Madalina STATE

plouă mă las adulmecată de lupul tăcerilor întunecată camera neluminos surâsul fast de argint stins melancolie după siberii citadine rochia se strânge falduri din ele adun coapse limba se

incepe ora fluturelui spân de aripi cele doua taieturi unde nu i-au crescut niciodata decat maniile au o coaja groasa mirositoare ca otrava nu traia decat o data pe seara un ceas pentru a

Cu soarele strâns între pleoape Locuim într-un castel de nisip ridicat din ultimul joint fumat Umbrele noastre de fin d'après midi par funny și sexy Împărțim cuțitul cu care ne jucăm Numărăm

chipul în care trăia singură orașul devenise celula ei de rezistență din care curg litere un zețar adună aranjează chipul in care trăiește olga nouvelle poupée qui boit cu jupoanele strânse pe

incheie grabita nasturii unor flori de noapte/ luna paseste peste frig vag si peste pleoape inchise / un somn lung de secole ma pandeste langa usa crapata/ironia tandra a cerului intinereste

flori alburii real camera real coroană de ceasuri dorința de trecere devine timp sunt ca atunci alungită pe linia zicerii real dansează cu față întoarsă fereastra morceau d\'amour între mine

am fost doi țineam la războiul nostru ca la posibilitatea de a respira sacadat ne strecuram în venele orașului cu simplitate priveam îndelung orice putea fi reflexul gutural al vocii cu care nu

îmi spunea cu aerul unui coborât în infern despre iluzia luminii și cum în pupilele celorlalți nu era decât reflecția unei secrete inzbăviri poate măcar unele dintre cuvinte să mai poarte

ivan tace.îngerii tac și ei.nici rumoarea zilei, infinita ei mișcare de viscere.pe trotuare oamenii se plămădesc. drojdia timpului. ivan privește pe fereastră. geamurile sunt vopsite în alb.tăcerea

trei uși de fier și dublura de mătase a unei intrigi se strepezesc dinți -se mușcă din fructul sticlos al camerei asemănările devin spații goale pentru reciclat simboluri apoi despic

ai fost aici știu asta încă masa păstrează firele de tutun căzute se încheagă ziua mască albă știu cum m-ai învins savurez lentoarea cu care mi-am plecat capul spuneam je veux un morceau

azi e frig o umbră suflă încet peste apa zilei fotoliul mă înghite nisip mișcător apoi strâng ochii e ca o liniște a peine începută bucată albă de pâine muști din nou taci aproape plăcere

voi învăța despre cum doar acolo acolo unde legătura de gât respirație oferă acolo e războiul care trebuie pentru ca lumea să fie oaza mea doar a mea personală dacă nu îmi voi acorda viața

satisafacție sălbatica exact în inima cuștii în inima călătoriei singura povară suită pe pantofii cu toc înalt gura ei ochiul ciclopului din care curg imagini cuvinte sângele rujului de

seara intamplatoare joc decorticat la infinit o lene invingatoare isi pune mainile cruce pe burta mea intunericul cade oblic si in ochii trecatoarelor fantome un suspin se iveste floare in

drum obligatoriu se fumează țin ochii larg deschiși soare pielea gândului caldă mă întind după amiază lucrurile sunt ușor ciobite surâd

provocare întinderi bătute cu pasul înflorite cârpele memoriei când din mașini aceeași spălare care straniu păstrează culorile (poate doar vag estompate) te limpezeste în același mod două

numai cand se intampla timpul, scurtele acelea momente cand ne trecem, se vad sparturile din lumea noastra prin care stim sa ne strecuram tematori dar atat de calici atunci se face o insula in

in plina figura ziua a primit un ceas de primavara i s-au umflat ochii si pleoapele coborau spasmodic clipa cu clipa cine va mai intoarce capul dupa mirosu-i de straina tanara cu latele parului

dintre canapelele noptii s-au ridicat doar cei trei calatori in prihana stelele le umflau burtile rosie gura portii se intindeau fire de paianjan de la un colt la altul al drumului

frate improvizat în noapte umărul drept pare poet cel stâng mlaștină din care curge scara rotunjită epurată urcare limburi de ceată par biserici trupul far fină îndurare liniștea dintr-o

sunt atâția lupi stau cu toții în inimă gura focului nu greșește nu are ezitare privesc femeia mă întreb din care joc lumina mai poate face parte din viață cetatea e departe lupii sunt

intelegerea care pastorea gandurile noastre intoarcerile toate erau posibile ca si epocile ce ni se asezau cuviincioase in spate imparteala pentru morti se facea intotdeauna in ziua intai a

neprefacuta intalneam rotile privirii tale ma desfaceam in doua drumuri si pasii ti-i alungam mereu de pe unul pe celalalt ca sa nu ma gasesti niciodata, dar atat de neprefacuta in fata