ogresse

ce mai rămâne de făcut dans mon oraș de câte ori voi mai da târcoale cu ochii încercuiți cu negru limbului din ce în ce mai neascuns al iubirii aici dragostea nu-i permisă mi se spune ton entetement a fost comique acum însă e timpul renunțării eu nu vreau să-i cred nu vreau prânzul și cina îmi sunt încă iluziile doar dimineața atunci soarele stăpânește de după perdele de ploi e momentul precis în care iubirea îmi dă stări de vomă seara însă corpul stătut al amăgirii pare voluptuos si atât de singur întind brațele degetele limba ochii râd îngăduitoare rușinii cu care se lasă încă o dată pe covorul meu moale