Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Arhetip şi anarhetip

1 min lectură·
Mediu
Anarhetipul a fost pus în evidenţă în defuncta, din păcate, revistă Idei în dialog, în nr.17 (Cioveie, 2006) unde Fragmentarismul este opus Conceptualului. A urmat replica lui Andrei Cornea (Cornea, 2006a), care argumentează că şi Fragmentarismul este tot un concept. Şi tot Cornea (Cornea, 2006b) a extins discuţia şi asupra cărţii lui Corin Braga (Braga, 2006a: De la arhetip la anarhetip), pe care îl acuză, în esenţă, de acelaşi lucru. În fine, replica lui Braga nu se lasă aşteptată. Şi în (Braga, 2006b), acesta închide discuţia argumentând că “arhetipul [vizând conceptualul, n.m. G.M.] poate fi comparat sau pus în relaţie cu fizica macroscopic- newtoniană, în timp ce anarhetipalul [fragmentarist, n.m. G.M] pare să funcţioneze după alte legi, din fizica cuantică [şi subcuantică dar, mai ales din artă n.n. G.M.]”; ca să conchidă : “Ceea ce susţin este că există lucrări […]care au un aspect descentrat, anarhic, rizomatic [vizarea lui Deleuze este cât se poate de clară, n.m. G.M.], în opoziţie cu lucrările piramidale, ierarhice, rezumabile într-un sens univoc” [„ştiinţifice”, G.M.] şi ele reflectă alte stări ale cunoaşterii umane. ceea ce pe mine mă interesează în mod deosebit.
04777
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
187
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Manolescu Gorun. “Arhetip şi anarhetip.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manolescu-gorun/jurnal/14187441/arhetip-si-anarhetip

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
sunt convins că aveți o afirmație, dar aceasta nu rezultă din expunere
cel puțin eu nu o observ
prin intervenția mea propuneam să observați asta și să fiți mai explicit

spor!
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
completare
la celălalt subiect :)
0
@manolescu-gorunMG
Manolescu Gorun
Acesta-i mai complicat. „Eu nu distrug corola de minuni a lumii” a zis Blaga, nu subsemnatul

0
@manolescu-gorunMG
Manolescu Gorun
A fost o discutie interesanta.
0