S-a-ntins un alb covor de nea
Și-afară încă ninge,
Oricat ar fi vremea de rea,
Cu viscol, ceață-n preajma mea,
Nimic nu m-ar atinge.
În suflet am un foc aprins
Ce arde ne-ncetat,
Ce nici
E numai vântul ce-adânc m-a ancorat
Cu rădăcinile înfipte în pământ,
De teamă să nu fiu aruncat
În reci tentacule ce se ițesc din vânt.
E numai vântul ce-ncearcă să mă-ndemne
Să-mi iau elan,să
Floare scumpă,floare-albastră,
Eu te-aș ține la fereastră,
Să îți simt mireasma vie,
S-ascult glas de ciocârlie.
M-aș sui în vârf de munte
Să străbat poteci mărunte,
S-aud glasuri de
Parcă-i o veșnicie de când nu te-am văzut.
În visu-mi iluzoriu tacută-ai apărut
Și mi-ai surâs angelic cu chipul tău divin.
Acum sunt treaz și-n suflet se naște un suspin.
De s-ar putea ca
Se naște omul pe acest pământ
Pe timp de ploaie,soare,când e vânt,
Pe valuri mici sau nalte el plutește,
Dar nu știe ce viața-i hărăzește.
Când e copil cu viața se răsfață,
Și-n timp pricepe
Prin foșnete de frunze,prin glasuri de izvoare,
Suflarea mea se pierde mereu iscoditoare.
Auzul mi-l incântă al păsărilor cânt.
Privirea-i ațintită spre umedul pământ.
De-asupră-mi
Doar greierii îmi sunt prieteni,
Doar ei îmi cântă o melodie
Atunci când noaptea mă îmbie
Să mă gândesc la veșnicie.
Îmi las deoparte amăgirea,
Rămân în noapte resemnat,
Căci știu,ai luat o
Sub ce văluri înfrunzite tot încerci să te ascunzi?
De ce ții doar pentru tine?Ochii-n lacrimi îi scufunzi
Nelăsând nimic să iasă.Caută în ochii mei
Bucuria de-a străluce ca un soare printre
Mi-aș exprima durerea prin lacrimi, suferințe,
Aș cugeta la timpul ce mi s-a scurs treptat.
În jugul scurt al vieții sunt doar o nălucire,
O plăsmuire vie a neantului turbat.
Ce șanse am eu
Minusculă secundă ce treci cu nepăsare
Prin viața-ntortocheată a unui simplu om,
Încremenești în clipa când conștiința-i moare
Și totul se oprește, chiar cel mai mic atom.
Și spiritul
De când te-am cunoscut iubito,
Îmi pare viața mai frumoasă.
Natura e mai înverzită,
Iar ziua e mai luminoasă.
De când te-am cunoscut iubito,
Mi-e sufletul mai încălzit.
Cu-a ta iubire
La tine-mi îndrept gândul.
Aș colinda pământul
Ca să-ți aduc în dar
Iubirea pe altar.
Te-aș săruta pe gură
Încet,dulce făptură.
Tu ești al meu fior
De dragoste și dor.
Spre tine-ndrept
Am tapetat pereții cu gândurile tale,
Și-am zugrăvit tavanul de-un alb imaculat.
Te-am așezat pe patul cu albele petale,
Lăsându-ți trandafirul în vază,lângă pat.
Mi-am rânduit în teancuri
Un geniu al morții,
Un demon al vieții
Pândește pe drumul
Creat de profeții
Din cer, zeii care
Sunt morți de demult,
Un geniu al morții
În plinul avânt.
Prin el moartea cere
Tributul
Am parcurs distanța dintre mine și tine,
Regăsindu-mă în îmbrățișarea inofensivă a florilor.
Ai smuls din mine acea sumbră slăbiciune,
Și mi-ai redat vigoarea înălțătoare a zorilor.
Þi-am
Þi-as modela trupul plăpând
Într-un mic monolit de marmură albă.
Și m-ai surprinde surâzând
Când ți-aș oferi o crizantemă dalbă.
În forme obscure și viu nuanțate
Aș cizela monolitul
Cu cremene încinsă aș dizloca durerea,
Și-un alb mărgăritar l-aș ține strâns la piept.
Rătăcitor pe drumuri,neostoit de patimi,
Într-un târziu de toamnă pe tine te aștept.
De-ai fi o nimfă a
Ești dragostea mea,
ești sufletul meu.
Te port în inima ca pe-o scânteie
ce apare în noapte.
De aceea,pentru tine
mă voi preface în cenușă,
ca să renasc din nou
în sufletul tău.
M-ai fermecat cu al tau zambet,
În mine focul l-ai aprins.
Din trupu-mi rece ca de gheață
Imensul aisberg l-ai desprins.
Descătușat de-a gheții zale
M-am revărsat în mii de stropi
Ce se
De sub sprâncenele-ți stufoase
Cu-albaștri ochi suav zambești,
Mi-aduci în suflet primăvara
Cu-nmiresmate flori regești.
Cu o privire expresivă
Îmi ilustrezi amplul tablou
Al dragostei
Cu aripile răsfrânte într-un joc multicolor
Pescăruși și albatroși se întrec voios în zbor.
Printre valuri reci și-albastre unduindu-se-n șiraguri,
Mlădiindu-se bezmetic,trec delfini în ritm
MV