte care ar putea fi îmbunătățite pentru a spori claritatea mesajului și impactul estetic:

a) Lipsa unui fir narativ clar sau unei imagini centrale puternice:

Poezia prezintă mai multe imagini disparate (zeul fără sandale, Bastilia, ruleta rusească, clepsidra fără sens, labirintul), dar acestea nu sunt legate într-un mod organic sau coerent. O conexiune mai clară între aceste simboluri ar ajuta cititorul să urmărească un fir logic sau emoțional.

b) Simbolismul difuz:

Simbolurile folosite sunt interesante, dar unele par introduse fără o funcție clară. De exemplu, "Bastilia a căzut / La Monte Carlo" este o imagine ambiguă; se poate face o analogie clară între jocul hazardului și revoluție, dar legătura rămâne slab definită.

c) Lipsa unei tensiuni poetice constante:

Primele strofe par mai dinamice, cu imagini puternice și neașteptate ("Un zeu ni s-a desprins din sandale"), însă ultimele strofe devin mai confuze și abstracte, pierzând din intensitate. "Un fel de Om-Dumnezeu râzând posomorât" este o imagine contradictorie care nu creează o tensiune clară, ci mai degrabă lasă impresia unei indecizii estetice.

d) Structura neregulată și pauze nejustificate:

Versificația are un ritm fragmentat, ceea ce poate fi un efect stilistic intenționat. Totuși, unele pauze par să fragmenteze fără a adăuga valoare semantică, cum ar fi în secțiuni precum:

"Ne pândeşte prin / Luneta fără de ţinte".

e) Mesaj obscur:

Deși ambiguitatea poate fi un instrument poetic valoros, aici poate deveni frustrantă din cauza lipsei unor elemente consistente care să dea cititorului indicii despre intenția autorului.

Recomandări:

• Clarificarea simbolisticii: Ar fi util să fie întărită legătura dintre elementele mitologice, istorice și cele ale hazardului.

• Consolidarea imaginii centrale: Alegerea unui motiv dominant (de exemplu, zeul care joacă la ruletă) poate oferi poeziei o coloană vertebrală.

• Reevaluarea versificării: Unele pauze pot fi eliminate pentru a da o fluiditate mai mare textului.”

*

3. Secretarul general ONU anunţă că ne ȋndreptăm spre haos. De fapt, suntem ȋn haos. Asta-i realitatea. Ori o asemenea realitate este imposibil să nu se reflecte şi ȋn artă, respectiv ȋn literatură, şi aici, mai ales ȋn poezie care ȋnregistrează cel mai rapid acest lucru. Azi nu se mai scrie nici şaizecis, optzecist, douămiist, etc. Ȋn particular trăim ȋntr-un simulacru: ne face impresia că de pe poziţiile unui viitor mizer, trebuie să ne ȋntoarcem la un trecut idealizat şi uităm să trăim ȋn prezent.

4. Cum am ajuns aici? Ar trebui să răspundem la ȋntrebarea dacă şi Poeticul, care caracterizează arta, este şi el metafizic, tinzând prin sugestie metaforică, spre Infinit, Divinitate (pozitivă sau negativă) şi altele asemănătoare care nu pot fi descrise discursiv ȋn nici un chip?

Cred că ȋntrebarea este prost pusă.

Poeticul ȋn Artă este şi el un mijloc de cunoaştere ca şi ştiinţa, dar cu alte mijloace. Ca să nu mai vorbim de Miticul-Teologic, indiferen de diversele religii, fiecare cu dogmatica sa, care, şi el poate fi considerat un mijloc de cunoastere dincolo de Fizic,

Se pare, de fapt este sigur că ȋn filosifie există „gnoseologia”, de care acum am cam uitat. Ori aceasta, care reprezintă la modul general, posibilităţile de cunoaştere ale Omului, are trei instanţieri: (a) ştiinţifică, (b) artistică şi (c) mitico-teologică, fiecare cu modul său de exprimare, Ori, odată cu apatiţia Modernităţii, ȋncepând cu revoluţia franceză şi aşa zisul iluminism cunoaşterea ştiinţifică, sub denumirea de „epistemologie”, a căutat şi a reuşit ȋn mare măsură să le subordoneze pe celelalte, ȋncercând să ȋşi impună şi modul proriu de exprimare, adică logic-discursiv. Iar atunci când nu a reuşit, relativ la modul de exprimare, a declarat, pur şi simplu, că Poeticul şi Miticul-Teologic sunt „iraţionale”.

Am putea spune, gândind tot „logic ştiinţific” că ar fi nevoie de o Metafizică lărgită. Ar rezulta astfel că ar exista următoarele instanţieri:

• O Metafizică a ştiinţei cu două subinstanţiei:

 Şiinţe naturale;

 Ştiinţe sociale

• O Metafizică a Poeticului;

• O Metafizică a Miticului-Teleologic;

Fără a pierde din vedere că ele interacţionează, nefiind deci doar o simplă texonomie seacă. Ori , ȋn momentul de fată Poeticul şi Miticul-Teologic au scăpat, pur şi simplu, de sunb obrocul Stiinţei şi ȋntre cele trei instanţe amintite azi apare o concurenţă acerbă, dincolo de orice limită, care ne duce ȋn haos. Un haos, care conform Selecţiei naturale ar putea conduce la o nouă mutatie ȋn vedere căutării unei noi lumi posibile, tinzând spre „cea mai bună dintre lumile posibile” (Leibniz).

Să fiu, ȋn continuarem mai clar.

Voi apela acum la Karl Poppr, promotorul Modernităţii, care ne spune:

„Începutul ştiinţei […] coboară în trecut cel puţin până la generaţia lui Protagoras [sofistul]. Acest început este marcat [fără a ne da seama G.M.] de înţelegerea necesităţii de a distinge între două elemente diferite din mediul de viaţă al omului - mediul său natural şi mediul său social. […] Cei mai mulţi dintre noi manifestă, pare-se, o puternică înclinaţie de a accepta particularităţile mediului nostru social ca şi cum ar fi nişte lucruri «naturale». […]. Trebuie să facem o deosebire netă între a) legile naturale, sau legile naturii […] şi b) legile normative, adică reguli ce interzic sau ordonă anumite moduri de conduită. […] O lege a naturii este inalterabilă; nu există excepţii de la ea, este «obiectivă». Pentru că, dacă se întâmplă să aflăm că s-a întâmplat ceva ce o contrazice, nu vom spune că există o excepţie la lege sau o modificare a legii, ci că ipoteza noastră a fost infirmată […]. Fiind invariabile, legile naturii nu pot fi nici încălcate, nici impuse. Ele se situează în afara controlului uman, deşi pot fi folosite de noi pentru scopuri tehnice. […] Lucrurile stau cu totul altfel în privinţa legilor de tip b) [normative]. […] O lege normativă […] poate fi impusă de oameni. De asemenea, ea este modificabilă. Ea poate fi eventual calificată drept bună sau rea, acceptabilă sau inacceptabilă, dar numai într-un sens metaforic poate fi numită «adevărată» sau «falsă»"

Prin urmare doar ştiinţele naturale pot să introducă modificări ȋn empiricul fizic.

Ce facem ȋnsă cu restul: Poeticul, Miticul-Teologic şi Ştiinţele sociale care, de fapt, sunt ideologii? Ele nu pot produce modificări ȋn Ontic? Ba da. Dar indirect. Accelerând şi/sau ȋncetinând astfel de schimbri realizate de Ştiinţele naturale.

Concluzia ar fi că abordare corectă, pentru a decela de ce acum am ajuns ȋn haos, este de a considera că Metafizica, dar ȋntr-un sens extrem de cuprinzător conţinând atât Fizicul, cât şi Poeticul şi Miticul-Teologic au intrat ȋntr-o concurenţă greu de imaginat.

4. Şi acum să revebim la oile noastre.

Interesant este faptul că, aşa zisa „critică literară” procedează „ştiinţific”, adică ȋncearcă să argumenteze ȋn chip „logic”, aşa cum am făcut-o şi noi ȋn multele texte din aceste comentarii. Inclusiv şi eu până acum, uitând că poeticul are alt mod de exprimare, metaforic (metaforă „revelatoare” la Blaga şi metaforă „vie” la Ricoeur), iar miticul-teologic prin dogmatică (vezi, de exemplu „logica trinităţii” tot la Blaga şi alte dogmatici la alte religii). Revenind la Poetic. Trebuie să spun că ȋn litratură, prin „critica literară” se pierde inefabilul său, greu de perceput. Ceva de genul „necuvintelor” la Nichita Stănescu care, printre altele, mai spune şi că „Pezia nu este făcută din idei sau cuvinte, ci din sentimente”.

5.Mai grav. Simplificând la maxim lucrurile, se ştie că la Om există ȋn creier, ȋn neocortex, două părţi: partea dreaptă legată de mâna stâgă, responsabilă de creativitate şi partea stângă legată de mâna dreaptă, responsabilă de discret şi dicursivitate, caracterizată prin ceea ce numim de regulă logică proprie ştiinţei. Ori Inteligenţa Artificială nu a reuşit şi nu va reuşi să modeleze decât discretul, algoritmicul, ceea ce poate fi cunoscut ȋn sensul de a fi perceptibil numai cu cele cinci simţuri comune şi nu continuitatea responsabilă de creativitate ȋn cadrul căreia acţionează intuiţia prin intermediul unui simţ interior greu de pus ȋn evidenţă

De aici şi interpretările cu GPT prezentate (pozitive sau negative) care dau ȋn bară atunci când criticii literari, chiar şi noi ȋnşine, căutăm să punem ȋn evidenţă specificul inefabil al poeticului.