Poezie
Jocul cu moartea
1 min lectură·
Mediu
Primul pas în acest joc este înstrăinarea
Astfel încât nici măcar asfințitul să nu te mai recunoască
Soare călător
Apoi urmează încrâncenarea
Când le spui tuturor norilor să se lăți-lungească ocupând cerul
Și-alungând printre ploi soarele, stelele
Cel de-al treilea pas e dureros pentru că e pasul uitării
Când fiecare brută trebuie să uite totul: trecut, chipuri, destine, suferință
Și cu inimă împietrită, să se întoarcă cu răutate în priviri
Urmează pasul al patrulea sau pasul întărâtării
Când neputința își strigă nemulțumirile și se roagă soarelui să răzbată
Dar noriilor, brutelor, li se spune că lumea e lor și trebuie s-o apere de lumină
Al cincilea pas este pasul confruntării când brațele se ridică
Unele pentru a binecuvânta și altele pentru a lovi
Și din toată această aglomerare de ură și disperare răsare sângele șuvoi
Pasul al șaselea, și ultimul este un menuet cu moartea
Când lumina se stinge odată cu ultima răsuflare
Și bastoanele se ridică binecuvântând ofrandele aduse hulpavei
Minciuna, totul este scenariu inutil și grotesc căci moartea e sătulă
Ei îi trebuiesc perioade lungi pentru digestia tuturor morților
Numai că lumea nu mai are răbdare
022952
0
UF