Magdalena Dale

Această formă de exprimare am descoperit-o pe acest site prin articolele făcute de doamna Maria Tirenescu – „Câteva cuvinte despre tanka și haiku” și „Poemul în lanț – rengay”, din păcate destul de recent! La sfârșitul primului eseu, unde se vorbește mai mult de kaiku, dânsa alătură o bibliografie pe care mi-am propus mie însămi să o caut pentru a mă documenta. Vă ofer cu plăcere link-ul unde puteți accesa acest eseu: http://www.poezie.ro/index.php/essay/143718/index.html. Din ce am citit în acest eseu nu reiese condiționarea construirii unui haiku de lipsa figurii de stil. Am înțeles că sunt trei reguli de bază, dar nici una dintre ele nu exclude folosirea figurii de stil. Ca să nu fac încurcături voi cita pasajul cu pricina: „Dintre figurile de stil, singura care și-a câștigat un drept incontestabil este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparația survin arareori și chiar deloc în realizările majore ale genului.” Vă mulțumesc pentru întrebare, mi-a prilejuit o nouă incursiune în lumea minunată a expresivității spiritului japonez!

Rar se-aud tălăngi
Alene vara trece
Ca-ntr-o visare

Of, am o greșeală de typo chiar în titlu!
Te rog să citești tine, nu timne...
Scuză-mă te rog!

Firele ierbii atât de sensibile la orice pală de vânt a sentimentelor s-au lipit de talpă si au plecat împreună cu tine să colinde alte trăiri. Pentru că cei trei timpi nu mai cuprind decât liniștea, nici anotimpurile nu mai dansează după muzica capricioasă a inimii.
Degetele albastre, prelungiri de valuri ale vieții tac atunci cand lumina din interior trezește dansul ielelor - idei.

vânturând prin dragostea ta
am aflat patru porunci
neînchipuit de blânde

Totdeauna dragoste impărtășită sau nu, aduce la suprafața nostră ceea ce este mai bun în noi...
Cele patru porunci, sunt poruncile-dorințe ale unui sentiment puternic: să te prefac în munte, să te străbat cu tălpile goale ca toată ființa mea să te cuprindă, să-ți ofer sărutul la grota regelui, pentru că orice sentiment puternic ne domină ca un rege ce stă ascuns în grota sufletului nostru și ultima poruncă-dorință să nu mai pot să plec din tine. Acest să nu mai pot spune foarte mult despre lupta ce se dă uneori în sufletul fiecăruia dintre noi.Dragoste adevărată este poezia ta!

Pierre, și eu simt la fel, străjerii tăcuți sunt cei mai buni prieteni, iar simfonia naturii una dintre cele mai frumoase linii melodice, cu sunete mângâietoare ce alină dorul și înalță un zâmbet spre imensitatea azurie, pură ca sufletul unui copil. Îți mulțumesc pentru versuri, cu atât mai mult cu cât ele sunt izvorâte din cupa inimii tale!
Maria, îți mulțumesc pentru micropoemele care sunt de fapt mici bijuterii și îți mai mulțumesc pentru tot ceea ce faci, pentru că datorită ție am descoperit-o pe Maria Tirenescu cu eseul „Poemul în lanț – rengay” și m-am îndrăgostit iremediabil de acest gen de exprimare succint și în același timp expresiv.
Ela, dacă ai găsit ceva să-ți placă sunt măgulită, pentru că eu plec din pagina ta mereu mai bogată cu o trăire și te admir pentru felul în care te scrii în cuvinte.
Corneliu, vreau să-ți mărturisesc că ceea ce m-a determinat să încerc să scriu un haiku, a fost când am citit unul la tine în pagină. Mi-a plăcut atât de mult, încât am vrut să încerc și eu! Cred că una din frumusețile unui haiku este tocmai că același lucru poate exprimat în mai multe feluri în funcție de percepția și sensibilitatea fiecăruia dintre noi. Îți mulțumesc mult pentru acest „alt fel” foarte expresiv!

Ecoul tăcerii ia o formă rotundă în care sufletul își dă întâlnire cu rațiunea și una se pleacă, alta uită. Sângele și tâmpla vin dintre apele vieții și întâlnirea lor insomniacă pare uneori o iluzie, dar ce iluzie frumoasă!

De-o fi nevoie te-oi iubi prin semne
Și urma-ți voi sădi-o în pământ
Din când în când te voi uda, pesemne
Cu ploaia slăbiciunii care sunt.

Lory, urma sădită în pământ udată cu ploaia slăbiciunii unui sentiment îți va inspira semne frumoase, iar dragostea exprimată prin semne este mult mai frumoasă, pentru că implinește una din cerințele unui sentiment puternic: oferă tot fără să ceară nimic în schimb și mulțumește persoanei iubite că există!
Pe obeliscul construit de tine se vor scrie trăiri frumoase, iar floare de colț pură și catifelată va înfrunta vânturile aspre și va rămâne pură și minunată.
Cânturile tale izvorâte din sufletul tău se cristalizează în versuri la care mă întorc cu aceeași plăcere mereu...

Ochi de tigru, piatră semiprețioasă, în a cărui oval luminos, central, cu linii prelungi ce îl desparte de partea întunecată din margini de culoarea pământului, se poate ascunde sufletul însetat de un strop de soare ascuns în piatră.

tigrul îi veghea încă nopțile ostenite
își amintea cum lăsase focul
sub ruinele umbrelor

Oglinda mată mie îmi sugerează timpul prezent în care uneori nu ne mai putem oglindi pentru că nu ne regăsim.

Mulți ani frumoși, plini de împliniri și mulțumesc mult pentru articolul \"Poemul în lanț – rengay\", care mi-a dezvăluit o altă perspectivă de a privi frumosul!

Înțelegerea, cu care ar trebui să privim orice ființă umană cu care ne intersectăm accidental pe drumul vieții în mod necesar trebuie să fie precedată de Atenție, de capacitatea noastră de a ne scutura de prejudecăți, așa cum spune și autorul să redescoperim prin noi ceea ce deja a fost catalogat, etichetat. În privința nemulțumirii cârcotașe cred că în primul rând ar trebui să ne debarasăm de a pune în practică legea talionului și să acceptăm viața așa cum este ea cu părțile ei de umbră și cu părțile ei de lumină. De-a lungul vieții cred că nimeni nu este ferit de umbră sau de lumină. Sunt situații ce se succed invariabil așa cum după noapte vine zi și invers....În fața acestei evidențe nu ne rămâne decât să învățăm din ceea ce ni se întâmplă ca la următoarea perioadă de umbră să fim mai puțin vulnerabili și mai capabili de a accepta ceea ce este inevitabil.
Recunoștința, trebuie s-o recunoaștem, este contrariul nemulțumirii cîrcotașe și cusurgii care se complace în mania persecuției.
Este foarte adevărat, dar nu trebuie să uităm că postura de nemulțumit este mult mai comodă pentru firea umană, este ușor să nu cauți cauza eșecului propiu în tine însuți și să dai vina pe circumstanțe. De aceea dictonul grec gravat pe frontispiciul templului de la Delfi: Cunoaște-te pe tine însuți! Nosce te ipsum! în traducerea latină este poate unul dintre cele mai anevoioase și mai ambițioase deziderate pe care ni le propunem. Pentru a încheia, mă întorc la latini, care sunt o sursă inepuizabilă de învățăminte, și îi voi cita: Să nu năzuim la mai mult decât ne îngăduie condiția umană – Non plus conemur quam sinit mortalitas. Poate nu în ultimul rând trebuie menționată perseverența cu care trebuie să încercăm măcar să practicăm intențiile propuse de autor, pentru că natura umană este mereu perfectibilă.

Punga este prea plină cu mâl, un mâl gros ce înăbușă lumina, dar eu am încredere în puterea apei de a decanta și a așeza lucrurile în firescul lor…
Tare mult îmi place poezia ta, azi ea se așează ca o temă de meditație!

Sunt puțini cei ce pot auzi glasul Bătrânului și uneori tăcerea este necesară pentru ca luntrea să poată deveni punte spre apele line din interior. Este vremea de aur a regăsirii de sine...

Uneori învățăm să călcăm printre cioburi, dar uite rândurile venite dintre Exupery m-au dus cu gândul la Ghoethe, care în Faust spunea: \"Poate să dispară strălucirea soarelui; când e lumină în suflet, noi găsim în inima noastră ceea ce (ne) refuză lumea întreagă\".
Mulțumesc pentru Exupery!

Orice experiență mai dureroasă, mai puțin dureroasă pe care o câștigi este un plus.... Uneori nu putem învăța decât exprimentând! Cei care poartă bocanci de carton cum spui tu trăiesc într-o perpetuă fericire, dar decât fericirea lor prefer tristețea mea, mă face să simt că trăiesc, chiar dacă sunt uneori anacronică.
Mulțumesc pentru popas!

Erată: citește te rog în titlu Călătorii liniștitoare cu doi de i - graba strică treaba. Scuze!

Să mergi în zig zag pe curbura vieții este o adevărată artă, pe care o învățîm de cele mai multe ori prin prin suferință

tu ai încă păreri de rău că nu ai o mie de fluturi pe metru liniar de coapsă
eu oftez a nedormire că nu am o mie de vise de oferit pe metru pătrat de iubire

Aici, mie mi se pare că ai vrut să accentuezi ceea ce desparte, „fluturii și coapsa” de „vise oferite pe metru pătrat de iubire”. Același dor, dar altfel de-al trăi...
Unul încearcă să zboare tot mutând aripa de pe umărul stâng pe umărul drept, celălalt oferă drumul sinuos al unei serpentine pe tâmplă, două feluri de a înțelege trăirile inimii.
Degetele inimii citesc în braille pagini ce s-ar vrea traduse într-un spațiu deschis revenirilor la starea de dor.

Felicitări! O poezie care curge lin cu un susur de ape gingașe, distinse...
Când cei zece spiriduși dansează pe clape, sunt momente când parcă cerul se deschide și ai dreptate, numai muzica îți poate oferi răgazul apropierii de divinitate.

Te regăsesc pe drum de ape cu multă plăcere…
Apele tale totdeauna poposesc la un țărm frumos și îmi place să călătoresc pe undele lor, liniștit, nostalgic …
Lemnele se mai destramă din cauza cariilor, prea multe, prea una lângă alta, dar la urma urmei nu contează decât călătoria în sine către ceea ce este mai frumos în tine…
Tare mult mi-a plăcut!

P.S. Iți mulțumesc mult pentru felicitarea de ziua mea la textul de pe site, surpriza plăcută pe care mi-ai făcut-o nu se poate exprima prea bine în cuvinte și scuză-mă te rog că o fac deabea acum, timpul uneori nu ne este prieten, iar altă adresă decât cea de pe site nu am.

EU! Nu mi-e rușine să recunosc și tind spre perfecțiune....
Cum spunea Seneca: Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Foarte trist si foarte adevărat.. Arătăm suprafețe poleite când de fapt construim prăpăstii între oameni, iar despre schimbarea sensului de curgere după cum se închid sau se deschid ferestrele pot să spun doar că uneori ne putem izbi cu capul de zid dacă dăm din întâmplare de vreo fereastră falsă.... Aroganți sau agresivi suntem mai mereu și uităm prea des că nu suntem decât niște biete furnici muncind la grămăjoara de frimituri a vieții!

ce frumoși suntem și ce fals cântăm la pianul gândurilor
pe clapele acestea câteva albe câteva negre nimic nu mai sună
dumnezeiesc
nu mai are valoare decât tânguirea sau poate revolta mahleriană

Dacă revolta nu pleacă din interiorul nostru și dacă nu încercăm să schimbăm nimic în interiorul nostru complacându-ne în starea asta este foarte trist, prea trist....

mi-e dor să fim simpli demni ceva mai înalți
sau poate așa mici și lăsați în colțul mărginit de țarcul lumii
fără frumusețea putredă și fără reverențe
aplecați doar să ne culegem trecerile
nimic mai mult

Da, Ela și mie mi-e dor, dar îmi este teamă că este un vis și va rămâne doar un vis, fără a putea scăpa de povara naturii umane!