Madalina STATE

nu din somn vor ieși monștrii mei cărpănoși cu respirația bruscă în urechea serii ei pot linge picuri de spaimă chiar din palmă mă scutur de râs în pragul negru le dau drumul apropierea lor

liniște ca o o fecioară leneșă cum își ține mâinile în poală fură lui mallarme cercul singur luminat al lămpii acolo lasă capricii numără apropierile serii de geamul

mă plimb prin oraș amiaza își arată carnea transparentă foșgăieli luminoase o femeie trage cu arma în trecători niciunul nu o vede niciunul nu cade strada umplută cu stupori de rutină ține

se luminează de ziuă pe la ora cinci a după amiezii frica s-a coafat în oglinda dintre sânii mei un gând paj îi adună fustele cu palme oarbe visând cum ar ști să-i vadă dantelele pline ea se lasă

rămășițe din zi învelite în voaluri banale/spărtura gri a cerului/ aproapele înșirat în cea mai strictă depărtare/ logica inconturnabilă a fiecărui răsărit îmi aține calea, adâncește ocolurile făcute

Știu efronteria cu care corpul meu longiliniu Manuscris pe care am tatuat simboluri cu cerneală albastră Albastră S-a mișcat spre tine Pauzele dintre cuvintele scrise Sunt sincronizate cu

atunci ca sa o învețe să iubească a luat din mâna ei piatra nu i-a spus cine și de ce ar putea gestul lui era blând privirea doar se întețise ea nu mai voia nimic atunci fir de lumină a jucat

caut cuvinte în oblivion pe acest suport sacadat liniștea toarnă în mine umbra unele seri par extrase din filigranul tăcerilor fine femei absurde ale plăcerii decorticate pe îndelete se amestecă

sunt atâtea posibilități între două așteptări, lumi care se înghesuie și îți fură ochiul,în prăvălirea unui vraf de clipe sunt atâtea altele nesătule să fie, să le întocmești în sângele tău toți

planta zorilor cu radacinile in ochii tai taietura linistii ,pala adunare in tine însuți te miros răsturnat , canaliculele marturisirilor mele varatec înger plămada atâtor șoapte

lingav obiceiul de a inchide ochii masoara noul trup de înghițit se apucă de degetele picioarelor urca până spre gâtul lăuta ca o altă mărturisire despre tine plictisul își adună servitorii ii

iau o piatră în gură locul luptă secret să uite pașii inima oricărei asunzători rupe din cuvinte înăbușite ca din pâine bea vinul gros al așteptării (destrămarea grafică a luminii înnnodată

se ridica norii de praf desertul pare cat o nuca in mana fetei morgana pasii se intalnesc cu florile de cactus in umbra rosie a nisipului el umbla de atatea ceasuri cu ochii vizitati de

schimbările vântului ca sărutul dat morților legănau amintiri uneori le vieux poet vede aripile paltonului învechesc aerul fluturând de ieri parura orașului de străbătut are eclatul roșu al

cerul tău inselator iar așezările lui se înghesuie capete de animale realitate nespus simbolul se tocește în gând la vremea legării cuvântului la vremea legării cuvântului nespus simbolul se

locul era umplut de ochiul nezis mirosea a stofă udă ca atunci cuvintele se răsuceau jocul era doar pentru aceia ei nu țineau melancolia pe brate arma grea a repetării unui sunet auzit o dată

toate cuvintele zise atunci adevărul nu mai are loc decât pe marginea patului își întinde oasele tușește linge din paharul gol picătura de lumină după amiaza tuturor li se spune asta sau ei

oh dorm îngerii cu degetele de la picioare strânse visele lor bat din gene pudră peste prăpastie între un registru și altul le desenez poziția fetală iată darul meu iată neliniștea

în frig cu mâinile strâns legate de povestea noastră tu ai plecat prin orașele mari zici acolo sunt ascunzători mai întunecoase decât oriunde și nimeni nu te caută doar eu e frig țipetele

nu vreau niciuna din întâmplări pachetul subțire încheie conversația înmănușată / gest anost broșa serii mată colcăie de nerăbdare

am tinut larma de păr, toate vorbeau despre tine sărmanele ispite locul plin altădata cu noi părea lesa unui caine fugar doar țipătul timpului pe umbra ta mai trecea zilele am crescut năzărirea

eram înțeleși să rămânem tăcuți două voci care vorbeau doar înăuntru apoi tu t'es cassé în limita zimțată a unei tăcerii fără vise rămasă singura cu toate celelate instrumente de tăiat cuvinte

împletiți unul cu altul cu ochii plecați departe amestecul zilei desface, mă iubește nu mă iubește, petale realitatea orașului e ținută ,de unul dintre ei, pe brațe ochii lor împletesc departe

chipul în care am scris pentru ei decorticarea fructului acestui oraș pielea pe care s-au răsturnat concepte derivate civilizație vino pe brațele mele te voi avea pentru cei care mai cred une