Madalina STATE

fumez tot pachetul de tutun întinsă pe canapeaua orange adusă la zi ,la zi de dumincă;aș putea chiar să strâng probe pentru existența sufletului urmărind coloane subțiri de fum;dă-mi drumul din

cum să spun acum nu ne ținem în brațe de aceea cuvintele sunt între noi un canal cu apa tulbure înmoi degetele încerc să zâmbesc dimineața se sparge lângă pat mi-e frică aud cum te

patul se umple de călători pete de sânge îi indică locul râzător viu al supliciului era mereu ca și destinat neînțelegerii de aceea se apleca servitor în fața nodurilor să le răsucească ca pe

am spus multe prin locuri rapide am lăsat bucăți din mine războaie nenumărate am traversat cu armele uneia singure apoi au înflorit cercurile deșănțate ale orașului cu ochii pe cer ceilalți

din lingavul tau abur coboara ca o sfera dorinta nemuririi pe pielea mea cea rara ceredeai ca universul e tocmai intesat cu viforul ce-n gand aproape s-a lasat si din o taciuneala de cer obositoare

lupii rădăcinile paranoice ale bluzelor gri cumpărate după ceaiul din colț ierburi fin așezate pe surâsul vânzătoarei până ce volbura neștiutoare de sine păzește lupii bluzele lor gri ochii

mai departe cu o secunda, cu un sens mai departe; infratiti in carnea cruda a inceputului de noapte, lupii savarsesc vindecarea prazii de ultima viata ramasa

dupa cum ziceam si aseara are locul asta o crescatorie de ingeri pofticiosi si iata-ma ajunsa langa inima pastoasa a pixului de unde cat as vrea sa adun cuvinte e o confidenta sacra sa scriu

fie!năzăririle le dau de pomană iar scobitura umerilor o țin solară până spre miezul nelinistii tale se va face cald acolo vei zâmbi întâi cu gândul apoi cu ochii iar daca ispita se va așeza

tacerea orei, misunarea distincta a fiecarei secunde in poala toata batranetea ta ziuă fricile, atatea , cuibarite in cuget trag catre tine doamne cu o arma prin care zaresc lipitura lumii

imi inversez camasa cu sangele pete pe poale salbatice buruieni imi infasoara pantecul tremur din maini ca sa scutur pamantul afinat al gandului prins de degete capul mi-e plin de vantul de

nu-i așa că dacă ți-aș face loc în așternutul mieu ai uita totul greuceanu' a fost viața ta sau cotidianul doar ;-) io mă spăl totuși la subțioare înainte de a-mi întinde în pat lenea impudica

urdorile toamnei, atâta galben, în ochii mei vizionat intunecatele apariții de scaune și mese, din vinul paharelor pe lângă mine ofranda dimineții vântoase,sau ca o cocoașă un părăsit care a

Îmi zice ascunde-te după mine ca o permisiune atingere pare vorbi despre cercul pungilor de aer date de curaj copiilor acele colinele suitoare ale vocilor de îngeri eu întorc capul așez tâmpla

nimic de scris voința vlăguită a lui joi împletește la cerneală dă drumul câinilor în spatele cuvintelor scribul angajat pentru astăzi e un bufon tânăr scribul nu e un poet zicea cineva

ivan scutură îngerii de iluzii (unii ar fi vrut să fie oameni)/dă toate generozitățile lor de pomană. închinăciunea -de trei ori cu fața la pietre/se schimbă timpul/ /turnurile argintii

cuvintele se apropie cu gura lor flamanda spatele clipei e tatuat cu cerneala rosie vad fire de aur -sensurile absentez de la mine ca sa-mi dau inocenta perfecta cum sa nu cred in tine doamne

registrul vântos al orașului rămas deschis acolo oase se îmbină a închinare arhivarul țese din ițele sosirilor unele din rugi urcarea lor grefele de timp pe tâmpla aurită a urbanului blasé io

s-a redeschis în auz rana sângelui care urlă cuvinte lupi, cuvinte așternut, naruirea atâtor camasi de înțeles pe gând ridurile pe amintiri zălogul lacrimilor mă las adulmecată de un singur

de sub pernă până pe malurile apei firul de sârmă pe care evoluez nici o altă cale nici o cale mai adâncă orașul putrezește ca un vis de prea multe nopți libații vălurite ridică praful

ardoarea timpului, fina lucrătură a gândurilor care l-au așezat peste noi, apa lunga a somnului devenit viață le ascund in ureche, șoaptă divina cel viu aduce timpului înflorirea

nu era tremur verile încremeniseră el mai îmbuca din mila de sine ca dintr-o piele uscată ziua se zvârcolea dar nu era tremur ziua era pudra lui preferată luminoasa lesă a câinelui singur

doar tu puteai sa vii rasturnate toate intoarcerile cu care suspin in noapte o singura data pasii tai imi usuca gandurile ceata visului mi te-a adus aproape racorite de viciu toate spaimele sa

două rânduri de stofă gura moliilor plină de ultimul vânt ca de tot atâtea expresii uzate prinse între carourile hainei mansarda cabra mijlocul plutitoare ca o balerina de praf eu întorc capul