Madalina STATE

pleoapa gandirii cu vinul ei amar curge langa tampla timpului minutele isi aseaza vlaga in cuvintele ei racoarea brusca a firii se intemeiaza in recea luciditate razboaiele devin eliptice si doar

statuara confuzia din cauza careia am pierdut aceasta lume atat de linse de timp ii sunt incheieturile, atat de incerte unduirile, atat de efemere suspinurile neintelegerii am scos funia

am văzut apăsarea gestul care făcea lucrurile să devină moi apoi îmi aprind o altă țigară întrerup soliditatea întrerup certitudinea însă nici o captură a realității nu are firul narativ tăiat

e doar o fetiță îl place micul prinț rotunjește gura de plăcere în reverie vrea și ea o planetă mică doar a ei zice uneori despre oameni că sunt de neînțeles azi are părul liber pe umeri

ce mai rămâne de făcut dans mon oraș de câte ori voi mai da târcoale cu ochii încercuiți cu negru limbului din ce în ce mai neascuns al iubirii aici dragostea nu-i permisă mi se spune ton

cu starvul clipei in brate aminteste-ma lui timpul care pritoceste vinul amintirilor aminteste-ma lui invingatoare de el cu starvul clipei in brate e doar trecut pe aici imi sopteai dar de aici

fără titlu poezia doar îmbibată ca o transfuge de setea ramurii de liliac înclinat în cerul impecabil asa cum cere rețeta la moartea regelui soare nicio nuanță de gri în pasajul sălbatic spre

liniștea aruncă din felinare pești luminoși din două în două umbre cu mult mai târziu zidurile deschid asasinilor irizaților fantasmagoriilor guri

am pasit peste lucirea acelei stele pana cand picioarele au inceput sa-mi fluiere lumina din tot cerul se ridica un abur, o tresarire nelimpede in sufletul meu as fi ramas intinsa peste timpul lui

coboara timpul in gurile ceasurilor tampla amiezii inflorita ca o rana pe chipul zilei sangele limpede al secundelor legatura intima a trecerii cu incremenirea intr-un singur gand rotund,

privesc ziua care trece prin mine oasele zilei oasele mele oasele tale nici măcar strigătul păsării midi solar/ neașteptat aproape ca o furtună orele încetinite ale după amiezii

oameni aceiași oameni aceiași oameni aceiași (se continuă așa) nostalgie revizuită pomelnicul scris pe o foaie nouă lista celor amintiți:oameni aceiași

desface două miezuri din trei pe masă lemnele stau lucioase mănâncă un miez între dinți rămâne fărămicios culoarul pe podea un vierme își ațâță inelele amorul capătă al doilea miez fisuri

ivan alege pentru felul doi farfuria cu păsări o ține goală și rece pe un vraf de cărți amână mă alungă nu o murdări încă nu ne e foame dă câinelui eu eram la el cu ziua apoi eram la el

ca niște copii ne-am unit degetele teoriile fără de vrerea Lor adevărul apoi în cuiburi de sticlă pe îndelete limbile ni s-au amestecat sărutul nostru aduna mulțimi îngrijorate aici nu era timpul

voi fi din nou atentă la mine cum mă regăsesc din nou singură din nou pierdut certificatul de bună purtare a acestei oboseli aceeași această grafie neînțeleasă compul trădează comerțul cu

soarele mananca din ziduri sangele isi intinde lenevoasa secventa a realitatii in venele mele tacerea frunzareste distrata gandurile hotii se inalta peste turme de suflete furate pana la al meu,

ploaia face din mine teaca pentru iubiri rămase la stadiu de muguri aici e un aprilie feroce eu îți scriu din vise scot un ochi împăienjenit miezul lui nu dăruiește nimic o lacrimă imposibilă

ora cinci după amiază trage un șarpe roșu după ea lungi bețe de chibrit aprind în neștire limba serii pe un fotoliu lunecă timpul ca o lumină îl desfac pe umeri pun șalul ceas

un abur vag ridica umerii mei la gandul tau dintai viermele vorbei ma paraseste si-n mutenia asta curge un sange sfarsit carnea situatiei apucata de unghii metafizice si sufocata in

pielita timpului peste ochiul pestelui racaie un salbatic in umbrele pesterii cu un gand indraznet linistea desertata pe patul meu. solzii lui de fier imi inconjoara cuvintele aluneca

chiar în secunda fără nici o întrebare când lumea are așezarea ei dintotdeuna o ață a întins după amiaza peste încheieturi ca o venă subțire ungher pentru neîncrezători ei împart ceremonioși

ai plecat se opresc zgomotele străzii legături noi se nasc între trotuar si ciorapii mei de plasă nu tu m-ai lăsat aici sau acolo eu vreau să rămân docilitatea pentru trecut fantoma mea

într-adevar venea, cu aceeasi soioasa executie a buricelor gandului despre luni si sori rataceau panzele firii lui daca l-as fi tinut minte macar in mirosul netrainiciei lumii